Martirii corupției

1 375

Exasperat de defilările cu cătușe de la sediul DNA, PSD și-a luat inima în dinți și a zis să facă ceva. Nu ceva radical și nici ceva ireversibil, doar un ușor lifting anticorupție care să mai lumineze puțin fața căzută a partidului. Cu o guvernare fără direcție și un „bagaj” de penali care riscă să atingă masa critică, PSD a găsit totuși puterea să mai țină un Consiliu Național așa cum scrie la carte: regizat în detaliu, cu candidat unic impus de sus și cu puțină autocritică, pentru culoare.

Clou-ul „baletului” de la Palatul Parlamentului a fost însă rezoluția care introduce principii de integritate și promite sancțiuni „drastice”, dar gradate, membrilor de partid acuzați de corupție. Practic, pe măsură ce se derulează etapele acțiunii penale, aceștia pot rămâne fără funcții, însă abia atunci când sunt condamnați definitiv pentru corupție sunt excluși din PSD.

Prezentată ca o mare cotitură pentru partid, rezoluția este doar un mare balon de săpun, o simplă operațiune de imagine, ca mai toate deciziile promovate de Ponta, în perpetua sa dedublare partid-Guvern.

Infracțiunile de corupție sunt doar câteva și sunt clar delimitate de lege. Altfel spus, dacă nu ești clar acuzat de luare sau dare de mită, trafic de influență sau cumpărare de influență, îți poți vedea liniștit de treabă, atât la Guvern, cât și la partid. Așa se face că un Dragnea, un Șova și mulți alții ca ei, acuzați de fraude, abuz în serviciu sau constituirea de grupuri infracționale organizate, nu sunt afectați de „ghilotina” integrității PSD și pot continua să dea lecții, bine-mersi, de la înălțimea funcțiilor din Guvern sau din partid.

E drept, Darius Vâlcov, cunoscut și ca „omul cu șpaga din cimitir”, este un caz cu adevărat disperat și va fi probabil sacrificat. Nu însă înainte ca partidul să îi ridice o mică statuie pentru mirobolantul Cod Fiscal, la care coautori i-au fost probabil frații Grimm, altfel nu se explică poveștile incluse în el.

Altfel spus, în mitologia PSD, Vâlcov va fi martirizat, trecerea sa de la stadiul de primar de Slatina infractor la cel de ministru „lumină” al Finanțelor fiind una aproape miraculoasă.

Moștenirea sa a rămas însă pe mâini bune. Premierul Ponta ne-a anunțat pe toți, pe Twitter, că se sacrifică și preia, doar pentru câteva zile, portofoliul Finanțelor.

Astfel, miercuri probabil, noul Codul Fiscal, „lucrat” de un infractor care își negocia mita la umbra crucilor, va fi trecut prin Guvern de un plagiator dovedit, a cărui întreagă carieră stă sub semnul falsului. Aferim!

de Eduard Ivaşcu Puterea

1 Comment
  1. Adrian says

    Borfași neocomuniști, progeniturile fostelor excremente comuniste – definiția PSD-ului.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php