Sinistra păcăleală a propagandei sovietice şi masacrul de la 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă

S-a întâmplat acum 75 de ani. Mii de români din nordul Bucovinei (astăzi Ucraina) devenită peste noapte provincie sovietică, au fost mitraliaţi de către soldaţii sovietici şi aruncaţi în gropi comune, morţi sau doar răniţi.

La 1 aprilie 1941, mii de români din mai multe sate din nordul Bucovinei (astăzi Ucraina) devenită peste noapte provincie sovietică, şi-au lăsat gospodăriile şi toate bunurile şi au pornit spre graniţă. Doreau să ajungă în România, pentru a scăpa de oroarea stalinistă. Dar, la trei km de graniţă, la Fântâna Albă, tineri, bătrâni, femei, copii au fost mitraliaţi de către soldaţii sovietici şi aruncaţi în gropi comune, morţi sau doar răniţi. Trei zile s-a mişcat pământul până au murit toţi care fuseseră ucişi, spun puţinii martori care vorbesc despre acele zile cumplite. Câţi bucovineni au murit atunci, nici până astăzi nu se ştie cu exactitate. Acela a fost începutul represiunii sovietice în Bucovina de Nord şi în Ţinutul Herţei.

La 26 iunie 1940, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, României i-a fost impusă cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei către Uniunea Sovietică. Începând cu această dată a fost dat startul prigoanei şi persecuţiei românilor din aceste provincii româneşti: deportările din Basarabia şi nordul Bucovinei (28 iunie 1940 – 5 martie 1953), masacrul de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941) şi foametea organizată din Basarabia (1946-1947).

Populaţia din nordul Bucovinei era atunci majoritar germană. Stalin, conform înţelegerii avute cu Hitler, le-a permis germanilor să plece în Germania, fără represiuni şi condiţii. Dar nu astfel au stat lucrurile pentru populaţia românească. Românilor li s-a întins o cursă de către maşina sovietică de propagandă. Se lansau zvonuri contradictorii pentru a se testa fidelitatea oamenilor faţă de ocupantul sovietic. Pe de o parte li se spunea tinerilor că în socialism e bine şi că ei pot să-şi găsească de lucru în cooperative, mine şi şantiere din întreaga Uniune Sovietică. Pe de altă parte, se spunea că li se permite să se întoarcă în România, fără urmări, la fel cum li s-a permis germanilor să plece în Germania. Condiţia era să completeze o cerere de plecare.

Dar nimeni nu avea cum să ştie că cererea aceea avea să fie proba nesupunerii lor în faţa noii stăpâniri.

Statul sovietic nu se aştepta la valul impresionant de cereri care au început să apară din toate satele bucovinene şi au pus la cale un sfârşit înspăimântător.

Astfel, în data de 1 aprilie 1941, un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni), purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină), a format o coloană paşnică de peste 3.000 de persoane şi s-a îndreptat spre noua graniţă sovieto-română în speranţa că aşa vor putea să ducă până la capăt acţiunea lor. Însă nu a fost să fie aşa. În poiana Varniţa, la circa trei kilometri de graniţa română, grănicerii sovietici i-ar fi somat să se oprească. După ce coloana ar fi ignorat somaţia, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia. La finalul măcelului, răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropaţi, unii fiind în viaţă încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morţi sau muribunzi. Supravieţuitorii au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi, după torturi de neimaginat, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var.

La finalul măcelului, răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropaţi, unii fiind în viaţă. Se întâmpla într-o zi de Paşte

S-a întâmplat într-o zi de Paşte. Deseori execuţiile comuniste au avut loc în zile cu însemnătate religioasă – ritualuri macabre în dispreţ total faţă de tradiţii şi credinţă.

Rusia n-a recunoscut niciodată aceste crime împotriva umanităţii, iar această pagină de istorie lipseşte din manuale, ocolită cu vinovăţie de prea mulţi ani.

Astfel că, această zi, 1 aprilie, a fost decretată din 2011, „Ziua Naţională de Cinstire a Memoriei Românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie”.

sursa: Epoch Times