De ce avem nevoie de o OPOZIŢIE Adevărată?

1 343

Nu este în intenţia mea să scriu acum un alt articol, ci vreau doar să accentuez şi să subliniez ceea ce am scris si în alte articole….

            Statul Român de azi, este vulnerabil, mai vulnerabil ca oricând, să devină un stat Totalitar şi Dictatorial subjugat unor Oligarhii de partide politice şi a unor grupări mafiote…!

            În fapt unele dintre aceste afirmaţii sunt reale şi se derulează sub ochii noştri chiar acum. Avem un parlament Corupt cu oameni politici infractori!

Avem miniştri cu dosare penale!Avem politicieni care sunt anchetaţi de parchet şi DNA şi care au primit doar câteva luni sau un an sau doi de pedeapsă! În alte cazuri sunt pedepse şi mai mici sau cu suspendare! Avem Politicieni milionari în euro şi/sau dolari care nu pot justifica niciodată dobândirea averilor, care în alte conjucturi reale şi firesc de naturale, nu le-ar fi dobândit într-o viaţă întreagă prin muncă cinstită! Avem zeci de cazuri de cumetrii şi întovărăşiri dintre oficiali politici şi lumea interlopă şi nimeni nu face nimic pentru a asana astfel de cazuri…!

            Prin urmare, avem, suntem bine dotaţi la acest capitol. Milioane şi miliarde de euro şi/sau dolari sunt furaţi din economia reală şi transferaţi în economia subterană. Însă ca un revers al medaliei, avem o sărăcie şi o sărăcire cruntă a populaţiei, cu salarii şi pensii de mizerie….cu un sistem instituţional inbâcsit de politizare şi mafiotizare, amorf şi ineficient, toată societatea se prăbuşeşte, iar acţiunea civică de opoziţie lipseşte cu desăvârşire….

            Avem(iarăşi ‘’Avem’’) parte doar de o opoziţie inertă, de ‘’catifea’’rozalie, nu putem să ne coagulăm forţele într-o opoziţie fermă reală, de care să se teamă, la propriu, toate instituţiile statului, aşa cum sunt astăzi, inclusiv Parlamentul şi Guvernul….?

            De acea încerc şi eu prin aceste articole, să constitui un îndemn la a ne organiza, mult mai bine şi mai eficient. Poate să construim o entitate, o organizaţie, nu neapărat politica, dar care să dărâme zidul ‘’apatiei sociale’’ sub care suntem plasaţi noi toţi şi să urnim acel mecanism cu adevărat democratic şi pe care să-l propulsăm cu forţa acţiunilor civice….

            Ţara are nevoie de o Mişcare Naţionalist Radicală, care, fără accente xenofobe şi rasiste, să tindă către o schimbare radicală în toate structurile statului de drept. O mişcare naţională puternică, care să reprezinte şi să apere drepturile şi libertăţile cetăţeanului,a naţiunii în ansamblu şi care să repună statul de drept în propriile valori şi reguli, pentru binele ţării şi al cetăţeanului de rând. Asta cred cu tărie că doar aşa vom elimina la propriu Oligarhia Politicienilor corupţi şi nu aşteptând pe margine şi comentând la infinit, acţiunile Infractorilor politicieni, mizând pe unul şi pe altul, precum la un meci de box sau la o întrecere hipică!

            Poate ar fi timpul, dar, să trecem în sfârşit la acţiune…!

de Viorel Sandu

1 Comment
  1. Sorin ANDREI says

    Dle Viorel SANDU:
    A) Incercati sa va exprimati cat mai corect dpdv gramatical;
    B) Tara are nevoie de o miscare nationalist-crestina si nicidecum de una nationalist-radicala. Singurul lucru radical de care are nevoie tara este credinta in Sfanta Treime;
    C) Statul nostru este de mult subjugat gruparilor mafiote care isi zic partide politice (vezi PSD, PNL, UNPR, PC, UDMR). De mult, de prin 1990 (vezi FSN). Deci, el nu mai poate deveni un stat subjugat, atata timp cat este, deja, subjugat.
    D) In ceea ce priveste „opozitia adevarata” despre care vorbiti, aici da, suntem intru totul de acord. Insa, dle Sandu, ca sa faci opozitie cu adevarat ai nevoie, in primul rand, de sustinerea electoratului. A poporului, adica. Atata timp cat poporul ii crediteaza pe mafiotii despre care vorbeam mai sus, cine vreti dvs sa faca opozitie adevarata?!
    Trist, dar real.

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php