Acum 25 de ani ni s-au pus din nou pirostriile morţii. Ar fi momentul să le dăm jos

0 86

Am participat la evenimentele din 13-15 iunie ca student, cu plete, blugi şi ochelari. Participasem la manifestaţiile din Piaţa Universităţii aproape zilnic, de pe 24 aprilie. Făceam parte, cum s-ar zice, din grupul ţintă al represiunii executate de mineri. În inconştienţa mea, pe 14 iunie dimineaţa mă plimbam pe Magheru în sus şi în jos, pentru a vedea cu ochii mei Dezastrul.

Silviu Brucan, eminenţa cenuşie a României comuniste, şi post-decembriste, vorbind despre Piaţa Universităţii. (Captură foto)

Silviu Brucan, eminenţa cenuşie a României comuniste, şi post-decembriste, vorbind despre Piaţa Universităţii. (Captură foto)

Ce am văzut? Mineri abrutizaţi, conduşi de securişti, aclamaţi de presa condusă de securişti, dar şi de mulţi bucureşteni de pe margine, rupând în bătaie diverşi oameni, bătrâni sau tineri, femei sau bărbaţi, care îndrăzneau să aibe o atitudine chiar şi vag-ostilă faţă de hoardele întunecate aduse în Capitală. Oameni schingiuiţi pentru că nu erau de acord.

Imaginile pe care le-am trăit eu au ajuns rapid pe televiziunile marilor oraşe din lume, unde România, până atunci simpatizată pentru eroismul cu care cerea “Jos Comunismul” în ciuda gloanţelor trase de nu-se-ştie-cine, din nu-se-ştie-ce-motiv şi împotriva nu-se-ştie-cărui-grup. Surprinzător, imaginile acestea n-au ajuns decât după ani de zile pe ecranele românilor din provincie.

Spre deosebire de simpatia câştigată la Revoluţie, mineriada organizată de clica Iliescu a produs în afară oroare şi stupoare: De ce ar fi bătut românii alţi români? Vestul, care nu suferise devastarea comunistă, nu avea cum să înţeleagă de unde venea fluviul de ură.

Ce a urmat?

A urmat “România modernă”. Liniştea, promisă de preşedintele Ion Iliescu, al cărui slogan electoral fusese şocantul “Un preşedinte pentru liniştea dumneavoastră”. Liniştea la adăpostul căreia noii conducători au comis în continuare jafuri la drumul mare, apăsând pe butoanele propagandei, minciunii şi urii, plantate de predecesori.

De data aceasta jafurile nu mai erau comise în numele comunismului, ci de dragul democraţiei. Nu se mai fura de la cei înstăriţi, ci de la „întregul popor”. „Comunismul” devenise total, deşi renunţase la hainele roşii.

A urmat izolare politică faţă de Occident, conform planului. Iliescu, din cauza implicării masive, a ajuns persona-non-grata în orice cancelarie din lume, şi la fel membrii şleahtei de agenţi GRU-KGB, trădători de neam, propulsaţi la putere după Revoluţie.

A urmat metastaza socială, cu care trăim şi acum. Ruinarea valorilor (morale) pe care se construieşte de fapt civilizaţia – orice civilizaţie – şi stimularea exodului de oameni de valoare în Vest. A continuat ridicarea gunoaielor în vârful piramidei, care se practica pe scară largă şi în comunism. Îngroparea noastră, de vii. O ţară sfâşiată de câini.

Cui a folosit?

României, nouă, în nici un caz. Kremlinului sovietic, cu siguranţă. Astăzi este mai vizibil decât oricând faptul că cei de la Kremlin înţeleg să construiască în jurul lor o zonă marcată de corupţie şi sărăcie, pe care o numesc cinic “zonă de interese privilegiate”. Un şanţ de apă şi mâl, săpat în jurul „castelului”. Kremlinul (nu ruşii!) are interesul ca această zonă să existe pentru ca lumea (plină şi ea de corupţie, oligarhi şi crimă) pe care o patronează în interiorul Rusiei să nu fie tulburată de forţe externe.

Zona asta, un fel de no-mans-land, este guvernată de numeroşi agenţi de influenţă, maşcaţi sau la vedere, care au misiunea de a perpetua lipsa de educaţie, sărăcia şi confuzia – care permită menţinerea maselor în lesă. În guvern ei trebuie să înstăpânească opacitatea şi corupţia, care să acţioneze pe post de spray împotriva celor care ar mai vrea să construiască ceva în aceste state eşuate. Ce câştigă agenţii de influenţă este un loc în maşinile cu girofar, iluzia puterii şi imense cantităţi de bani – de care se bucură împreună cu famigliile dânşilor. Mai obţin în plus multe păcate şi blesteme, din partea năpăstuiţilor.

Căci da, şanţul ăsta geopolitic săpat în jurul Rusiei este populate de oameni – nu de broaşte. Oameni – ca mine – care nu suntem întrebaţi niciodată dacă ne convine să fim conduşi de personaje care nu ne reprezintă şi nu ne vor binele. Oameni pe care nimeni nu-i întreabă nimeni cum ar vrea să trăiască viaţa. Iar când ne-o luăm în mâini şi plecăm aiurea, lăsându-ne casa pentru a ne rupe spatele şi inima prin străini, suntem umiliţi de câte un ciocoi al zilei care ne face familiile rămase în urmă “golani şi curve”.

Cum a fost posibil?

A fost posibil în primul rând datorită noţiunilor însămânţate programat în creierele noastre de cei 50 de ani de comunism.

Regimul comunist a fost condus de oameni agreaţi şi numiţi de Moscova – mulţi dintre ilegalişti nu vorbeau româneşte corect (unii deloc). Interesele lor erau interesele Moscovei. Religia lor era ura şi teroarea instaurată de tancurile Moscovei. Gurile lor promiteau o viaţă mai bună, în care, însă nu credea mai nimeni, aşa că mâinile lor arestau, schingiuiau şi omorau floarea societăţii româneşti – dascăli de frunte, preoţi de frunte, ţărani de frunte. Propaganda lor, bazată pe minciuni uriaşe, trase cu mitraliera, repetate de milioane de ori în presa pe care o controlau, s-au înfipt până la urmă în minţile noastre devenind adevăruri ale unei non-realităţi în care trăim de zeci de ani.

Mineriada a fost posibilă mai ales din cauza urii şi minciunii sădite în sufletele. Rodul acestui viol la minciunii teroarei, repetat la nesfârşit, zilnic, a fost faptul că ne-am abrutizat şi închis în noi, pentru a putea rezista. A fost faptul că le-am cedat şi am început să le acceptăm existenţa şi supremaţia. Încet, încet, violul s-a transformat în act liber consimţit, apoi a început să ne placă. Am devenit perverşi. Am devenit ca ei.

Comunismul ne-a transformat din oameni liberi, măreţi şi decenţi – în puşcăriaşi, apatici, speriaţi şi puşi pe furtişaguri care să le asigure existenţa. I-am lăsat să ne transforme în slugi care se luptă zilnic pentru firimiturile căzute de la masa ciocoilor zilei, umbre furişate pe la colţuri, care se “descurcă”, încăierându-se cu semenii lor pentru a putea exista mâine.

A fost posibil pentru că i-am lăsat să ne fure demnitatea şi decenţa. Suntem de vină pentru că ne-am lăsat convinşi că Cei fără de Dumnezeu, din gura cărora ieşeau broaşte, şerpi şi lilieci, aveau/au dreptul să conducă această ţară – care a devenit şi ea, fără nimic sfânt, fără Dumnezeu.

Ce va urma?

Va urma ce a mai fost, dacă nu înţelegem că trăim o sfâşiere repetată la infinit.

În stadiul în care suntem avem în continuare o presă care îi serveşte, pe a cărei gură se revarsă, din timp în timp, aceeaşi ură cancerigenă, aceleaşi minciuni otrăvitoare şi halucinante. Clasa politică perpetuează acelaşi discurs. Agenda e şi ea aceeaşi. Copii noştri pleacă mai departe Afară, dacă vor o viaţă decentă şi normală. Semn că decenţa şi normalitatea nu mai există în România.

Cu alte cuvinte se joacă aceeaşi piesă. Numai actorii sunt mereu alţii, iar lucrul asta ne dă iluzia că ceva s-a schimbat.

Dacă vrem să schimbăm piesa, ar trebui să ne recunoaştem greşelile, să ne recâştigăm demnitatea, să devenim din nou un popor care înţelege să apere valori, pe care să le considerăm sfinte. Să nu mai lăsăm emisarii Întunericului să ni le fure şi să ne convingă că nu suntem decât gunoi, la voia lor, trăind sub tălpile lor.

Ar trebui să iubim România, pe noi înşine, adevărul.

de Adrian Sturdza Epoch-Times Romania

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php