Pelerinajul Sfintei Elena în Ţara Sfântă

0 124

Sfânta Împărăteasă Elena a fost cea care a avut poate cea mai mare influenţă asupra Sfântului Constantin cel Mare. Exemplul vieţii sale petrecute în curăţie a fost încununat la apusul existenţei pământeşti de un pelerinaj plin de binefaceri pentru creştinii din Ţara Sfântă, în cursul căruia a dispus edificarea unor biserici importante, precum cea a Sfântului Mormânt, cea din Betleem (locul Naşterii Domnului) şi cea de pe Muntele Măslinilor de unde Mântuitorul Se Înălţase la ceruri din mijlocul ucenicilor. Ne vom îndrepta atenţia, în cele ce urmează, asupra pelerinajului Sfintei Elena la Locurile Sfinte.

Eusebiu de Cezareea ne spune că motivul principal pentru care Sfânta Elena venise în Ţara Sfântă era acela de a aduce mul­ţu­mire lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care le oferise familiei imperiale, atât fiului ei, Con­stan­tin cel Mare, cât şi urmaşilor lui („Viaţa lui Constantin cel Mare“, trad. Radu Ale­xan­drescu, în: col. PSB, vol. XIV, EIBMBOR, Bucureşti, 1991, p. 142). În acest sens, ea s-a ocupat în principal de edificarea câtorva lăcaşuri de cult semnificative şi impozante, respectiv biserica închinată locului Naşterii Domnului din Betleem, cea închinată Înălţării Sale şi care a fost construită pe Muntele Măslinilor, dar şi cea a Sfântului Mormânt.

În toate aceste acte de binefacere, dărnicia sa a fost dublată de sprijinul imperial oferit de fiul ei, Constantin cel Mare. Acolo unde maica sa binevoise să ridice lăcaşuri de cult pentru a preamări puterea şi iubirea lui Dumnezeu, Constantin cel Mare trimitea şi el odoare de mare preţ, însoţite de o serie de danii bogate pentru întreţinerea cuvenită lăcaşurilor în cauză. Aşa cum ne spune Eusebiu de Cezareea, „Augusta Elena (cuvioasa maică a iubitorului de Dumnezeu împărat) a înălţat cele două sfinte, impunătoare, frumoase şi pururea vrednice de amintire lăcaşuri […] închinându-le lui Dumnezeu, Mântuitorul ei, ca tot atâtea mărturii ale evlaviei sale. În care lucrare trebuie spus că mult s-a ajutat ea, totuşi, şi de împărăteasca putere a fiului ei“ (ibid., p. 142).

Milosteniile bătrânei împărătese nu se limitaseră însă exclusiv la ridicarea unor noi biserici închinate Mântuitorului. Din contră, aşa cum ne relatează acelaşi autor, „cel mai mult îşi arăta dărnicia înaintea săracilor celor goi şi neajutoraţi; faţă de unii cu daruri în bani; iar faţă de alţii, împărţindu-le cu prisosinţă veşminte ca să-şi acopere trupul. Pe câte unii i-a scăpat de închisoare sau de pătimirile lor din mine; a slobozit de prigoană pe mulţi asupriţi; în sfârşit, câte unora le-a trimis vorbă să se întoarcă din surghiun. […] Merita cu ade­vărat să vezi cum umbla femeia aceasta extraordinară, înveşmântată simplu şi modest, în mijlocul poporului înghesuit în jurul ei, vădindu-şi evlavia faţă de Dumnezeu prin tot soiul de fapte bineplăcute Lui“ (ibid., p. 143). Modelul de viaţă ascetică şi smerită este întruchipat de Sfânta Elena prin tot comportamentul ei cuviincios şi modest. Nu avem de ce să considerăm că Eu­sebiu de Cezareea o portretizează aici într-un mod idealist deoarece Sfânta Elena chiar a avut o existenţă smerită, nedorind în nici un moment să iasă în evidenţă printr-un act sau altul. Şi-a dus viaţa în umbra fiului ei, pe care a încercat să îl povăţuiască bine pe calea dreptăţii şi să îl apropie de Dumnezeu.

Trecerea la cele veşnice a Sfintei Elena

După încheierea bogatului ei pelerinaj, timp în care a efectuat o serie de binefaceri mari către comunităţile creştine aflate în Orient, Sfânta Elena s-a retras pentru a trece la cele veşnice în mijlocul familiei sale. Călătoria îndelungată şi vârsta înaintată, pentru că avea la momentul respectiv aproximativ 80 de ani, şi-au spus cuvântul. Eusebiu de Cezareea ne zugrăveşte o scenă emoţionantă, spunând că bătrâna împărăteasă şi-a dat sufletul „de faţă cu minunatul ei fiu care o veghea şi-i purta de grijă şi-i ţinea mâinile întru ale sale“ (ibid., p. 143). Averea sa a fost lăsată prin testament Sfântului Constantin şi urmaşilor acestuia. De asemenea, ea a beneficiat de o înmormântare cu adevărat imperială: „Trupul fericitei a avut parte de onoruri neobişnuite: însoţit de o foarte numeroasă escortă armată, a fost adus în cetatea îm­pă­ră­tească, unde a fost aşezat între mormintele împăraţilor“ (ibid., p. 144).

O datorie nerecunoscută de biograf

În mod curios, Eusebiu de Cezareea dă dovadă de o lipsă clară de obiectivitate atunci când afirmă că Sfânta Elena îşi datora convertirea la creştinism propriului ei fiu! Iată mărturia istoricului: „Aşa s-a sfârşit maica împăratului, fiinţă vrednică de necurmata noas­tră aducere-aminte atât pentru faptele ei plăcute lui Dumnezeu, cât şi datorită mlădiţei celei fără de pereche şi minunate căreia-i dăduse ea viaţă; mlădiţă care – pe lângă toate celelalte – merită să fie binecuvântată şi pentru pietatea sa faţă de aceea căreia-i datora viaţa. Constantin izbutise să facă din Elena – care mai înainte nu fusese credincioasă o fiinţă atât de cuvioasă, de parcă Însuşi Mântuitorul tuturor ar fi povăţuit-o încă din frageda ei tinereţe“ (ibid., p. 144).

Majoritatea istoricilor contemporani consideră că Sfânta Elena a fost creştină încă din copilărie sau s-a convertit la creştinism încă din tinereţe, nicidecum că ar fi fost influenţată de propriul ei fiu în luarea acestei decizii capitale. Eusebiu de Cezareea exagerează ca de obicei în afirmaţiile sale pompoase, dorind să scoată în evidenţă virtuţile împăratului Con­stan­tin cel Mare, dar dă do­va­dă încă o dată de inconsecvenţă în propria relatare istorică. Evlavia Sfintei Împărătese Elena nu poate fi pusă la îndoială. Nu avem de-a face cu o convertire târzie sau una influenţată de propriul ei fiu, care încă era catehumen!

De asemenea, Eusebiu pare să atribuie fiecare merit, fiecare donaţie a Sfintei Elena fiului ei, ceea ce nu ni se pare întemeiat. Fiind împărăteasă, Sfânta Elena beneficia de propriile sale proprietăţi şi era îndreptăţită la o rentă anuală semnificativă. Ea nu avea nevoie ca fiul ei să îi aprobe actele de caritate sau să îi dea bani din propria sa trezorerie imperială. Desigur, el a ajutat-o în multe rânduri, dar a pune totul pe seama sa ar însemna să o privăm pe Sfânta Elena de aportul ei consistent la răspândirea şi susţinerea credinţei creştine la nivelul statului roman.

În timp, poate că va exista cineva care va aprofunda în amănunt importanţa acţiunilor Sfintei Elena şi aportul inestimabil pe care aceasta l-a avut în deciziile-cheie luate de Sfântul Constantin cel Mare. Până atunci, ne rezumăm numai să afirmăm că, deşi nu a avut poate aceeaşi influenţă ca fiul ei, a avut totuşi una mult mai mare decât cea pe care i-o rezervă istoricii clasici sau cei moderni. În materialul ur­mă­tor vom trata marile proiecte civile şi bisericeşti înfăptuite de Sfântul Constantin cel Mare, care reprezintă modele de acţiune pentru misiunea pastorală şi administrativă pe care sunt datori să o îndeplinească slujitorii Bisericii şi în zilele noastre. În definitiv, faptele bune trebuie urmate şi multiplicate, nu considerate depăşite sau imposibile.

Sursa: basilica.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php