Al treilea imperiu rusesc va muri înainte să se nască

0 99

În august 1991, când Uniunea Sovietică a intrat în convulsiile de dinaintea sfârşitului ei jalnic, toată lumea a înmărmurit cuprinsă de groaza unui dezastru aşteptat să se dezlănţuie la scară globală. Aşa cum fusese constituit imperiul răului – consecinţă a primului război mondial, urmat de iadul unui război civil cu zeci de milioane de jertfe şi declanşator direct al celui de-al doilea măcel global – era de aşteptat ca prăbuşirea din picioare a colosului, făcut din moarte şi mereu moarte făcând, să se petreacă în focul şi para ultimei lui suflări, care să ia vieţile altor milioane de oameni nenorociţi, cuprinşi întrun la fel de nenorocit spaţiu.

Lumea a răsuflat cu uşurare când totul s-a terminat cu bine: pacea, ca rezultat a ordinii instalate după cea de-a doua conflagraţie, nu a fost întreruptă. Micile războaie ale ruşilor contra micilor republici ex-sovietice, Republica Moldova şi Georgia în 1992, nu afectau pacea mondială şi au fost trecute uşor cu vederea de comunitatea internaţională, ea considerându-le fireşti şi chiar necesare în procesul de degajare a energiilor rele provocate de frustrările imperiului în descompunere. Până la urmă, unul din cele mai sângeroase secole din istoria omenirii a apus sub semnul păcii generale.

Noul secol XXI care a deschis numărătoarea şi unui nou mileniu părea să nu aibă preocupare mai serioasă decât consolidarea păcii, atât de des întreruptă pe parcursul primelor două milenii de la Hristos încoace. Pacea, dezvoltarea tehnologică, aprofundarea în filosofia cunoaşterii micro şi macro-lumii, a universului uman şi a celui cosmic au devenit semne că civilizaţia, cel puţin în Europa şi America de Nord, vor face totul ca să excludă războaiele din lista metodelor de soluţionare a eventualelor conflicte. Căderea fără tulburări majore a comunismului în Europa şi mai cu seamă dispariţia lui miraculoasă din leagănul acestuia – Rusia, au venit să confirme optimismul în ceea ce priveşte viitorul civilizaţiei europene.

În noul secol, odată cu schimbarea şefului de la Kremlin în persoana unui lider deschis parcă dialogului civilizat şi democratizării fostei metropole imperiale, Statele Unite ale Europei şi cele ale Americii erau pregătite la un moment să recunoască chiar drepturile invocate de Kremlin cu insistenţă asupra unui, aşa numit, spaţiu al interesului legitim al Rusiei. Dovada cea mai grăitoare a fost blocarea de către aceste puteri, la cererea Rusiei şi pentru a nu genera un motiv de supărare a acesteea, a procesului de aderare la NATO a Ucrainei şi Georgiei la Summitul Alianţei de la Bucureşti din martie 2008. Numai că cele două puteri au fost mirate că Rusia a înţeles cu totul altfel satisfacerea pretenţiilor ei oarecum exacerbate. În loc să facă şi el un pas înapoi, Putin a triumfat atunci deschis şi ca demonstraţie a puterii lui de stăpân intrat în drepturi peste „spaţiul interesului său legitim”, recunoscut de marile puteri, a declanşat al doilea război împotriva Georgiei. Războiul a fost de impunere la supunere, de umilire a neogoitului lider georgian, dar, ca bătaia de joc faţă de cei traşi pe sfoară să fie şi cu efect, a prezentat războiul ca pe o „acţiune de impunere la pace” a Georgiei.

Cutia Pandorei a fost deschisă atunci. Procesul adevărat de descompunere a spaţiului sovietic în care Rusia îşi adjudeca dreptul de stăpân al lui fără drept de apel, a început să provoace scântei prevestitoare de războae. Repetat, după anul 1938, când liderii europeni au clacat în faţa lui Hitler, cedând pretenţiilor lui asupra Cehoslovaciei, tot aşa, în 2008, Putin i-a tras pe sfoară pe credulii lideri mondiali, sfârtecând Georgia şi anunţând că nu va tolera nicio tentativă a Ucrainei şi Republicii Moldova ori a vreunui alt stat din fostul spaţiu sovietic să se integreze economic şi politic în careva alte comunităţi decât cele gândite de Moscova. S-a văzut clar că suveranitatea şi independenţa reală a fostelor republici, integrarea lor în spaţiul democratic european era de neconceput pentru noua elită a Rusiei. În fapt, ea a demonstrat prin aceasta că nu este capabilă să tragă învăţăminte din lecţiile secolului trecut şi că are planuri serioase să încropească în spaţiul pe care îl consideră că face parte legitim din interesul ei, un al treilea imperiu.

Ucraina, unul dintre piloanele centrale ale acestui proiect geopolitic, a fost următoarea jertfă. Condusă de un regim corupt în toate privinţele, Ucraina nu a putut evita paharul suferinţei. A fost lovită cumplit, chiar dacă se consideră popor frate cu cel rus. Crimeea ocupată a şi fost declarată oficial parte componentă a Rusiei, iar în est are loc un război sângeros de intervenţie.

Cu demnitatea recâştigată de revoluţia şi jertfele Maidanului, Ucraina încearcă se reziste războiului de anexare totală a ei la cel de-al treilea imperiu rus al lui Putin, care se vrea şi mare ca Petru şi tare, ca Stalin. Evident nu va reuşi să fie mare, fiindcă nici lumea şi nici Europa nu mai este cea de pe vremea fondatorului expansionismului rus. Azi ca să fii recunoscut de mare trebuie să fii bun, să respecţi demnitatea, suveranitatea popoarelor, libera lor opţiune de dezvoltare. Iar Putin a demonstrat că nu este. Are însă toate şansele să se apropie de slava demonică a călăului popoarelor având asupra lui deja păcatul vieţilor răpuse între anii 1999-2014 în exploziile blocurilor de locuit din Moscova, a copiilor Beslanului, a zecilor de mii de ceceni, daghestanezi, georgieni, ucraineni, a moldoveanului Vadim Pisari.

Aşadar, ce am avut noi în 2013 şi ce are Ucraina în 2014 sunt efecte directe ale tentativei lui Putin de a ridica în picioare, sub sceptrul lui, un al treilea imperiu rusesc, după cel ţarist şi cel sovietic. Este vorba de imperiul noii lumi ruse cu pretenţie de pol recunoscut de mare putere mondială. Proiectul a şi fost enunţat oficial de Kremlin în martie 2014 cu prilegul anexării Crimeii şi promovat de cu vreme de Biserica Ortodoxă Rusă ca avangarda ideologică a expansionismului rusesc, acest rol avându-l încă de pe vremea ţarului Petru. Vă amintiţi, probabil, de scandaloasa declaraţie făcută la Chişinău de patriarhul Kiril încă în octombrie 2011 despre aşa numita (russkii mir), „lume rusă”, din care ar face parte şi Republica Moldova. A fost o declaraţie-avertisment pentru noi care la fel dorim o independenţă reală.

Nu am avut anul trecut tulburări grave datorită stabilităţii politice reaşezate la 30 mai 2013, dar gura plină de otravă mieroasă a agentului în sutană ne-a amintit din nou în septembrie 2013, înainte de evenimentul de la Vilnius, că laţul ortodoxiei ruse este bine strâns în jurul grumazului bietului nostru stat. Am văzut pe tot parcursul ultimului an, dar şi mai înainte, numeroase acţiuni antieuropene concertate ale unor elemente asamblate din agentura FSB-istă infiltrată, coloana a cincea politică şi grupările agresive ale ortodoxiei ruse încă dominante la noi şi îndreptate să destabilizeze Republica Moldova. Ambasada rusă şi ambasadorul ei au lucrat deschis printre minorităţile naţionale de la sudul, estul şi nordul republicii. Scopul a fost să creeze zone de instabilitate, de opunere vehementă politicilor proeuropene promovate de guvernarea democratică, autorităţilor legale.

După semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană a devenit aproape total războiul economic împotriva Republicii Moldova. Ca să obţină efecte cât mai destructive de pe urma blocajului economic şi comercial unilateral, au fost mobilizate toate compartimentele blocului antinaţional. Partidele lui Dodon, Şelin, Formuzal, Usatâi au ieşit demult din zona pluralismului politic şi dau semne tot mai pronunţate de organizaţii teroriste preocupate de instigarea la ură naţională, nesupunere civică, diversiuni de tot felul menite să paralizeze infrastructura Republicii Moldova.

Ca la comandă, săptămâna trecută a fost scoasă de la naftalină agentura cu stagiu în activitatea diversionistă: agentul Plugaru, fost ministru al Securităţii Naţionale, agentul Plămădeală, fost ministru de interne, agentul Roşca, fost lider sub acoperire al Frontului Popular, tot dânsul, fost viceprim-ministru responsabil de ministerele de forţă în guvernul comunist al lui Voronin, ultimii implicaţi în crimele săvârşite în aprilie 2009. Sunt şi alte lichele cu portofoliu bogat în fapte de înaltă trădare împotriva statului şi a poporului Republicii Moldova. Rămase nepedepsite pentru faptele grave anterioare, lichelele ridică din nou capul, faptul fiind şi o dovadă a statului derutat, dar şi a erodării periculoase a sentimentului demnităţii naţionale la scara întregii societăţi.

Mobilizarea forţelor pro-imperiale ruseşti este generală. Obiectivul este ştiut: alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Avântul extremist al unor partide anti-naţionale mici este coroborat cu domolirea strategică a discursului partidului comuniştilor. Primii sunt pe rol de berbece care trebuie să zdruncine cât mai mult încrederea populaţiei în guvernarea pro-europeană, comuniştii, ca o haită de lupi îmbrăcată în blăniţă de oaie, pe rol de alternativă a actualei guvernări. Obiectivul general al tuturor este să pună mâna pe putere, să anuleze toate programele europene ale actualei guvernări şi să pună pe tavă Rusiei biata Republică Moldova pentru a fi servită la ospăţul ei eurasiatic.

Dacă privim atent, la est de Prut are loc o mare bătălie între două curente: cel de civilizaţie europeană, care prin forţa ei atractivă răzbate tot mai mult spre est şi curentul de factură troglodită sovietică, care este impus cu forţa brută. Primul este îmbrăţişat de tot mai multe state şi popoare pentru că impune supremaţia legii, respectul pentru demnitatea umană, pune viaţa fiinţei umane pe cea mai înaltă treaptă a valorilor, cel de-al doilea este respins pentru că impune vasalitatea politică şi economică, statul corupt mafiot controlat de clanurile oligarhice, plus toate viciile sărăciei generalizate, a minciunii ridicate la rang de politică de stat, a nedreptăţii totale şi, de-asupra la toate, deznaţionalizarea. În statul acesta din urmă vrea să ne bage Putin şi ciracii lui din Republica Moldova.

Al treilea imperiu rus are desigur ambiţia deşartă să trăiască mai mult decât vârsta anunţată de o mie de ani a celui de-al treilea reich al lui Hitler. Reichul lui Hitler a trăit doar 12 ani, după care a pierit în blestemul întregii omeniri. Imperiul al trelea al lui Putin are toată şansele să moară înainte de a se naşte, fiindcă lumea civilizată a înţeles la vreme ce soi de lider este Putin şi ce pericol poate avea pentru buna stare a lumii statul demenţei totale construit de dânsul. Deznodământul destinului lui jalnic nu este departe.

Pentru radio Vocea Basarabiei,
Valeriu Saharneanu

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php