DNA cere aviz pentru urmărirea penală a lui Laszlo Borbely

1 406

Direcția Națională Anticorupție a solicitat Parlamentului încuviințarea urmăririi penale a deputatului UDMR Laszlo Borbely.

DNA a solicitat, astăzi, din nou, încuviințarea urmăririi penale pe numele lui Laszlo Borbely pentru că au descoperit noi probe la dosar. Mai exact, o a treia faptă de trafic de influență.

Digi24 a încercat să obțină o reacție de la Laszlo Borbely, însă pentru moment nu poate fi contactat.

În luna ianuarie a acestui an, procurorii DNA Oradea au redeschis dosarul în care deputatul UMDR de Mureş, Laszlo Borbely, este acuzat de trafic de influenţă, pe vremea când acesta conducea Ministerul Mediului. Asta, deși la începutul anului trecut procurorii anticorupţie au dispus neînceperea urmăririi penale în cazul fostului ministru, deoarece Camera Deputaţilor nu a încuviinţat urmărirea penală a acestuia.

Deputatul UDMR este acuzat că, prin intermediul unui consilier, ar fi primit foloase în valoare de peste 80.000 de lei, pentru renovarea şi utilarea unui apartament. Banii ar fi fost primiţi ca mită de la un om de afaceri din Negreşti-Oaş, pentru favorizarea firmei acestuia în a câştiga diferite licitaţii.

sursa: Digi24

1 Comment
  1. mosu says

    un lucru interesant al celor care fac urmarirea penala- slab pregatiti sau rau intentionati.
    In Romania s-au creat pagube de Mii de miliarde de euro si devalizatorii sunt acuzati pentru mizilicuri de sute sau mii de euro.
    Primesc o pedeapsa modica si pentru buna purtare sunt eliberati dupa 6 luni si au scapat.
    O MASCARADA.raman cinstiti si cu banii,fara numar,raman cu averi imobiliare prin tari exotice,raman,raan….

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php