Candidaturi feminine la prezidențiale, o premieră post-decembristă

1 373

 

Acum cateva saptămâni, ma uitam pe lista candidaților la președinție incepând cu anul 1990 și mă gândeam că e din ce în ce mai rău. În 1990, Radu Câmpeanu și Ion Rațiu își împărțeau dreapta scenei politice, în 1992 Emil Constantinescu pierdea în fața lui Ion Iliescu, în 1996 câștiga alegerile. În 2000 când câștiga din nou Ion Iliescu pe liste se afla și Paul-Philippe Hohenzollern (PRN) care a adunat 55.238 de voturi, adică (0,49%) din numărul voturilor, acesta fiind și anul în care îmi amintesc că era o stare generală de euforie combinată cu frică să nu câștige cumva Vadim Tudor și să „stârpească Mafia” (după cum afirma în campania electorală).

A urmat apoi 2004 cu Traian Băsescu care a căștigat în turul doi (după retragerea lui Stolojan si spectacolul lacrimogen oferit) , asta deși în turul întăi Adrian Năstase avea un avans considerabil și apoi anul 2009 când același Traian Băsescu a câștigat în fața lui Mircea Geoană și Crin Antonescu. În noiembrie votăm.

 

Avem dreptul și obligația (morala și civică), fiecare o alege pe cea care i se potrivește mai mult pentru acest demers. Pentru aceasta desigur ca trebuie să știm candidații. Aici e o surpriză majoră, avem și candidate. Două momentan, ambele de dreapta (sigur in România nu exista o dreapta clasică si nici o stânga clasică din cauza traseismului politic și a faptului ca 90% din partidele politice actuale sunt elongații ale FSN-ului anilor 1990). Nu pot decât să salut acest lucru, adică participarea unor femei in cursa pentru Cotroceni, sansele de reușită tind desigur către minus infinit. Fărămițarea „‘dreptei” în șase candidați și candidate (momentan) nu face decât să-l întărească pe Victor Ponta, acel Victor Ponta care și-a anunțat candidatura în fața unei machete de tanc.

Revenind însă la candidaturile doamnelor, pe lăngă faptul ca-și împart „electoratul de dreapta”, împart si niște ani de guvernare dezastruoasă pentru țară, împart anii comuni în PDL și apropierea de Traian Băsescu, existând însă diferențe semnificative între dânsele, de la lungimea unghiilor la discurs sau adresabilitate. Dacă in Monica Macovei putea exista o dihotomie în anii 1990 după cum citeam de curând intr-un interviu „avea 31 de ani şi dimineaţa reprezenta statul condus de comunistul Ion Iliescu, iar seara se transforma într-unul dintre golanii protestatari care ocupaseră Piaţa Universităţii” în Elena Udrea nu pot să regăsesc cu precădere decât lipsa acută a ancorării in realitatea cotidiană (anul 2010, iulie, inundații în Bacău-Saucești, Elena Udrea împarte pantofi cu toc sinistratelor). Desigur că este o evoluție în ceea ce privește apropierea femeilor de politică, arată o abordare mai contemporană ( în Europa sunt state conduse de femei, vezi Lituania și Elveția de exemplu) arată o deschidere către alt fel de societate, însă revin la prima propoziție, mă gandesc că e din ce în ce mai rău. Reprezentantele acestea puteau fi niște modele, pentru că asta lipsește acum cu desăvârșire. Niște modele de urmat de către tinere: modele de moralitate, de profesionalism, de integritate, modele în viața privată … Lipsește acest lucru: modele de doamne, avem însă candidate.

de Mihaela Scânteie

1 Comment
  1. Anca says

    Si de ce nu se poate ca ziua sa lucrezi pentru statul condus de Ion Iliescu iar seara sa fii unul din golanii protestatari din Piata Universitatii? Nu vad aici un conflict de interese. Imi amintesc de protestele pentru Rosia Montana, ziua mergeam la munca la o corporatie iar in weekend si seara eram pe strazi scandand “Nu corporatia face legislatia”. Si nu simteam nici un conflict interior. Conflictul ar fi aparut daca corporatia la care lucram mi-ar fi cerut sa fac ceva ilegal. Atunci ar fi fost dificil ptr ca ar fi trebuit sa aleg intre confortul unui job bine platit si curatenia constiintei mele. La Monica Macovei acest conflictul a aparut cand a fost repartizata impreuna cu alti colegi procurori sa ii ancheteze pe protestatarii “arestati” de mineri. Au fost doar 2 procurori care s-au opus ordinului. Macovei a fost unul dintre cei 2. Dar asta nu ai mai scris in articol si ii faci o nedreptate Monicai Macovei citand o singura fraza scoasa din context. Ca sa repar asta, pun aici intreg contextul: “Avea 31 de ani şi dimineaţa reprezenta statul condus de comunistul Ion Iliescu, iar seara se transforma într-unul dintre golanii protestatari care ocupaseră Piaţa Universităţii. Abia când minerii chemaţi de Iliescu au început împreună cu Poliţia să-i aresteze pe protestatari, Macovei a văzut clar prăpastia care-i despărţea pe oameni de dreptatea ce li se cuvenea. La unitatea militară de la Măgurele, unde fusese adus un grup din Piaţa Universităţii, procurorul şef al Bucureştiului trimisese mai mulţi procurori pentru a elibera mandate de arestare. Doar doi au refuzat să se supună ordinului de sus. Macovei era unul dintre ei. După acel incident, a făcut rapoarte despre arestările din iunie 1990. Dar pentru că şefii îi interziseseră asta, le-a dat presei.”

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php