Martiriul Brâncovenilor

0 862

Dragii mei, sa nu spunem ca martiriul marelui Voievod Constantin Brincoveanu apartine altei epoci si ca este desuet de abordat pe aceste vremuri de restriste, deosebit de tulburi pe care le traversam noi romanii in momentul de fata.Caci jertfa naste viata si noi, cei de azi, datoram viata noastra, libertatea noastra ca neam dreptcredincios al lui Dumnezeu, acestor martiri ai neamului, acestor mucenici si sfinti, care si-au dat viata pentru dreapta credinta, pentru Hristos, pentru neam si tara. Jertfa naste viata, asa ca si noi, cei de azi, daca ne jertfim pentru aceste idealuri inalte, vom avea parte de continuitate ca popor, vom da viata si mintuire urmasilor nostri.Fiindca asa a fost acest popor de-a lungul istoriei, jertfitor si credincios.Am fost neam sfint, binecuvintat de Dumnezeu, am fost neam credincios si pasnic cu popoarele, am fost neam cinstit si muncitor, care a dat lumii oameni alesi.

Unde sunt astazi urmasii lui Brancoveanu, unde sunt astazi romanii de altadata? Astazi romanul nu mai este patriot, caci nu mai este la moda.Astazi romanul nu mai merge la Biserici pe aceleasi considerente, iar cei ce o fac sunt socotiti habotnici.Nu mai este la moda jertfa si dragostea crestina, nu mai este la moda Dumnezeu.Astazi sunt la moda luxul si goana dupa aur. Adica dupa vint si dupa lucruri desarte si nimicnice.Azi e la moda furtul si alergarea dupa bani cistigati usor, nu mai este la moda sa muncim cinstit si cu sudoarea fruntii, asa cum spune apostolul:’’Cel ce nu munceste, sa nu manince”.

Cum vom crede ca vom schimba lucrurile daca nu ne jertfim deloc? Cum vom crede ca ne va fi bine, daca nu ne intoarcem cu fata catre bunul Dumnezeu si catre origini? Cum vrem sa atragem dragostea si harul lui Dumnezeu , daca Bisericile sunt goale?

Sa ne amintim, ca Brincoveanu Constantin, a fost un om erudit dar si un foarte bun crestin. Si asa au fost toti voievozii neamului, de la Stefan pina la Cuza sau regii Romaniei .Toti au avut dragoste de Dumnezeu si de biserica, toti au facut fapte demne de toata lauda. Asta inseamna a fi om cu adevarat, asta inseamna sa te ridici cu adevarat la inaltimea chemarii tale.

In cele ce urmeaza mi-as dori sa evoc un veritabil episod al martiriului Brincovenilor.Sa ni-l imaginam pe voievod la o virsta venerabila, in fata mortii lui si a celor patru fii ai sai si a ginerelui sau Ianache. Sultanul le cere sa lepede dreapta credinta ortodoxa si sa se turceasca. Brancoveanu nici nu vrea sa auda.Incep decapitarile fiilor sai. Voievodul isi vede fiii omoriti , unul cite unul, dar ramine tare ca stinca in credinta si in dragostea dumnezeiasca.Calaul ajunge la cel mai mic fiu, Matei care era doar un prunc de numai 4 ani; pruncul ezita, i se face frica.Brincoveanu intervine atunci cu tarie si cu certitudinea, ca dincolo de moarte este viata vesnica in Hristos: “Neam de neamul nostru nu s-a dezis.Daca e sa mori, de mii de ori sa o faci, dar sa nu te dezici”. Matei , in clipa aceea, se uita scrutator la calau si zice: “ Vreau sa mor crestin , loveste” . Si toti au murit muceniceste, iar moartea lor martirica, a fost incununata de Mintuitorul Hristos cu viata cea vesnica si cu preaslavirea lor peste veacuri. Acesta este poporul roman, acesta este romanul adevarat, acestia sunt oamenii de care tara duce lipsa astazi.

Sa ne intoarcem la origini si la exemplul inaintasilor nostri. Dumnezeu ne iubeste, dar nu ne primeste in imparatia lui oricum, ci curatiti de pacat si aflati la inaltimea chemarii noastre. Numai asa vom reusi, numai asa vom birui veacul acesta. Nu este nimic pierdut, la Dumnezeu toate sunt cu putinta. Caci mult ne iubeste si ne asteapta.Cu ajutorul Lui vom birui. Caci nu spre certare au fost aceste cuvinte ci spre dojenirea cu blindete si cu dragoste, spre acea certare constructiva fata de fratiile dvs. Sa fim cu totii treji si sa luam aminte la martiriul Brincovenilor, care este mai actual decit oricind. Sa fim sanatosi, patrioti, cinstiti si cu putere de munca.Sa mergem luminosi spre mintuire si cu capul sus si sa ne jertfim si viata, daca ni se va cere, pentru bine , pentru Hristos, pentru adevar si neam.

Asa sa ne jute bunul Dumnezeu! 

Pr. Andrei

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php