„Memorialul durerii” prezintă grupul de rezistenţă din masivul Vlădeasa

2 899
Echipa Memorialului continuă seria „O istorie a bravilor” –  dedicată luptători anticomunişti din munţi, iar în această sâmbătă, 1 august, aflaţi povestea grupului Capotă-Dejeu. De la ora 16:00, la TVR 2 şi TVR+.

Timp de zece ani, între 1947-1957, aşezările de la poalele masivului Vlădeasa devin adăpost pentru una din cele mai importante mişcări protestatare, o verigă din frontul de luptă şi rezistenţă din Apuseni, în faţa monopolizării puterii de către comunişti.

Ne găsim în faţa unui lot de luptători politici. Obiectivele doctorului Iosif Capotă şi ale fratelui său întru suferinţă şi moarte dr. Alexandru Dejeu erau focalizate pe revolta totală împotriva regimului politic comunist.

Şi doctorul Iosif Capotă, şi  doctorul Alexandru Dejeu, conducătorii grupului, erau foarte tineri la vremea aceea. Alexandru Dejeu terminase ca şef de promoţie Medicina la Cluj,  se căsătorise şi avea o  fetiţă de patru ani, Liana Carmen.  În momentul arestării, practica medicina în comuna Dragu, din fostul raion Jibou. Doctorul Iosif Capotă se căsătorise imediat după terminarea Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti. S-a stabilit la Huedin, aproape de Mărgău – locul în care se născuse şi de care ra foarte ataşat.  În decembrie 1957, când a ffos treţinut după zece ani de luptă subversivă, îşi va lăsa soţia cu cele două fetiţe în voia sorţii.

Grupul Capotă – Dejeu s-a concentrat mai mult pe o rezistenţă morală şi pasivă de a se menţine repere anticomuniste în mediul rural al Munţilor Apuseni, ca modele de urmat de către ţărani. Cei doi doctori erau înarmaţi cu pistoale, dar nu au folosit armele împotriva autorităţilor şi s-au ferit să fie văzuţi sau să jefuiască. Aceştia au răspândit circa 5000 de manifeste şi-i sfătuiau pe oameni cum să refuze cooperativizarea şi introducerea ideologiei comuniste la sate.

La 2 septembrie 1958, cei doi luptători vor fi executaţi la Penitenchiarul Gherla.

***

În noua serie de filme documentare „O istorie a bravilor”, echipa „Memorialul durerii” îşi propune să prezinte istoria acelor luptători care în munţi, în condiţiile în care opoziţia anticomunistă era în închisori, au continuat să pună libertatea şi rezistenţa deasupra vieţii. Au murit în înfruntări, în temniţe, în faţa plutoanelor de execuţie. Actele lor de mare curaj s-au petrecut în Carpaţii României, care au fost ultima tranşee împotriva colonizării sovietice.

Despre Memorialul Durerii

„Memorialul Durerii” este singurul proiect de televiziune care oferă una dintre cele mai complexe şi documentate imagini asupra regimului comunist din România. „Memorialul Durerii” a rămas în memoria colectivă a poporului român, iar după 20 de ani de la difuzarea primelor episoade, el este mai mult decât un brand al TVR, e un simbol al luptei pentru păstrarea vie a memoriei româneşti.

***
Emisiunea poate fi urmărită și pe
TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

2 Comments
  1. vali says

    Coloniști israelieni incendiază două locuințe palestiniene. Un bebeluș este ars de viu

    http://epochtimes-romania.com/news/colonisti-israelieni-incendiaza-doua-locuinte-palestiniene-un-bebelus-este-ars-de-viu–236457

    1. Dan Paval says

      …..cam in 20 de ani, asta vor face si la noi! Palestinizarea tarii a inceput din 1990!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php