De ce nu ar trebui să sărbătorim 9 mai la Moscova?

2 488

Se apropie 9 mai. Rușii sunt mândri de marea lor victorie și se pregătesc de marea paradă militară

9 mai nu trebuie sărbătorit la Moscova

Potrivit jurnalul. ro la parada de 9 mai nu vor participa reprezentați SUA și nici a statelor aliate în al doilea Război Mondial cu Rusia. Refuzul de a participa la parada de 9 mai se datorează crizei din Ucraina. La Moscova vor veni președintii din Cehia, Cipru, premierii din Slovacia, Grecia, Islanda, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Norvegia, Bosnia-Hertegovina și desigur nu pot lipsi reprezentației Chinei și Coreei de Nord.

Prezența marilor lideri la parada de 9 mai nu demonstrează decât că Rusia rămâne o supraputere căreia i se iartă prea multe. Oricum anul acesta parada va fi boicotată de SUA și Marea Britanie dar și de alte state din cadrul UE. Și poate ar trebui să fie un pas pentru a condamna comunismul dar și acțiunile din prezent al Kremlinului.

Eu nu sunt recunoscătoare Rusiei pentru victorie. În al doilea război mondial a pierdut umanitatea iar foametea și deportările ce au urmat după sunt la fel de grave ca și crimele naziștilor.

Rușilor li s-au iertat păcatele doar din cauza că au „câștigat” războiul. Nazismul e interzis, dar cum rămâne cu comunismul? Uităm oare crimele comise de ruși în trecut și în prezent?

Cât oamenii din Europa de Est mureau de foame sau prin Siberii de gheață, Occidentul trăia în pace.

E timpul ca Occidentul să reacționeze, să se facă dreptate și pentru victemele comunismului, și un pas ar fi neparticiparea la parada de 9 mai și nu doar în acest an, dar și în anii care urmează.

Motivele pentru care nu ar trebui să sărbătorim 9 mai la Moscova:

Noua mai ar trebui să fie o zi de doliu

Nu se cunoaște numărul exact ar morților dar se presupune că au murit 50-70 milioane de oameni. Civili, militari au fost omorâți în cel mai sângeros război din istorie. URSS a avut cele mai mari pierderi umane. Dar trebuie de menționat căURSS era un imperiu compus din mai multe state pe lânga Mama Rusie. Indiferent de ce parte au luptat unii soldați, trebuie să înțelegem că acei soldați au fost folosiți, au fost carne de tun. Nu sunt vinovați germanii simpli pentru crimele liderilor naziști. Să comemorăm toți soldații ce au luptat în al doilea război mondial, toți soldații care au fost victimele unui regim odios și au fost impuși să omoare. Nu avem nevoie de o paradă ci de adevăr și dreptate

Iosif Stalin a fost la fel de malefic și însetat de sânge ca Hitler

Cei mari criminali din istorie au trăit în același timp. Tacticile de război a lui Stalin erau agresive și lipsite de umanitate. Hitler poartă vina pentru Holocaust iar Stalin pentru Gulag. Statistic vorbind, Stalin a omorât mult mai mulți oameni ca Hitler. Holocaustul a fost îngrozitor și nu sunt cuvinte ce ar putea descrie ororile regimului nazist. Dar regimul comunist a fost la fel, cu milioane de oameni omorâți, canabalism provocat de foamete, cu averi furate de stat și torturi în temnițe. Ce face regimul comunist și pe Stalin mai bun? Victoria asupra nazismului și pacea în lume? Dar să nu uităm, că războaiele au continuat. Războiul Rece a demonstrat că URSS nu a renunțat la metodele violente și la agresiune.

Pactul Ribentrop Molotov

Alt aspect destul de important e acest pact. Semnat la 23 august 1939 , prezentat ca pact de neagresiune între cele două puteri, acest pact avea și o anexă secretă prin care era împărțită lumea între URSS și Germania nazistă. Acest pact e o dovadă căURSS la fel ca și Germania dorea să își exercite influența sa și în afara granițelor.

URSS a fost ajutată de SUA și Marea Britanie

Victoria e a tuturor ce au luptat contra Germaniei naziste. Fără ajutorul englezilor și americanilor, rușii nu ar fi reușit. Rușii nu au făcut decât să monopolizeze victoria asupra fascismului, arătând că fascismul a fost cel mai odios regim, uitând de crimele comise de Stalin, și în prezent de Putin. Prezența la parada de 9 mai acordă rușilor dreptul la acest monopol.

Nu avem nevoie de paradă

Sărbătorim victoria prin prezentarea mașinilor ce au omorât oameni nevinovați. Toată parada nu e decât un avertisment pentru celelalte state. O demonstrație de forță brută care e folosită pentru a impune voința. Rușii își scot echipamentul militar și se laudă că au câștigat, arătând lumii că sunt o forță militară de temut.

Rusia trebuie pedepsită pentru acțiunile sale din prezent

Statele Occidentale au o obligație morală față de victimile regimului comunist să pedepsească Rusia. Dacă nu atunci , acum e timpul. E timpul ca Rusia să plătească pentru distrugerile produse. Ucraina e un exemplu de stat ce a suferit din cauza agresiunii rusești. Și din păcate nu e un caz singular. Cât li se va mai permite rușilor să își bată joc de suveranitatea altor state?

Nu comunismul a adus victoria, comunismul doar și-a ascuns crimele în spatele victoriei asupra unui regim care părea mai rău ca cel din URSS. Când avem atât de multe date, statistici desprte victimele regimului comunist, când asculți povestirile bătrânilor ce au trăit în acea perioadă înțelegi că oamenii din Europa de Est nu au fost salvați. Rusia și Occidentul trebuie să interzică comunismul la fel cum s-a procedat și cu mișcările naziste și fasciste. Comunismul a fost la fel de atroce ca și nazismul.

de Ecaterina Cornea BlastingNews

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php