ARMATA ÎMPOTRIVA POPORULUI. Un adevăr crud: „TERORIŞTII” DIN DECEMBRIE – o diversiune a Armatei pentru a-şi acoperi crimele dinainte de 22 Decembrie 1989.

1 208

296982_464346690256463_1860458941_nde Florin DOBRESCU

Toate anchetele, probele documentare şi mărturiile conduc spre aceeaşi tristă concluzie.

Acţiunile teroriste din decembrie 1989 nu au fost altceva decât o diversiune orchestrată de Armată, ai cărei conducători erau acuzaţi de participare la represiunea sângeroasă dinainte de 22 decembrie.  Şi, ce este mai grav, interesele şefilor Armatei s-au intersectat în acele zile cu interesele Uniunii Sovietice.

Toţi, dar absolut toţi comandanţii Armatei fuseseră implicaţi în măsurile de reprimare a protestelor de stradă, la ordinele lui Ceauşescu. Inclusiv toţi ofiţerii care predau la Academia Militară au fost scoşi în noaptea de 21 decembrie la Piaţa Universităţii, cu epoleţii daţi jos, şi puşi să tragă în mulţime. Aşa a înţeles Ceauşescu să-i compromită pe comandanţii Armatei, mânjindu-i cu sânge, pentru a-i face să nu mai poată da înapoi în acţiunea de represiune totală a revoltei anticomuniste. Deşi fiecare dintre ei ar fi putut să refuze să execute ordinele ilegale şi neconstituţionale ale „comandantului suprem”.

În urma căderii lui Ceauşescu, conducerea Armatei s-a văzut pusă în faţa unor acuzaţii deosebit de dure, fiind vinovată de masacrele de la Timişoara, Sibiu, Bucureşti şi Cluj.

Şi atunci, pentru a-şi păstra funcţiile, privilegiile şi libertatea, diabolicii conducători ai Armatei au pus la punct această oribilă diversiune. Generalul Stănculescu a dovedit că operaţiunile aşa ziselor formaţiuni teroriste care au acţionat în decembrie 1989 se suprapun  perfect cu aplicaţiile din timpul exerciţiilor trupelor de cercetare-diversiune din vara anului 1989. De asemenea, ofiţeri din MApN care în momentul Revoluţiei activau la Constanţa, afirmă că informaţiile primite în perioada evenimentelor din decembrie 1989 semănau izbitor cu cele folosite în timpul aplicaţiilor din vara aceluiaşi an.

Structuri ultrasecrete ale Direcţiei de Informaţii a Ministerului Apărării Naţionale, arondate formal Securităţii, aceste formaţiuni erau alcătuite din persoane care altminteri aveau o viaţă obişnuită în rândul celorlalţi cetăţeni, dar care în situaţia ocupării ţării de trupe străine, în baza unor ordine speciale, intrau în dispozitiv, accesând depozitele secrete permanente de armament şi provizii, acţionând în scopuri diversioniste şi teroriste. Există indicii că aceste structuri au fost activate după fuga lui Ceauşescu, iar în condiţiile în care în ţară pătrunseseră zeci de mii de agenţi GRU şi KGB camuflaţi în turişti străini, iar conducerea Armatei fusese predată practic unui agent activ GRU – generalul Militaru, este clar că am avut de a face cu o amplă acţiune în care s-au intersectat interesele sovietice cu cele ale Ministerului Apărării Naţionale.

Militarii români au avut interesul ca, printr-o diversiunea uriaşă, soldată cu de 10 ori mai mulţi morţi decât până la căderea lui Ceauşescu, să facă o ţară să uite că tot ei puseseră în practică ordinele dictatorului criminal, împuşcând şi strivind sub şenile civili, tineri, femei şi copii… A fost confecţionat un inamic imaginar: teroriştii, puşi în relaţie, în mod tot atât de fals, cu fosta Securitate, în realitate dezarmată şi intrată în unităţi din ziua de 22 decembrie 1989. Un popor întreg s-a luptat, zile la rând, cu nişte năluci.

În final, Armata a apărut ca salvatoarea poporului, alături de „salvatorii” din FSN, în cap cu Iliescu, Brukner, Roman-Neulander, Bârlădeanu şi toţi ceilalţi. Şi împărţind cu ei beneficiile noului regim, cosmetizat în formule democratice. Generalul Milea, care a coordonat personal represiunea la Timişoara şi în alte oraşe, a fost înmormântat ca erou naţional şi numele său e purtat de artere ale marilor oraşe. Ofiţerii au continuat să se îngraşe ca nişte porci şi să doarmă liniştiţi, până azi, chiar dacă uneori fantomele copiilor masacraţi în acel decembrie le tulbură somnul, obligându-i să recugă la somnifere…

De cealaltă parte, sovieticii au fost mulţumiţi că, prin această diversiune, au reuşit să evite repetarea la Bucureşti a scenariului din Praga, Budapesta şi Varşovia, unde exponenţii lor – comuniştii „cu faţă umană” fuseseră măturaţi de la putere de mulţimile hotărâte să termine definitiv cu comunismul, nu doar cu eşalonul întâi al acestuia. Şi astfel, s-a evitat pierderea României din orbita Moscovei, ţara noastră rămânând timp îndelungat sub influenţa politică a Rusiei, indiferent că o numim Uniunea Sovietică sau Federaţia Rusă. Dominată de exponenţi ai Moscovei, precum Ion Iliescu şi clasa politică generată de ei, România a pierdut foaia de parcurs urmată de celelalte ţări est-europene, decalajul de dezvoltare fiind vizibil şi astăzi. Cu greu ţara noastră a putut fi scoasă de pe orbita răsăriteană, şi aceasta în mod special datorită unor mutări-cheie executate cu mari riscuri de administraţia din 1996-2000.

Toate structurile securităţii care răspundeau de ramurile economiei au devenit proprietare ale acestor ramuri în noul pseudo-capitalism oligarhic creat şi în România după chipul şi asemănarea celui din fosta URSS. Totul a fost devalizat, furat şi vândut pe comisioane. România de astăzi este o ruină cu statut de colonie bananieră a unor puteri occidentale.

După 26 de ani de la acele evenimente care ne-au răpit liniştea şi orice bucurie (cel puţin pentru mine aşa a fost…), deşi s-a scris enorm de mult şi s-au realizat inclusiv filme documentare pe această temă, reprezentanţii Armatei nu au catadicsit să asume vinovăţia pentru acele crime şi nici să-şi ceară scuze urmaşilor celor omorâţi. Dosarele penale în care erau anchetate crimele au fost din nou închise, după ce un sfert de secol urmaşii celor masacraţi au fost batjocoriţi şi purtaţi pe drumuri în încercarea lor de a afla adevărul.

Ca şi în cazul Bisericii Ortodoxe Române, sub pretextul protejării autorităţii unei instituţii de nivel naţional, Armata Română nu a înţeles să se cureţe de acele căpetenii care se făceau vinovate de crimă şi colaborare cu regimul. Şi astfel, întreaga instituţie a Armatei va continua să poarte stigmatul crimei împotriva propriului popor. Care, pe termen lung, îi va măcina capitalul de încredere populară.

Între timp, Armata a devenit una de mercenari, luptând pe bani grei în teatrele de operaţiuni aflate la mii de kilometri de hotarele ţării. Morţii Revoluţiei au putrezit iar românii, prăbuşiţi în sărăcie, disperare şi dezamăgire, i-au uitat.

Şi totuşi, nu trebuie să fie aşa. Avem datoria de a duce această luptă pentru Adevăr şi Dreptate. Cineva trebuie să asume misiunea aceasta de a spune Adevărul, pentru ca vinovaţii şi beneficiarii acelor crime să fie scoşi din tihna lor şi pedepsiţi.

Ştiu că aceasta presupune nişte riscuri, dar cineva trebuie să le asume. Şi aşa, dacă ne vom resemna, nu vom putea avea linişte niciodată.

Şi atunci, să fim noi aceia. În fond, doar Adevărul ne va face liberi.

1 Comment
  1. Relu says

    Daca nu-ti puneai fotografia nu te simteai sef in FIGO!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php