FOTO INEDITE. Ion Gavrilă Ogoranu – 92 de ani de la naştere.

1 435

Ar fi împlinit astăzi, 1 ianuarie 2015, 92 de ani. Dar, deşi plecat de mult dintre noi, el este prezent în viaţa noastră, în tot ceea ce săvârşim. Ion Gavrilă Ogoranu a rămas pentru cei de azi o pildă şi un îndemn. Un legământ al împlinirii unui Testament. O stâncă în calea uitării. Cu ocazia zilei de naştere a eroului, vă prezentăm cîteva imagini inedite din arhiva Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu. Dumnezeu să-l odihnească.

10-11 mai 1994. După un simpozion la Memorialul Sighet. De la stânga la dreapta: Ion Gherasim, Măriuca Vulcănescu (fiica lui Mircea Vulcănescu), Ileana Samoilă (sora eroului Ion Samoilă, paraşutat de aviaţia militară SUA), Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu (fiica lui Toma Arnăuţoiu) şi Ion Gavrilă Ogoranu.

Ion Gavrilă Ogoranu la masa de parastas cu ocazia înmormântării lui Virgil Maxim. Mai apar în imagine dr. Ion Puşcaş, Zaharia Udrea şi Ileana Samoilă.

Ion Gavrilă Ogoranu, alături de monahul Nectarie Ciolacu (fostul şef al rezistenţei armate din Dobrogea), Emil Cociş, Gheorghe Atanasescu şi Florin Dobrescu. Sâmbăta de Sus, iulie 2000.

Ion Gavrilă Ogoranu, alături de foşti deţinuţi politici la Târgşor, 10 august 1996. În imagine: dr. Puşcaş, Liliana Nedelcu (Brăila), Aurica Voica (Constanţa), Alexandru Pantea (Ploieşti), Ileana Samoilă (Bucureşti).

SURSA: OGORANU.RO

1 Comment
  1. Sorin ANDREI says

    „Sa ardem ca o flacara macar, daca nu putem invinge. Sa nu murim cu o zi inainte de a fi nevoie de noi” – Lectie de viata pentru orice legionar (simpatizant legionar), sculptata in piatra de mormant a Ogoranului.

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php