Iubiți credincioși creștin-ortodocși români, votați un președinte protestant german!

13 138

Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui. (Matei 24:9-13)

Acest articol, în ciuda titlului, este mai puțin un îndemn la a vota candidatul Klaus Iohannis cât este expresia unei adânci tristeți care, iată, a cuprins o mare parte din credincioșii creștini, ortodocși și nu numai, odată cu implicarea în campania electorală ce se apropie de sfârșit a unei părți din clerul Bisericii noastre Ortodoxe.

Acest site este o inițiativă exclusiv laică a unor credincioși ortodocși nemulțumiți de felul în care relația statului român cu Biserica Ortodoxă este tratată de presă. Acest lucru fiind spus, ne simțim profund mâhniți de luările de poziție ale unor clerici și ierarhi ortodocși, inclusiv ale Prea Fericitului Părinte Patriarh, în ceea ce privește susținerea candidatului PSD Victor Ponta. Sfântul Sinod a făcut în numeroase rânduri foarte clară poziția Bisericii Ortodoxe în ceea privește interdicția implicării clerului în campaniile electorale și în susținerea candidaților la poziții politice și de conducere.

Este inacceptabil ca însăși membrii sinodului să acționeze împotriva hotărârilor acestuia, hotărâri în deplin acord cu menirea unei biserici creștine. Implicarea în acte demagogice și jocuri politice contravine flagrant cu însăși menirea și rostul unui ierarh creștin. Reprezintă o abatere cât se poate de clară de la credința creștină, de la principiile directoare ale Bisericii, principii care i-au asigurat perenitatea tocmai în virtutea faptului că rostul și menirea Bisericii au în vedere veșnicia și o viață condusă după valori spirituale ce transced istoria și conjucturile locului și timpului în care se întâmplă să trăim.

Nu este, firește, prima oară în istorie când ierarhi ai Bisericii au înțeles să renunțe la menirea lor de chip al lui Hristos în Biserică, și să aleagă să se implice într-un mod contrar moravurilor creștine în viața cetății. De cele mai multe ori, dacă nu întotdeauna, lucrul acesta s-a întâmplat tocmai datorită presiunilor conducerii seculare. Principiul separării statului de Biserică a fost formulat în politică tocmai datorită faptului că de multe ori conducerea seculară a fost cea care a ales să folosească credința poporului și autoritatea Bisericii în interesele proprii.

Același lucru se întâmplă și astăzi. Victor Ponta este cel care a ales, fără niciun fel de fundament, din ipocrizie și demagogie politică, să se recomande ca și român creștin-ortodox, deși actele sale nu dovedesc nici grijă față de cetățenii României, dar cu atât mai puțin o conduită demnă de un creștin pătruns întrucâtva de principii evanghelice. Acest Victor Ponta este cel care, într-o poziție de conducere a guvernului României, a folosit poziția sa de putere și fondurile publice pentru a atrage de partea sa aprecierea publicului prin finanțări și măsuri anume distribuite pentru publicitate electorală și nu cu adevărat din grijă pentru buna guvernare a României.

Susținerea unui ierarh sau a unui cleric nu poate fi pusă în niciun caz la egalitate cu voința poporului. Oamenii prezenți la Liturghie nu sunt un corp unitar. Contrar părerilor agresiv anti-religioase, credincioșii nu sunt neapărat o masă ușor de manipulat. Prezența lor la Liturghie este un act de forță, o decizie personală care merge în sens contrar comodității contemporane. Credincioși sunt și oamenii simpli și oamenii educați. Masa de credincioși nu poate fi judecată după un singur criteriu, un singur aspect care le-ar defini profilul și personalitatea. A face așa este semn de superficialitate și îngustime a gândirii. Lucru care, cu tristețe o spunem, se întâmplă mult prea des.

Un ierarh sau un preot pot fi contrari voinței poporului și a credincioșilor. Oamenii au discernământ. Să crezi altceva este denigratoriu. Când trimiși ai PSD au vorbit recent într-o Biserică din diaspora, oamenii din biserică au protestat vehement. Este o impietate să ridici glasul în biserică, să răspunzi preotului sau celui care vorbește. Dar oamenii s-au văzut nevoiți să facă asta. Au simțit că este cazul. Situația a cerut acest lucru. Situație creată tocmai de ipocrizia și lipsa de principii a PSD, dar și a lipsei de simț critic a preotului care a permis prezența și discursul delegaților lui Victor Ponta.

Actele lui Victor Ponta și ale partidului său, la limita legalității și deseori dincolo de aceasta, reprezintă o evidentă și gravă imixtiune a statului în viața Bisericii și a credincioșilor. Au produs tulburare, au afectat grav, mai ales în această campanie electorală, imaginea Bisericii și credibilitatea ei în fața credincioșilor și, mai cu seamă, a celor care caută, a necredincioșilor care totuși nu sunt indiferenți față de Biserică.

Facem un apel către Biserica Ortodoxă Română să ia poziție față de actele grave de amestec ale clericilor și ierarhilor ortodocși în această campanie electorală pe care Victor Ponta a coborât-o la niveluri de agresivitate și demagogie de neînchipuit. Este inadmisibil ca Biserica Ortodoxă, prin ierarhii și slujitorii săi, să se asocieze în vreun fel cu cel care, din efectivă disperare, s-a aliat cu oameni extrem de agresivi, în limbaj și acțiuni, vinovați de atitudini naționaliste extreme și xenofobe. Actele unor astfel de ierarhi și clerici împietează grav imaginea Bisericii, deja serios afectată în ultimii ani de presa românească înfometată de scandal și senzațional, imagine negativă care se răsfrânge inevitabil asupra întregii Biserici, asupra tuturor ierarhilor și preoților care înțeleg totuși să își respecte rostul și lucrarea în Biserică.

Biserica suferă și credința oamenilor se va răci. Nu putem închide ochii și nici nu putem sta cu mâinile în sân în timp ce politicieni corupți calcă în picioare credințele și valorile creștine și însăși nădejdea noastră în Biserica lui Hristos.


La data de 6 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reexaminat hotărârea sa nr. 410, luată în şedinţa de lucru din 12 – 13 februarie 2004, privind problema implicării preoţilor în politică, care preciza următoarele:

CU PRIVIRE LA IMPLICAREA CLERULUI ÎN POLITICĂ, SFÂNTUL SINOD ÎŞI ÎNNOIEŞTE PUNCTELE DE VEDERE ŞI RECOMANDĂRILE DIN 13 – 14 FEBRUARIE 1996 ŞI 23 – 25 FEBRUARIE 2000 ŞI, ÎN LUMINA ACESTORA, HOTĂRĂŞTE:

1. În calitatea sa de cetăţean al Patriei şi de părinte duhovnicesc al tuturor enoriaşilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea şi îndatorirea ca, de pe poziţia şi prin mijloacele care-i sunt specifice, să participe la viaţa cetăţii, sprijinind activităţile menite să promoveze binele obştesc şi împotrivindu-se oricăror măsuri sau activităţi care se dovedesc a fi în contradicţie cu învăţătura şi morala creştină ortodoxă. Opţiunea sa politică se exprimă prin vot.

2. În conformitate cu Sfintele Canoane ale Bisericii Universale (6 Apostolic, 7 Sinodul IV Ecumenic, 10 Sinodul VII Ecumenic, 11 Sinodul local Cartagina), care stipulează că printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea şi demnitatea clericului se numără şi aceea de “a primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumeşti”, arhiereului, preotului, diaconului şi monahului îi este interzis să facă politică partinică, să fie membru al unui partid politic, să participe la campanii electorale, să candideze şi să devină membru al Parlamentului sau Consiliilor locale, primar, viceprimar sau să ocupe funcţii în administraţia publică centrală şi locală. Cel care va încălca aceste reguli, precum şi legământul depus la hirotonie, se încadrează în prevederile art.3, lit. “d” şi “e” din Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, având de ales între cariera politică şi misiunea preoţească, pentru totdeauna, fără drept de revenire în cler. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale.

3. În acelaşi timp, Sfântul Sinod face un călduros apel către liderii partidelor politice din România să nu permită recrutarea de membri din rândurile clerului şi nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spaţiilor, slujbelor şi însemnelor bisericeşti. Sfântul Sinod îi asigură că Biserica – păstrându-şi echidistanţa faţă de partide – va continua să se implice în politica generală a ţării, contribuind – prin mijloace specifice – la apărarea democraţiei, a libertăţii, a credinţei în Dumnezeu, a independenţei şi integrităţii Patriei, respingând orice formă de totalitarism comunist ateu, precum şi orice formă de extremism.”
Constatând, însă, necesitatea disocierii angajamentului preotului în politica partinică, de prelungirea activităţii sale pastoral-sociale în viaţa comunităţii locale, în calitate de consilier local sau consilier judeţean independent, având aprobarea chiriarhului său, în urma discuţiilor care au avut loc şi a convergenţei opiniilor exprimate, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât:

„Menţinerea hotărârii Sfântului Sinod nr.410/2004 privind interzicerea implicării clerului în politică. Totodată, aplicând principul iconomiei (pogorământ, dispensă), Sfântul Sinod hotărăşte ca, de la caz la caz, preoţii care îşi exprimă, în scris, dorinţa de a candida numai ca independenţi şi numai pentru Consiliile locale şi Consiliile judeţene să primească aprobarea chiriarhilor lor. Aprobarea va fi acordată în urma analizei solicitărilor preoţilor respectivi, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului Eparhial şi numai acelora consideraţi capabili să promoveze interesele comunităţii în Consiliile locale şi în Consiliile judeţene. Dacă, însă, se dovedeşte că preotul nu corespunde cerinţelor mandatului încredinţat, de a lucra şi apăra interesele comunităţii locale, atunci i se va retrage aprobarea. Această hotărâre adoptată de Sfântul Sinod este aplicabilă numai până când se vor găsi membri ai laicatului ortodox, bine pregătiţi, pentru a reprezenta interesele comunităţilor locale în care se află şi ortodocşi.

de Cristian Pascu Averea Bisericii

13 Comments
  1. Ionut Tene says

    Florine chiar nu inteleg aceasta campanie a ta impotriva BOR. Destul lovesc biserica Adevarul, Gandul si compania. In Ardeal, duminica de duminica in bisericile reformate maghiare si cele putin sasesti se cere vot pentru candidatul UDMR si acum pentru lutheranul Iohannis. Nu am vazut presa minoritara si serviciile presei sa se isterizeze, ca acum la noi ca a zis un preot sa se voteze cu un presedinte roman ortodox. dar ce ai vrea Florine sa spuna preotii ortodocsi: Bai iobagi romani din Ardeal votati cu un sas lutheran? Fii decent Flori, te rog, doar reprezinti simbolic miscarea legionara. Nu uita Capitanul era ortodox nu lutheran. Macar lasa sa treaca focul campaniei. Nu te lasa manipulat de o campanie perfida pusa la cale de forte din afara. Lucrez in administratie de 20 de ani si pot sa-ti spun ca sunt mai multi securisti si comunisti in spatele aluia de il face lumea democrat.Florine, se intoarce Codreanu si Mota in morminte, lasa pe mortii astia din campania electorala cu mortii lor, sa ne vedem noi de regenerarea miscarii nationaliste crestine. Nu merita nici Iohannis si nici Ponta sa le facem jocurile lovind in BOR.

    1. TAnon says

      Bine zis Ionut. Desi, sincer, nu stiu care mai sunt sansele ca nationalismul adevarat sa mai ia vreodata amploare.

  2. Adrian says

    Mă dezamăgești domnule Ionuț Țene, de und ai scos dumneata treaba asta cu așa zisa campanie împotriva Bisericii Ortodoxe desfășurată de Florin Dobrescu !!! Cei câțiva preoți care au transformat Casa Domnului , Sfânta Biserică în cămin cultural nu sunt reprezentanți pentru biserica noastră. Pe noi nu ne interesează ce zic pastorii in biserica lor, pe noi ar trebui sa ne intereseze cum și ce să facem ca România sa fie o țară ” ca soarele sfânt de pe cer”. În mod evident nu cu mișei …
    Am impresia că de fapt demersul dumitale este foarte perfid, ai o anumită tactică, domnule, recunosc acest tip de atitudine. Aveți dreptate , Căpitanul nu era luteran , era CINSTIT, CORECT, DREPT, printre multe altele. Poate ar fi bine să nu mai pomeniți domnia voastră numele sfinților noștri martiri…
    Apa nu se amestecă cu uleiul, îmi cer respectuos scuze dacă v-am jignit cu ceva.

  3. Ionut Tene says

    Adrian, bine ca lutheranul e ca apa sfintita dupa ce a fost premierul de la Grivco si in spatele lui Geoana in 2009. Sa nu fim naivi si sa nu amestecam niscarea crestina in politica turului doi.

  4. Ionut Moraru says

    Ionut Tene ai perfecta dreptate. Daca mai exista oameni in anul 2014, ramasi la nivelul de gandire inapoiat din anul1996, recte ca PSD-ul sunt comunistii si ceilalti ramasi in cursa (anume PDL-ul ) sunt democratii, occidentalii (??!!), inseamna ca 24 de ani nu au evoluat cu caputzul deloc. Sa nu uitam ca aceiasi alegatori „verzi”, la o confruntare ramasa din pacate intre Nastase si Basescu, ne-au blagoslovit cu Basescu, pe sistemul „sa votam impotriva lui Nastase”.Istoria se repeta. Oamenii astia si nu numai, nu inteleg ca in asemenea situatii nu trebuie sa voteze. Nu te mai bate cu morile de vant ca vei fi stigmatizat pe viata, dupa cum se si vede.

  5. sarmis says

    dlui. Tene ii clocoteste inca sangele de oltean in vene. (Ca si lui Tudor Gheorghe, ca tot veni vorba de olteni). Daca nu votezi cu Johannis, dle Tene, voteaza macar anti-Ponta.

  6. Prezent says

    Fratilor voi ati citit acest articol? Se pare ca ati vazut doar titlul si v-ati si infierbantat. Articolul e preluat de pe un site care apara si a aparat Biserica impotriva atacurilor ateilor si asa numitilor secular-umanisti care de fapt sunt niste anticrestini ferventi. Acesti oameni insa nu pot ramane indiferenti si sunt profund dezamagiti cand niste slujitori ai Bisericii se coboara la un nivel inacceptabil smintind pe credinciosii ortodocsi si pe unii care poate voiau sa faca pasi de apropiere spre Biserica dar aceste gesturi nesabuite de propaganda electorala in biserica risca sa-i indeparteze definitiv. Nu putem sa ne facem ca nu vedem ce se intampla, gunoiul nu se poate ascunde sub pres la infinit. Cititi articolul cu atentie…

  7. Ionut Moraru says

    Adriane tata simt miros de PNL de la distanta mare, prin ecran……Sa fii tu, sa nu fii tu, fiul risipitor de-ai plecat sa cuceresti lumea cu sageata albastra in mana in locul sabiei Arhanghelului?….

  8. Moraru Gheorghe says

    Cum spune si Florin Dobrescu sa nu amestecam clerul ortodox cu susținerea vreunui candidat la aceste alegeri. A fi naționalist nu înseamnă sa te faci frate cu dracu pana treci puntea, ca daca podul se rupe, cu ce ramai?
    Clerul ortodox nu susține nici un candidat, el are alte scopuri, de a apăra unitatea dintre romani, din păcate sau nu si preoții sunt oameni si se lăsa conduși de părerea lor personala in loc sa urmeze ce le spune Hristos: sa fie călăuză orbilor, adică celor care nu stiu ce înseamnă sa fi creștin.
    Din păcate aceste cazuri singulare sunt exarcebate si amplificate pt a lovi in Biserica Ortodoxa, singura Biserica adevărata cum ne spune si InaltPreasfintitul Serafim de Pireu si alții.
    A nu se confunda clerul bisericesc cu aceste cazuri singulare care aduc deservicii tarii românești, fie cine o iesi biserica ortodoxa se vrea un partener serios in lumea sociala iar încercarea de a fi scoasa de pe acest ax social o sa aducă deservicii nu numai acum in aceasta perioada ci or sa fie un deserviciu istoric, cine scoate religia ortodoxa din viață sa ( daca s-a nascut ortodox) si mai mult din mediul social demonstrează ca nu are nimic de-a face cu istoria poporului roman, cu Sfinții Sai si or sa fie taxați mai devreme sau mai târziu ca trădători ai neamului romanesc.

  9. Moraru Gheorghe says

    Insa sa nu-i judecam pe cei care și-au spus părerea lor personala din clerul ortodox. Mai bine ne rugam ca Bunul Dumnezeu să-i întărească, nui ușor nici pentru ei sa rămână constanții in trăirea clipa de clipa a prezentului alaturi de Hristos. Ispite si ispite.
    Sinodul a dat comunicatul in care își reafirma neutralitatea politica, si ca un făcut CCR se situează in afara conștiinței naționale atacând ora de religie si dând o dispoziție de vânzare de neam.

  10. Ionut Tene says

    Nu l am criticat pe Florin pe care îl respect ca și camarad doar am zis sa nu atacam Biserica pentru unul din cele doua capete ale sistemului securisto- comunist care candidează acum la prezidențiale. În discuțiile cu alți camarazi am decis sa anulam votul și sa ne pregătim pentru 2016 când vom susține un Căpitan roman ortodox

  11. Adi says

    Ionuț Moraru, nu aveți dreptate, nu sunt simpatizant PNL, nu am plecat să cuceresc lumea cu vreo săgeată albastră, ci numai cu nădejdea că bunul și milostivul Dumnezeu va fi cu mine și familia mea deși sunt un mare păcătos . Recunosc că sunt asemenea fiului risipitor, dar asta este o problemă între mine și Mântuitor. Febra alegerilor ne întunecă poate rațiunea, Biserica ortodoxă este mama noastră, a românilor ortodocși, pentru mine este singura cale de a ajunge la Dumnezeu, Biserica ortodoxă este intangibilă, nu poate fi lovită, de nimeni și de nimic, nici din interior , nici din exterior, pentru că ea este Calea spre Adevăr. Cer iertare , nu vreau să lecturez pe nimeni, am pomenit de Sfinții eroi martiri ai închisorilor comuniste, de aici ați tras concluzia că aș fi liberal ?
    În final România va avea președintele pe care-l merită .
    În familia mea am avut rude care au făcut ani grei de pușcărie pentru că au ajutat cu merinde și adăpost pe cei care luptau în munți, au ieșit din temniță cu sănătatea distrusă, dar cu foarte mare Credință, nu au fost neapărat ortodocși ci greco-catolici, l-au iubit oare pe Dumnezeu mai puțin ca noi ? Cine îi judecă pe ei ? Noi ? Au fost în pușcării și protestanți, luterani, cine suntem noi să-i judecăm pe ei ? Ei nu sunt martiri pentru că nu au fost ortodocși?
    Doamne ajută, să aveți parte numai de bine.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php