ANUL JUBILIAR OGORANU. Testamentul lui Ion Gavrilă, lăsat profesorului Remus Budac în 1952.

„Am pornit pe drumul acesta cu credinţa că aceasta ne era datoria, altfel nu puteam! Dacă azi ar fi iar începutul luptei, am proceda la fel! Nu ne-am făcut nici o iluzie cu intervenţie străină, şi de aceea moralul îl avem ca la început şi astăzi. Orice soartă ne va da Dumnezeu, suntem siguri că din jertfa şi truda noastră va ieşi un viitor mai bun pentru acest neam.”

„Întrucât s-ar putea să nu mai ajungem în ziua răfuielii, lucru ce apare tot mai probabil din zi în zi, las aceste scurte informaţii să nu se uite, rugând camarazii supravieţuitori: să nu uite că răul cel mai mare de care am suferit în aceşti ani nu vine de la duşmani, ci de la trădătorii care au stat mai mult sau mai puţin în rândurile noastre. Să lichideze trădarea pentru totdeauna (din rândurile noastre). Iată câteva cazuri: la Cluj: Oţoi Nicolae, Eli Orzescu, Mureşan Tiberiu, Sănduleac… Să nu se uite bandiţii de la securitate care au chinuit atâta lume: Stoica, Mureşan (Majuru), de asemenea de funesta meserie a lui Boian (Moisescu) şi alţi doi ofiţeri ticăloşi, care ne-au sărutat cu gândul să ne-npuşte-n Zârna. Numai Dumnezeu ne-a scăpat în 1951. Le-am găsit otrava, rapoartele, şi hârtiile din care reiese că au fost şi în Retezat. Să nu se uite nici de atâta foame ce am dus-o, am văzut uneori atâta zgârcenie! A fost de multe ori mai grea lupta pentru existenţă, decât cea de rezistenţă (unul ne-a cerut plata în dolari), să nu se uite că n-a fost sărac care solicitat nu şi-a împărţit pâinea cu noi. Păcatul cel mai mare al Ţării Făgăraşului, e lăcomia (zgârcenia), şi va muri ţara cu astfel de oameni.

Au fost însă atâţia oameni cu atâta suflet, care ne-au ajutat cu atâta drag şi devotament. Şi câţi n-au suferit pentru noi! Am găsit în unii atâta nobleţe sufletească, încât nu o viaţă, dar şi o mie de vieţi dacă ai avea, ar merita să le jertfeşti pentru ei. Şi cei mai mulţi, au fost flori ascunse, ce n-au făcut niciodată paradă. Nu-i uitaţi! Căutaţ-i! Nu-i uitaţi nici pe urmaşii lor!

Am pornit pe drumul acesta cu credinţa că aceasta ne era datoria, altfel nu puteam! Dacă azi ar fi iar începutul luptei, am proceda la fel! Nu ne-am făcut nici o iluzie cu intervenţie străină, şi de aceea moralul îl avem ca la început şi astăzi. Orice soartă ne va da Dumnezeu, suntem siguri că din jertfa şi truda noastră va ieşi un viitor mai bun pentru acest neam.

Am simţit puterea Lui Dumnezeu de atâtea ori, în ocazii unde slabele noastre puteri pământeşti ne-ar fi dus la moarte sigură. Ca gânduri pentru cei vii, nu uitaţi că rădăcina neamului e F.D.C.(Frăţia de Cruce). Importanţă de acelaş plan: la şcoli, fabrici, la sate, sunt atâtea suflete mari în tineret, aşa a fost Porâmbu (Pârău Toma).

Nu vă închinaţi materiei, nu se poate sluji la doi Domni, nu vă încurcaţi camarazi sufletul, în mărăcinii avuţiei, îl veţi pierde!

Dragă Cornele, de-i trăi şi vei fi literat, nu umbla după cai verzi pe pereţi, fi ctitor de suflete. Ce nu zideşte, nu e artă! De am fi avut parte de o altă artă, nu putregai, astăzi ar fi munţii plini de tineret.

Gândurile şi rugăciunea noastră se îndreaptă către Dumnezeu, să-l aibă-n paza lui pe Horia, să-i supună sub picioare pe tot duşmanul şi potrivnicul.

Dragă Nelu, Ilie, Deli, Nick, Borzâc, frate Iacobe, frate Manole, Lexe, am dorit atât de mult să lucrăm împreună pentru acest neam, dar căutaţi-ne. În cântece şi sufletul vostru vom fi cu voi! Trăiască Legiunea! Trăiască neamul românesc veşnic biruitor!

Moşu