DESPRE CE NU SE SCRIE ȘI NU SE MAI VORBEȘTE, AZI, ÎN ROMÂNIA POSTDECEMBRISTĂ? ADEVĂRURI TRECUTE SUB TĂCERE!

0 121

De pildă, nu se mai scrie și nu se mai vorbește despre acel adevărat document pentru istoria noastră ardelenească, postdecembristă, numit „Raportul Comisiei Parlamentare de audiere a persoanelor care, după 22 decembrie 1989, au fost nevoite să-și părăsească locul de muncă și domiciliul din județele Harghita și Covasna”, dar, mai ales, despre crimele abominabile atunci comise pe acolo! S-a scris puțin, cu rezerve nejustificate prin nimic, după decembrie 1989, despre crimele de la 1848-1849, când 40.000 de români ardeleni au fost uciși de „tribunalele de sânge” ale lui Kossuth, când 300 de sate, biserici și mănăstiri ale românilor au fost incendiate și rase de pe fața pământului, despre crimele bestiale comise de armata horthystă, sprijinită și de o parte a populației maghiare, la Ip, Trăznea, Mureșenii de Câmpie, Sucutard, Prundu Bârgăului, Aita Seacă, Moisei, Sărmașu! Din păcate, ultima prigoană horthystă în Transilvania nu s-a oprit doar la anii Diktatului de la Viena (august 1940 – octombrie 1944)! A continuat prigoana românilor din Harghita și Covasna, începută încă dinainte de 1848-1849, reluată pe timpul diktatului amintit, apoi în decembrie 1989!

În decembrie 1989 – și după aceea -, în mai multe localități din județele Harghita, Covasna și Mureș, au avut loc acțiuni cu caracter extremist, crime oribile, amenințări și presiuni care au determinat plecarea din aceste zone a mii și mii de români, victime ale prigoanei maghiaro-secuiești. Crime, după scenarii barbare, agresiuni verbale și fizice, devastarea și incendierea locuințelor românilor, ale bunurilor materiale, toate au fost cuprinse în „strategia” și „tactica” revizionistă ungară, ca program la ordinea zilei, prin scenarii de culise și de acțiune, confirmând caracterul agresiv al celor care doreau și doresc refacerea Ungariei Mari!

Din păcate, cum mărturisea la vremea aceea profesorul Valer Vodă, unul dintre cei alungați de acolo, „Parlamentului României i-a trebuit un an de zile să ia act de această stare dramatică de acțiuni antiromânești, prin care era călcată în picioare demnitatea unui popor de către minoritatea maghiaro-secuiască, urmărind, din nou, maghiarizarea românilor din zonă, acolo trăitori”, de când lumea. O dovedesc și cele 34 de cetăți și tezaurele dacice, „de la începuturile formării unui popor ca limbă și neam.” Parlamentul României cu greu s-a lăsat convins că, în decembrie 1989 și după aceea, a fost declanșată o teroare maghiaro-secuiască împotriva românilor din zonă, nevoiți să-și părăsească locurile de muncă și domiciliul în urma manifestărilor naționalist-șovine ale minorității, să-și piardă toată agoniseala muncii lor de o viață, de neconceput într-un stat de drept, stat democratic european.

Luând act de toate acestea, de încălcarea flagrantă a drepturilor omului, abia la 31 decembrie 1990, deci după un an, Parlamentul a hotărât înființarea acelei Comisii de audiere, formată din 25 de senatori și deputați de la FSN, PNL, UDMR, PUNR, PNȚCD.

Ce au constatat membrii Comisiei? „Încă din primele zile (….), în cele două județe s-au comis atacuri asupra unor sedii de miliție și de securitate, fiind distruse, parțial sau în totalitate, 38 dintre acestea. (…) Primii asupra cărora secuii și maghiarii și-au vărsat furia au fost milițienii și securiștii, care, deși nu au reacționat prin folosirea armamentului din dotare, au fost molestați, batjocoriți, omorâți în mod bestial. Li s-a dat foc la case, li s-au ars bunurile pe care le posedau sau le-au fost furate (…)”. Acte de vandalism, crime, nepedepsite! Românii din instituțiile și întreprinderile de acolo au fost imediat înlăturați, în locul lor fiind numiți maghiari și secui, principalul criteriu de selecție fiind apartenența etnică, din păcate, nu cea a competenței profesionale! „Noaptea secuiască” făcea ravagii în mijloc de Românie, prin „purificarea zonei de orice element românesc”, românii fiind obligați să plece, sub permanentă amenințare, presiune, timorare. Desființarea, în școli, a catedrelor cu predare în limba română, alungarea preoților români, discriminări în spitale, distrugerea și profanarea unor monumente dedicate Armatei Române, eroilor români, ale unor personalități de seamă, vandalizarea unor școli, cimitire, instituții ale Statului Român aveau loc la Covasna, Baraolt, Zăbala, Odorhei, Frumoasa, Lutița, Sânmartin, Toplița, Miercurea Ciuc. Formele de manifestare violentă ale maghiarilor și secuilor, mai ales după constituirea unor organizații antiromânești, iredentiste, neorevizioniste, s-au intensificat, prin alte metode, deși, după declarația televizată a lui Domokos Geza, se spera ca ele să înceteze. În intervale scurte, la adunări publice erau scandate lozinci cu conținut incitator, antiromânesc: „Jos românii!”; „Afară din Ardeal!”; „Ardealul – pământ secuiesc și unguresc!”; „Covasna – fără români împuțiți!”; „Ardealul autonom!”.

După cum se poate constata, încă de pe atunci încolțea gândul otrăvit, autonomist, al așa-zisului ținut Secuiesc! Violențe, atrocități, acte nejustificate, naționalist-șovine antiromânești, atmosferă de nesiguranță, în acel haos fără legi din acele zile! „În Harghita și Covasna au fost omorâte mai multe persoane (…) Au fost uciși și doi maghiari care au încercat să ia apărarea colegilor români, fiind declarați trădători.” Au fost omorâți locotenent-colonelul Dumitru Coman (Odorheiu Secuiesc), plutonierul major Liviu Teofil Cheuchișan (Dealu), maiorul Aurel Agache (Târgu-Secuiesc), plutonierul Gabi Dănilă (Zetea), precum și plutonierul major Ferencz Emeric (Cristuru Secuiesc) și plutonierul Szekely Gavril. Precizăm că niciunul n-a folosit, în niciun moment, armamentul din dotare! Crime oribile, comise în mod bestial, însoțite de injurii și calomnii la adresa românilor în timpul comiterii lor! Lui Aurel Agache, cel cu soție secuiancă, după ce a fost linșat, iar cadavrul i-a fost scuipat și lovit, într-o orbită i s-a pus o monedă, în cealaltă emblema de la caschetă, iar în gură un șobolan. Ritual barbar! Pe Liviu Teofil Cheuchișan (Dealu), care a avut, tot timpul, pistolul asupra lui, dar nu l-a folosit, extremiștii și șovinii beți au încercat să-l jupoaie, cu furculița, și să dea foc cadavrului, în prezența populației din comună, a soției și a celor doi copii mici. Cadavrul a fost aruncat în grădina casei, despuiat, acoperit cu crengi! Apoi au incendiat locuința. Au mai fost maltratați și au suferit traumatisme corporale Alexandru Dobre, Grigore Vasile Cristea, Mihai Selinceanu, Neagoe Deaconu, spitalizarea și tratarea lor însumând 500 de zile. Din posturile de miliție au fost sustrase 468 de arme și 17.832 de cartușe. Au rămas nerecuperate 72 de arme și 15.000 de cartușe! În luna iunie 1990 este distrusă o parte din clădirea Poliției din Miercurea Ciuc, atacată cu sticle incendiare, cu pietre, agresorii fiind furioși că, în România, firma unei instituții a Statului Român a fost scrisă în limba română, clamând: „Iliescu, nu uita! Ardealul nu-i țara ta!”; „Români împuțiți, plecați din Miercurea Ciuc!”; „Afară cu românii de aici!”. A fost profanată statuia lui Mihai Eminescu din Toplița, monumentul eroilor români din Primul și Al Doilea Război Mondial de la Odorhei, Frumoasa, Lutița, Sânmărtin, Ditrău, incendiată statuia Ostașului Român din Voinești.

Li s-a întâmplat ceva indivizilor cu manifestări șovine, acelor separatiști, iredentiști, extremiști, neorevizioniști, care, ieșind în stradă, strigau lozinci incitatoare: „Moarte valahilor!”; „Horthy, Horthy!”; „Trăiască Ungaria!”; „Ardealul la Ungaria!”, pe la Gheorgheni, Cristuru Secuiesc, Târgu-Secuiesc, Baraolt, Șumuleu, Siculeni, Zăbala, Aita Seacă, Valea Strâmbă, inși care urmăresc alipirea Transilvaniei la Ungaria, cu sprijinul Budapestei? Nimic! Totul a fost mușamalizat, timorarea românilor continuând!

După greve și demonstrații organizate de UDMR, unde se cerea limba maghiară, ca a doua limbă oficială în stat, după incitări la violențe și amenințări continue, urma scena din Baraolt, unde Aurel Vartolomeu, Toma Tășnilă, Liviu Baidoc, Remus Docea, funcționari, profesori, directori, prinși și duși cu forța, urcați pe platforma unui camion, supuși calomniilor, înjurăturilor, umiliți, li se striga: „Valahi împuțiți, sunteți vetriști, o să vă jupuim de vii! Să mergem să-i spânzurăm!”. Românii eram puși la „stâlpul infamiei” de cei care susțineau că pace, pe aici, mai poate fi numai dacă „România va fi împărțită în trei principate: Transilvania autonomă, Moldova și țara Românească!”. Așa înțelegeau și înțeleg ei, și acum, caracterul național și unitar al Statului Român!

Situația românilor din zonă s-a înrăutățit și mai mult, în urma amenințărilor peremptorii, a violențelor, mai ales după evenimentele din 15 martie 1990, în contextul unei imposibile solidarizări a românilor din cele două județe. Tot mai dese erau acțiunile separatiste din domeniul învățământului. La Liceul din Baraolt, directoarea Nagy Rozalia le cere tuturor profesorilor români să părăsească școala, urgent, „deoarece nu mai e nevoie de ei!”. Legăturile maghiarilor și secuilor cu românii se țin prin înscrisuri doar în limba maghiară! Hotărârea definitivă a iredentiștilor maghiari și secui era clară: „Nu mai vrem aici profesori români!”. Totul era sub o tensiune apăsătoare! Peste tot, au fost puși directori, inspectori școlari, profesori maghiari sub deviza: „Aici și acum!”! Profesorii și elevii români au fost obligați să părăsească județele Harghita și Covasna, strigându-li-se: „Nu aveți ce căuta aici! Mergeți acasă! Dacă nu părăsiți școala, venim peste voi!”. Asta li se striga profesorilor și elevilor Liceului Pedagogic din Odorhei, de către „europenii” minoritari. Iar dacă românii aveau ceva de spus, de reproșat, li se striga: „Vreți un al doilea Târgu-Mureș?” – cu referire la sângeroasele evenimente din 20 martie 1990. Imediat, unităților școlare li s-au dat noi denumiri: „Gabor Aron”, „Petõfi Sandor”, „Kos Karoly”, în timp ce elevii maghiari învățau că „Ardealul a fost, dintotdeauna, al ungurilor”; „Ungurii vor să fie Ardealul în Ungaria!”. Prin unele școli, elevii maghiari scoteau cuțitul la colegii lor români, care erau loviți de cei care consideră că „limba română este o limbă de asuprire a maghiarilor!”. Tensiuni, demonstrații antiromânești, ură! „Succese” în politica de separare totală a învățământului! Iar domnul ministru Mihai Șora nu le vedea. Păcat. Părtinitor față de maghiari, el punea batista pe țambal!

Preoții au fost, și ei, obligați să-și părăsească, sub amenințare, parohiile lor din Miercurea Ciuc, Baraolt, Vlăhița, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc, Praid, Ciceu, Gheorgheni, Imper, Făgețel, Borsec, Târgu-Secuiesc, din alte multe localități, geamurile bisericilor ortodoxe au fost sparte cu pietre, cărămizi, bucăți de lemn, înăuntru fiind aruncate păsări moarte. Au fost amenințați cu moartea și obligați să plece din parohiile lor: protopopul Dumitru Gherman, preoții Dumitru Apostol, Nicolae Călugăr, Ioan Tobă, Eugen Micu, Dumitru Merlușcă, Traian Pânzaru, Călin Antal, Victor Bucur, Viorel Mihoc, Ioan Bercu. Amenințați cu moartea, acestora li se striga: „Unde-i preotul român, să-i tăiem gâtul!”; „Unde ești, valah împuțit, îți luăm gâtul, vrem sângele tău și al familiei tale!”. Cumplit! Toate acestea sunt cuprinse în acel „Raport Harghita-Covasna”, despre care, cum spuneam, se vorbește și se scrie azi atât de puțin. Din păcate!

Românii au fost îndepărtați din conducerea primăriilor, prefecturilor, unităților social-economice și a instituțiilor (învățământ, artă, cultură, presă, justiție, sănătate). Amenințări, injurii, calomnii, presiuni! Românii erau alungați din localități din propria lor țară, „din România în România.” Românii pleacă, insultați, cât văd cu ochii, deoarece, prezența lor „nu mai este justificată, deoarece județul a devenit secuiesc!”. Atmosferă insuportabilă. Totul, cu ordin și consultări de la Budapesta!

În zilele lui decembrie 1989, în lunile care au urmat, „europenii” iredentiști, extremiști, șovini, neorevizioniști i-au schimbat pe toți directorii români ai întreprinderilor economice. Directorul Complexului hotelier „Bradul” din Covasna, Portik Lászlo, care închiria spații doar celor veniți din Ungaria, declarând că el nu vrea să mai întâlnească niciun român în hotel și aflând că românii ar vrea să achiziționeze o clădire din apropiere, exclama: „Voi face tot posibilul să dau foc clădirii, iar dacă nu, la nevoie, voi tăia capetele celor care participă la acele întâlniri!”. Astfel de afirmații publice erau făcute în acele zile, ponegrindu-i, amenințându-i și denigrându-i pe români. Ziarele în limba română, și așa puține ajunse acolo, erau cumpărate, „în baloturi”, și arse, acțiunile separatiste ducând la marginalizarea elementului românesc, sub o permanentă presiune, ca românii să învețe maghiara.

În magazine, farmacii, în servicii publice, românii nu mai erau serviți, numai dacă se adresau în limba maghiară. Izolați, acostați, provocați, amenințați, în spitale, în restaurante, cofetării, românii erau supuși unui tratament diferențiat, existând chiar organizații cu misiuni speciale să-i alunge pe românii din cele două județe. „De astăzi încolo, aici vor lucra numai maghiari!” – clamau ei, sub drapelele Ungariei, pe la Zagon, Balvanyos, Odorhei, Miercurea Ciuc, Gheorgheni. Pentru intimidarea românilor au fost folosite cele mai diverse metode: anonime puse în cutiile poștale, însemnarea apartamentelor lor, stropirea cu benzină sau motorină a ușilor, însoțite de îndemnul: „Ai trei zile să pleci! Se zboară foarte ușor de la etajul 10! Mai ai două zile!”. Șovinismul și extremismul, în diverse forme, s-au manifestat, de la amenințarea „Voi ar trebui să fiți puși la zid și împușcați!” la cele „O să-ți stea capul unde îți stau picioarele!”; „Primul cuțit al tău este!”; „Moarte românilor!”. Amenințări adresate mai ales membrilor „Vetrei Românești”, uniune a românilor cu statut perfect legal în România!

Acțiunile provocatoare din 15 martie, apoi cele din 20 martie 1990, de la Târgu-Mureș, au atins acel moment de apogeu, sub acea lozincă tutelară, a acelor zile: „Fără români! Vrem să nu mai vedem picior de român pe aici!”. O lezare a demnității și a sentimentelor naționale ale românilor. Nume de străzi, de școli, de instituții, au fost rapid schimbate, au apărut table indicatoare, peste noapte, în timpul conflictelor interetnice de la Târgu-Mureș au fost întocmite liste cu membrii Vetrei Românești, pentru a fi mai ușor de găsit, în cazul unei răzbunări de tipul „Nopții Sfântului Bartolomeu”. În stațiile CFR din Ciceu, Izvorul Oltului, Sândominic, Sfântu Gheorghe, în autobuze, în trenuri, românii erau agresați, pentru că nu vorbeau ungurește, singura lor „vină” fiind aceea că s-au născut români în țara lor – România! Încât o învățătoare se întreba: „De ce trebuie să ne temem în propria noastră țară? De ce trebuie să vorbim în șoaptă, pentru a nu fi acuzați că suntem români?!”. Nu se știa, în momentul întocmirii Raportului, câți români au fost alungați în acele zile, deoarece evidențele populației din mai multe localități au fost distruse, pentru a putea fi ascuns adevărul. Profesori, preoți, juriști, ingineri, economiști, medici, actori, cadre ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului de Interne și-au luat, cum se spune, lumea în cap și au plecat. Ei, românii, „venetici” considerați în propria lor țară, plecau într-un trist exod, pentru ca maghiarii și secuii de acolo să jubileze: „Misiunea a fost îndeplinită!”.

Cine, oare, a încurajat toate aceste porniri bestiale, aceste acțiuni antiromânești? „Un rol important l-au avut factorii externi”, se precizează în acel raport. Mulți „vizitatori” din Ungaria, unii dintre ei aflați în serviciile AVO, unii fugiți din țară, în anii anteriori, pentru a fi recrutați și instruiți la cazarma din Bicske, erau trimiși în Ardeal. Arborări ale steagului Ungariei, eliminarea inscripțiilor în limba română, constituirea organizațiilor, unele pronaziste, ale tinerilor, așa-zisele „manifestări culturale”, „Congresul ceangăilor” de la Budapesta, Conferința de la Eger (1991), Societatea „Pro Transilvania” din capitala ungară, ideea independenței unui „Ardeal care trebuie luat (idee folosită în zilele noastre de popa Tõkés, cerând ca protectoratul să fie al Ungariei) sub protecția Consiliului Europei. Emigrația ungară sprijină ideea autonomizării zonei, chiar punerea ei „sub dependență ungară”, printre sprijinitori aflându-se și senatorul american, de origine ungară, Tom Lantos, susținând aberația, minciuna că „maghiarii din România sunt supuși deznaționalizării.” În tot acest timp, în publicația săptămânală „Tromf” sunt aduse cele mai jignitoare ofense poporului român. UDMR invită la ședințele ei cetățeni, oameni politici din Ungaria. Se punea, tranșant, întrebarea: „Va fi refăcută Regiunea Autonomă Maghiară cu limba de stat maghiară?!” Și tot ei răspundeau: „Probabil că nu, fără presiuni internaționale!”. Aceeași întrebare a fost pusă, de o delegație mureșeană a FSN-ului local și a UDMR, și președintelui Ion Iliescu, cu prilejul unei întâlniri secrete din decembrie 1989.

În loc să fie arătați cu degetul adevărații vinovați pentru sângerosul conflict interetnic de la Târgu-Mureș, erau acuzați tot românii, nu cei care, în acele zile, tocmai ei clamau, triști că au „pierdut această mină, plină de comori – Ardealul”, cică, la 1 Decembrie 1918, „anexat la România”, iar „maghiarimea poate fi izgonită din căminul strămoșesc”. În Ungaria este tipărit un vast material propagandistic, apar cărți defăimătoare la adresa României, despre „trecutul istoric” și „drepturile istorice ale Ungariei asupra Transilvaniei”, dovadă acea „Istorie a Transilvaniei” în cele trei volume, precum și aparițiile editoriale „Transilvania”, „A cui este această țară?”, „Pământul și poporul Transilvaniei”, „Patria mea a fost o închisoare!”, „Cuvântul strigat în Patrie”, „Adio, Transilvania!”. Chiar președintele Ion Iliescu a primit scrisori, trimise de maghiari din afara granițelor, „cu cererea expresă de a retroceda Transilvania Ungariei”, unul pe nume Dan Samuel Andreson, scriind: „Pentru a ne obține libertatea și independența, vă asigurăm, domnule președinte, că suntem gata, în orice clipă, că ne dăm viața, luptând ca să avem o Transilvanie liberă, și ca urmașii urmașilor noștri să nu mai trăiască, niciodată, sub administrația României! Noi dorim ca, după data de 1 iulie 1991, să vedem, în toate aceste județe ale Transilvaniei, cum flutură, falnic, drapelul unguresc (…) România a furat Ungariei aceste județe, iar acum a sosit timpul să se facă dreptate și Ungariei, și să-i fie restituite!”.

O declarație revizionistă, întru totul, privind Transilvania, creând o atitudine și o poziție total ostilă, nefavorabilă, României, de cei care consideră Transilvania „parte a Ungariei”, odată cu amploarea periculoasă a acțiunilor antiromânești din județele Harghita, Covasna și Mureș!

Acesta-i adevărul cuprins în „Raportul Har – Cov”. Acesta-i purul adevăr din acel raport cu un cutremurător conținut în fapte antiromânești, în editorialul de față apelând doar la o foarte mică parte dintre ele. Raport pe care, dintre toate ziarele din România, doar „Cuvântul liber” l-a publicat, integral, în ediția specială (supliment) din 22 și 23 octombrie 1991!

de Lazăr Lădariu Cuvântul liber

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php