Timişoara: Omagiu adus deţinuţilor politici ucişi la Pădurea Verde

1 460
Joi, 16 iulie, la Monumentul Rezistenţei Anticomuniste din Banat de la Pădurea Verde din Timişoara, a avut loc o slujbă de pomenire a deţinuţilor politici ucişi în primii ani ai comunismului.
undefined
Ceremonia religioasă a fost oficiată de preoţi ai Mitropoliei Banatului, fiind prezenţi şi Nicolae Robu, primarul municipiului,  Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Marossy Zoltan, subprefect de Timiş şi Gheorghe Ciuhandu, fost primar al municipiului.
La Pădurea Verde, securitatea timişoreană îi executa şi-i arunca în gropi comune pe cei consideraţi ‘duşmanii’ noului regim politic comunist.
„Aducem un pios omagiu celor care au avut capacitatea de a se jertfi pentru ideea de demnitate, crezul că poporul român poate trăi într-un alt sistem de valori decât cel pe care au vrut să-l impună mai-marii vremii. Mişcarea de rezistenţă a fost o temă pe marginea căreia s-a scris mult, niciodată însă destul. Membrii grupării pot fi asemănaţi cu cavalerii medievali, eroi care au ales să se opună regimului, în ciuda pericolelor evidente, de care erau conştienţi”, a spus primarul Nicolae Robu, conform Agerpres.
Edilul a adăugat că însuşi tatăl său a avut parte de închisorile comuniste, fiind deţinut politic, a scăpat cu viaţă, dar a murit la 61 de ani din cauza sănătăţii precare, şubrezite în puşcăriile comuniste.
La 2 august 1949, deşi au fost condamnaţi doar la închisoare, şapte români – Aurel Vernichescu, Gheorghe Popovici, Teodor Ungureanu, Gheorghe Smultea, Petre Puşchiţă zis ‘Liber’, Nicolae Ghimboaşe – Micluţ şi Gheorghe Luminosu – au fost duşi la Pădurea Verde, executaţi şi aruncaţi într-o groapă comună. Certificatele lor de deces au fost înregistrate abia în 14 august 1957, având ca diagnostice diferite boli: TBC pulmonar, hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă.
În anul 1990, pe o colină de la marginea Pădurii Verzi a fost amplasată o troiţă din lemn, în anul 2000 foştii deţinuţi au ridicat un obelisc înconjurat de ‘masa tăcerii’ cu scaune de piatră care simbolizează reducerea la tăcere a acelor luptători, dar şi rezistenţa lor împotriva regimului politic de atunci.
În 2014, Primăria Timişoarei a reabilitat complet monumentul, pe care l-a înconjurat cu 43 de plăci din granit negru pe care sunt inscripţionate numele membrilor grupurilor de rezistenţă anticomunistă, a celor executaţi chiar în Pădurea Verde sau a celor care au murit în urma torturilor la care au fost supuşi în închisorile comuniste sau care au murit în diverse închisori şi lagăre.
sursa: ActiveNews
1 Comment
  1. calin eugen says

    Cine isi cinsteste eroii,cinsteste pe Dumnezeu!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php