Codul lui Darius

0 83

Lotul săptămânii, echipa de şeptică a PSD: doi senatori, Şova şi Vâlcov, şi doi primari, Vanghelie şi Mazăre. Plus un păcălici de la ANI, Horia Georgescu. Pentru necunoscători, păcăliciul este considerat atu în jocurile de societate nerecomandate jucătorilor pe piaţă de peste patru ani (cu executare). El poate fi şi PSD, şi PNL, şi PDL, şi UDMR, în cazul în care lipseşte motivat vreun reprezentant al respectivelor grupări din arestul Poliţiei Capitalei, zis şi Beciul Domnesc. Am furat această licenţă de la colegul meu jurnalist Radu Mazăre fără să clipesc. Doar de la Ponta nu e frumos să furi ceva, că furi de la toţi. Autori, făptaşi, popor.

Rămas din ce în ce mai singur în PSD, felcer-academicianul Viorel este nevoit să facă scut ca un câine de stână de jur-împrejurul prietenilor şi asociaţilor hulpavi ostracizaţi de haita procurorilor scăpaţi din lesă. E drept, cât mai sălăşuia Traian Băsescu la Cotroceni parcă mai era ceva ordine la avizierul DNA. În cazul de faţă, punctual, Ponta i-a urat succes lui Vanghelie, pe Şova îl dă pe mâna senatorilor, pe Mazăre îl jeleşte în tăcere, dar pentru Darius al Laviniei lui Istaspe cere amânare. Darius este obligat să prezinte noul Cod fiscal înainte de a intra la beci, motivează procurorul Ponta. Termenul de depunere a actului este 25 martie, până atunci premierul îi ordonă artizanului negocierilor cu FMI: „Darius, fă-te că lucrezi!” (Mircea Dinescu, operă politică). Dacă Vâlcov acceptă acest armistiţiu e prost, poate preda Codul fiscal şi din puşcărie. Este chiar o oportunitate, se pune şi ca sarcină de serviciu în folosul public, şi ca operă de după gratii, adică merge sigur la reducere de pedeapsă. Codul poate fi livrat şi în format foileton, contra unor vizite conjugale pe măsură, în funcţie de substanţă.

Din tot lotul amintit, singurul hoţ cinstit e Vanghelie. Toţi ceilalţi, care se dau gulere albe din părinţi atent selecţionaţi, constituie noua familie organizată de papagali politici. Apropo de întrebare, dacă aţi sparge un bec şi aţi fi nevoit să călătoriţi cu duba, de la Gherla la Rahova, cu cine din echipajul de şeptică amintit aţi vrea să spargeţi seminţe şi păreri?

P.S.: Luat în balon de jurnalişti în legătură ciorovăiala dintre Firea şi Băsescu, Ponta s-a recuzat: „Nu ştiu. Eu mă ocup ca oamenii să aibă pâine”.

Mai mult ca P.S.-ul: Darius a fost şi numele de informator al academicianului Dinu C. Giurescu, şi uite că i-a purtat noroc.

de Rene Pârşan Puterea

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php