Marian Munteanu, în războiul pământului cu „Dilema Veche”

0 60

Articolul domnului Vlad Macri (Cuminţenia Pămîntului Agricol, în viziunea lui Marian Munteanu, Dilema veche, nr. 651, 11-17 august 2016) abordează unul dintre punctele programatice ale formaţiunii politice Alianța Noastră România, şi anume oprirea procesului de înstrăinare a pământului agricol. Ideea centrală expusă de către autor este că măsura ar fi contestabilă, proprietarii de pământ având dreptul să-şi exercite “drepturile fireşti ce decurg din dreptul de proprietate asupra unui teren”.

Imagini pentru marian munteanu

În expunerea sa, autorul face abstracţie de (cel puțin) două aspecte esențiale:

a) cei mai mulţi proprietari de teren agricol din România au fost, practic, constrânși să vândă pământul pe care îl deţin;

b) agricultorii sau potențialii întreprinzători autohtoni nu au aproape nici o șansă de a fi ei cumpărătorii pământului care se vinde în România.

Vânzarea către cumpărători străini a pământului deţinut de cetățenii români nu este o rezultantă a unei opţiuni libere, ci consecinţa presiunii a douăzeci şi cinci de ani de politici agricole iresponsabile, care au blocat dezvoltarea economică a producătorilor agricoli locali, subminând permanent şansele acestora de a se constitui într-o clasă mijlocie puternică în mediul rural. Prin Legea 18/1991 şi alte cadre normative care au însoţit-o şi au completat-o a fost retrocedat cetățenilor pământul agricol al ţării dar nu a fost luată nici o măsură de protecție a drepturilor acestora sau de încurajare a dezvoltării lor economice. Proprietatea privată (acel „moft” din gândirea politico-economică a domnului Ion Iliescu) devine reală şi garantată numai într-un sistem de măsuri legislative apt să protejeze interesul proprietarilor de a valorifica şi de a dezvolta patrimoniul funciar pe care îl deţin. Pământul se vinde cumpărătorilor străini pentru că jumătatea rurală a României a fost împinsă spre marginalizare economică, iar dezvoltarea unui sistem agricol bazat de proprietatea mică şi mijlocie a fost blocată printr-un lanţ de măsuri politice defectuoase.

Nu voi abuza de răbdarea cititorilor pentru a arăta, detaliat, cum afirmații precum “orice agricultor român are și el dreptul și posibilitatea de a-și exporta produsele” ș.a.m.d. – ziceri cu care distinsul autor își imaginează, cu o anume candoare, că “mă combate” – nu dovedesc altceva decât că, în cazul cel mai fericit, distinsul scriitor nu cunoaște mare lucru despre realitățile economice ale agriculturii românești. Ca un fost antreprenor român, cu ceva activitate economică în România (20 de ani, inclusiv în mediul rural), vă pot garanta că asemenea “argumente” nu ar stârni, în cel mai fericit caz, decât hohote de râs din partea celor care se luptă să supraviețuiască economic, prin muncă cinstită, într-o țară în care mecanismul legislativ și comportamentul guvernamental nu fac altceva decât să împingă în faliment inițiativa românească, favorizând aproape exclusiv corupția internă și colonizarea economică a țării.

La fel cum în planul vieţii sociale există grupuri şi categorii vulnerabile, pentru care societatea modernă a generat resorturi de protecţie, înţelegând condiţia şi statutul lor defavorizat în raport cu forţele şi părţile dominante ale arenei sociale, tot aşa, în planul vieţii economice există categorii de proprietari şi de întreprinzători vulnerabili, faţă de care avem, de asemenea, obligaţia să intervenim prin politici şi mecanisme responsabile, pentru a le garanta condiţii echitabile de competiţie pe piaţa economică, adică egalitate de tratament şi de şanse. Țăranii și, în general, proprietarii agricoli din România nu au nici pe departe şanse egale cu investitorii din alte ţări europene, nu au decât un acces limitat și defavorizat pe propria lor piaţă economică, nu au acces la capital, fonduri și tehnologie, iar această situaţie dramatică trebuie îndreptată. Mă refer, desigur, la o îndreptare a lucrurilor în favoarea cetățenilor români și a nimănui altcuiva. De aceea, primul pas pe care Alianța Noastră România îl va face – desigur, în situația în care electoratul român va accepta să-l reprezentăm în Parlament – va fi suspendarea vânzării anarhice a pământului agricol către cumpărători străini şi construirea unui cadru legislativ adecvat, după modelul celor existente în majoritatea ţărilor europene. În același timp, vom demara implementarea unui program de dezvoltare rurală integrală (cu investiții în infrastructura fizică, instituţională şi de servicii) şi a unor politici economice de susţinere a iniţiativei agricole (prin măsuri de creditare şi de finanţare, de acces direct la piaţă, de stimulare a asocierii ş.a.).

Sunt obligat să semnalez și faptul că domnul Vlad Macri prezintă în mod eronat măsura de suspendare a vânzării pământului ca fiind unica (?!) propunere cu caracter economic formulată şi prezentată de către formațiunea pe care o reprezint, în condiţiile în care, atât în documentele noastre programatice cât şi în cadrul intervenţiilor în presă sau în emisiuni radio şi TV poate fi identificată o zonă mult mai largă de preocupări şi de iniţiative economice. Omiţând puncte esenţiale al programului nostru politic, autorul își induce în eroare cititorii, afirmând nici mai mult nici mai puțin decât că am ignora “pomenirea singurului argument care ar da justeţe, corectitudine acestui demers. Anume protejarea întreprinzătorului român.” Or, prin însăşi Proclamaţia din 27 martie, citată de autor, Alianţa îşi propune ca direcţie prioritară de intervenţie în palierul economic tocmai “susţinerea muncii şi a iniţiativei româneşti, printr-un parteneriat puternic între stat şi mediul economic” pentru “reducerea decalajelor economice faţă de Uniunea Europeană, care nu se poate realiza decât prin susținerea capitalului românesc”. Vreau să cred că doar lectura grăbită şi incompletă a discursului formaţiunii noastre l-a condus pe domnul Macri la concluzii rupte de realitatea propunerilor noastre politice.

În problema opririi procesului de înstrăinare a pământului agricol, căreia autorul îi alocă spaţiul cel mai vast din articolul domniei sale, formaţiunea noastră nu şi-a propus nimic altceva decât adoptarea unui set de măsuri care există deja în majoritatea ţărilor europene cu economii şi democraţii consolidate. În Franţa, Olanda sau Germania, ca să dăm doar câteva exemple, există mecanisme complexe de protecţie a înstrăinării pământului, măsuri care, fără a interzice, formal, dreptul străinilor de a cumpăra terenuri fac asemenea achiziții extrem de dificile, asigurând prioritatea absolută a autohtonilor și/sau a statelor respective cu privire la aceste proprietăți.

Excelența sa, domnul Philippe Gustin, fost ambasador al Franţei în România, a arătat, într-un interviu, cum funcţionează dreptul de preemţiune în ţara sa, concluzionând: “În Franţa doar unu la sută din tranzacţiile agricole, adică vânzare-cumpărare de teren arabil, sunt realizate de străini. Concret, pământul Franţei rămâne al Franţei.” Oare pentru Franţa (şi pentru alte state europene) nu a fost liberalizată piaţa funciară prin participarea la Uniunea Europeană? Desigur, a fost. Însă în toate aceste ţări proprietatea terenurilor rămâne în mod constant majoritar autohtonă, deoarece statele înţeleg importanţa patrimoniului lor funciar şi îşi asumă protejarea reală a dreptului de proprietate.

Nu cred că autorul articolului şi alţi comentatori publici, care își permit, cu o ușurință pe care prefer să nu o comentez, să înfiereze intervenția mea și a Alianței Noastre ca fiind “patriotardă” şi “populistă” ar îndrăzni să utilizeze asemenea etichete referindu-se la aceleaşi măsuri atunci când ele sunt întâlnite în ţările vest-europene – deşi ele sunt adoptate şi funcţionează de ani buni în aproape toate statele EU-15. Constat, însă, cu regret, încăpățânarea cu care se cultivă în spaţiul public de la noi o dublă măsură în evaluarea realităţilor româneşti prin comparaţie cu cele din statele reper al spaţiului euro-atlantic. Ceea ce în ţările puternice ale Europei este un lucru normal şi civilizat, aceleaşi politici, strategii şi instrumente legale şi politice, când sunt propuse spre adoptare în România, sunt privite ca un semn al unui comportament caduc şi dezavuabil.

Patriotismul, ataşamentul pentru datele fondatoare ale statului, respectul pentru profilul cultural specific al ţării, protejarea proprietarilor şi producătorilor autohtoni, susţinerea comunităţilor din afara graniţelor şi conlucrarea cu acestea sunt lucruri fireşti în toate statele democratice dezvoltate ale lumii. Oare cât timp îi mai trebuie statului român să realizeze că succesul acestor state îşi are explicaţia în primul rând în normalitatea unei gospodăriri responsabile, realizată în spiritul intereselor fireşti ale comunităţii cetăţenilor?

Iată o “dilemă” veche, pe care sperăm ca electoratul român va fi capabil să o risipească, tăind cu votul său un nod gordian îngroşat de prea multă vreme.

 

București, 26 August 2016

Marian Munteanu

sursa: Cotidianul

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php