Mişcarea Legionară şi Germania nazistă

2 145

 O analiză bazată pe documente şi mărturii 

E binecunoscut faptul că cercetarea istorică actuală, atât din comoditate, cât şi din alte interese, defineşte noţiunea de “fascism” într-un sens atât de larg încât să cuprindă practic toate grupările care au luptat alături de Puterile Axei în cel De-al Doilea Război Mondial. Desigur, e dreptul oamenilor de ştiinţă de a-şi defini noţiunile cu care operează conform criteriilor pe care le doresc. Ceea ce am dori însă să subliniem, este faptul că în cadrul acestui bloc al mişcărilor „naţionaliste“ (un termen pe care îl considerăm mai adecvat), Mişcarea Legionară ocupă un loc aparte, care o deosebeşte într-un mod esenţial de celelalte grupări.

Analizând raporturile Legiunii cu Germania nazistă, ar trebui să se caute un răspuns la următoarele întrebări fundamentale:

I. A fost Mişcarea Legionară o anexă ideologică sau o copie a nazismului?

II. Ale cui interese le-au reprezentat de fapt legionarii, chiar şi atunci când erau aliaţi cu Germania nazistă, atât pe perioada scurtei lor guvernări din 1940, cât şi după 23 August 1944? Ale Germaniei naziste, sau alianţa aceasta avea mai degrabă un caracter pragmatic, având în vedere de fapt apărarea României în faţa pericolului bolşevic?

III. Care a fost natura reală a raporturilor dintre legionarii refugiaţi în Germania şi autorităţile naziste?

În încercarea găsirii unor răspunsuri la întrebările de mai sus, vom face referire la o serie de documente şi mărturii care, dată fiind relevanţa lor ridicată pentru tema studiată, credem că nu au voie să lipsească dintr-o analiză obiectivă.

Iată o scurtă trecere în revistă a acestor documente.

1. Raportul „Die Eiserne Garde und ihre Führung während dem Umsturz vom 3. 9.-6.9. 1940“ („Garda de Fier şi conducerea ei în perioada răsturnării regimului 3. 9-6.9. 1940“)

Acest document are o importanţă deosebită pentru că este unul din puţinele, dacă nu singurul, din care reiese opinia reală a lui Horia Sima despre Germania acelei epoci şi în ce termeni vedea el alianţa cu aceasta. E un punct de vedere autentic şi nefalsificat de caracterul oficial al activităţii sale de om politic de atunci, supusă inevitabil unor etichete şi rigori diplomatice. Documentul a fost publicat în “Permanenţe” Nr. 4/2011 însoţit şi de un comentariu, din care cităm:…dacă urmărim cum îşi imagina Horia Sima (poate cam naiv şi idealist) rolul unei Germanii învingătoare şi raporturile ei cu alte ţări, inclusiv cu România. Sima era pentru colaborare între state, pentru o „Europă a naţiunilor”, şi spera că Germania nu va încerca să-şi impună supremaţia şi dominaţia într-un mod imperialist. Sima vedea prietenia româno-germană drept o alianţă sub semn anticomunist, printr-o raportare comună la „moştenirea creştină” a Europei în general, iar mai apoi într-un cadru al unei noi ordini europene, a colaborării frăţeşti între naţiuni, bazată pe respect reciproc. Horia Sima semnalează lipsa creştinismului din doctrina naţional-socialistă drept “o slăbiciune” , dar revine spunând că moştenirea creştină a Europei oricum nu poate fi tăgăduită, elemente de această extracţie stând şi la baza politicilor sociale ale statelor naţionaliste ale vremii. După cum a dovedit istoria, nu ştim cât de bine le-au căzut aceste consideraţii mai-marilor Reichului german, care se pare că aveau cu totul alte viziuni şi planuri, dincolo de compatibilitatea aparentă în care (încă) mai credea Horia Sima la acea vreme.

2. Memoriile lui Alexandru M. Frâncu, fost Secretar General al Asociaţiei Corespondenţilor de Presă Străini de la Paris (1941-1944) (“Permanenţe” Nr. 3/ 2012)

Aceste amintiri au un rol extrem de important, pentru că se referă la întâlniri ale autorului cu personaje de rang înalt ale regimului nazist. E vorba mai întâi de Werner Heydrich, fratele binecunoscutului Reinhard Heydrich. Acest Werner Heydrich, la începutul lui 1942, într-o spovedanie emoţionantă îi povesteşte lui A.M.Frâncu din adâncul conştiinţei sale încărcate despre crimele pe care Germania nazistă începuse să le comită la adresa evreilor. E un fapt pe care îl considerăm absolut remarcabil, cu atât mai mult dacă ţinem cont de numele celui care depune această mărturie pentru posteritate, prin care recunoaşte aceste crime şi răspunderea Germaniei pentru ele. Numele său e tot Heydrich, acelaşi cu cel al unuia din cei mai mari criminali nazişti. Prin urmare, doi fraţi cu totul şi cu totul diferiţi unul de altul pe plan moral. Cel de-al doilea personaj întâlnit de Frâncu este nimeni altul decât Joseph Goebbels. Credem că pentru stabilirea raporturilor reale dintre legionarism şi naţional-socialism, opinia unui ideolog de talia lui Goebbels este una importantă, care nu poate fi ignorată:Elms, ziarist norvegian cunoscător al limbii germane, i-a pus două întrebări lui Goebbels. Prima, de ce şi-a exprimat părerea că Garda de Fier a românilor era mişcarea cea mai importantă a secolului. Răspunsul lui Goebbels: “pentru că şi-a păstrat sufletul şi religia” (am redat textual). Apoi continuă: “Am citit undeva, mi-se pare în Das Büchlein des Nestführers (Cărticica şefului de cuib), o poziţie doctrinară definitivă a lui Codreanu “der Kapitän”: Legionarul nu cunoaşte ura. Sentimentul ce-l animă exclusiv şi integral este dragostea. Legionarul iubeşte pe toţi semenii săi, indiferent de rasă, neam, religie sau limbă”. Acesta a fost textul citat, “ipsis litteris”, de Goebbels, care avea cunoştinţă sumară de Pentru legionari şi de toată istoria Mişcării, de unde şi entuziasmul lui subit când a aflat că sunt român. (…) La Ministerul Propagandei, Goebbels, care nu mă cunoscuse decât cu o zi în urmă, mi-a declarat textual: „Te invit să colaborezi cu mine la administrarea Centrului de acţiune pentru viitoarea Europă Unită, nu pentru că am încredere în d-ta, Frâncu, ci în legionarul român care eşti”, oarecum ca să scuze izbucnirea necontrolată a entuziasmului său şi mai ales decizia de a face un colaborator dintr-un tânăr cunoscut de abia o zi. Simţea că puteam să-l consider neserios: că lua hotărâri fără baze concrete. “Nu, nu improvizez. Te cunosc de ani de zile. Nu pe tine, Frâncu, ci pe tine, legionarul. Numai voi, legionarii, sunteţi capabili să vă desprindeţi de bunurile trupeşti. Numai voi, legionarii, sunteţi gata să vă daţi viaţa pentru un ideal, pentru şeful care încorporează acest ideal. Nicăieri în altă parte de lume nu am întâlnit o atât de perfectă simbioză între crez şi realitate. Şi am încredere în Legiune, pentru că nicio altă mişcare nu îşi afirmă sărăcia ca ideal de viaţă şi dragostea, cum ziceţi voi, pentru moartea legionară. Sunt amplu informat despre Mişcarea Legionară şi atribui această postură adoptării creştinismului iniţial, necorupt de trecerea secolelor. Îţi spun asta ca să explic de ce te-am ales pe tine, un străin, şi nu pe vreun tânăr militant nazist. Pentru că noi, ca şi fasciştii, am pierdut contactul intim cu creştinismul. Voi nu.

3. Conferinţa “România 1942” ţinută de Alexandru M. Frâncu la “Cercul European”, Paris în noiembrie 1942 (“Permanenţe” Nr. 6/ 2014)

Subliniem cadrul acestei conferinţe: “Cercul European”, ceea ce sugerează existenţa încă de pe atunci a unor preocupări şi curente de idei în vederea realizării unei Europe unite. Cităm următorul fragment:În România, aproape toate partidele au fost naţionale, deci extremiste, autoritare, totalitare. Dar s-au afirmat ca fiind în acelaşi timp profund creştine, ceea ce tempera şi umaniza tot ceea ce ar fi putut fi excesiv într-un autoritarism despotic, într-un totalitarism intransigent, într-un naţionalism exacerbat. (…) Nu vom putea găsi oare în acest umanitarism creştin, care a funcţionat atât de bine la noi, fermentul unificator al Europei de mâine, al Europei de azi care caută, fără să găsească încă, formula definitivă a uniunii sale? România este prea modestă – şi din nou, prea creştină- pentru a-şi revedica dreptul de a impune o formulă pe care ea a găsit-o fericită. Şi probabil, tot gândindu-se la aceste chestiuni, filosoful german Keyserling, acelaşi care găsea că “în afara francezilor, românii sunt singurii care au un plus de spirit în sensul francez al termenului” , contele Keyserling scria deci că adevărata misiune a României este de a resuscita civilizaţia bizantină, în ceea ce are ea mai specific, adică ortodoxia sa.

4. Cartea “”Oaspeţi” ai marelui Reich” de Toader Ioraş (Editura Gama, 1997)

Mare şi tare, omul care taie şi spânzură, este Wilms de la Gestapo. Acesta, conformându-se ordinelor primite de la şefii lui ierarhici, până la Himmler, cu orice ocazie toarnă venin în inimi şi alimentează anumite abateri ivite în sânul grupului nostru. Gestapo-ul umblă să găsească suflete de vânzare. Târgul începe cu oamenii trimişi de poliţia lui Antonescu, pe care, imediat ce-am ajuns în Germania, tot Gestapo-ul ni i-a impus, fără să ne întrebe dacă-i acceptăm sau nu. Din când în când ne onorează cu vizita şi câte un trimis al Ministerului de Externe german. Din partea aceasta nu ne aşteptăm la nimic bun. Cântec vechi intonat pe aceeaşi coardă, îl cunoaşteţi bine. L-am auzit în ţară şi n-am scăpat nici aici de el: “Sunteţi băieţi buni, săritori, şi cu putere de dăruire! Sunteţi oameni de înţeles, v-ar accepta toată lumea dacă n-aţi avea conducătorii pe care-i aveţi! Şeful vostru nu este agreat de cercurile de aici”. Ni se spunea mereu: “Führerul este indispus că şeful vostru nu i s-a prezentat când a fost chemat! Noi credem că doctrina voastră este în contrazicere cu viitoarea formă a noii Europe”, şoptesc responsabilii de la Externe. (…) Gazdele noastre nu-l agreează pe şef, pe Horia Sima. Credem! Suntem convinşi de acest lucru! Independenţa lui, fidelitatea lui faţă de comandamentele supreme ale neamului nostru, îi incomodează pe naţional-socialişti, care nutresc cu totul alte gânduri despre ţara românească. Din punctul lor de vedere, au dreptate să nu-l agreeze. Că planurile lor sunt morale sau imorale, n-are nici o importanţă. Doar în cartea lor de căpetenie, în”Mein Kampf”, scrie precis: “Tot ce convine poporului german e moral”. (…) Führerul are dreptate să fie indispus. Îndrăzneala a fost prea mare, o palmă în plin obraz. Când eşti în culmea puterii, când la un semn de-al tău ţi se prezintă la raport regi şi şefi de state şi aşteaptă ordinele cu spinările îndoite, un biet păstor din Carpaţi să nu ţină seama de dorinţele marelui Führer? Aceasta nu se poate uita. Mai marii noştri [Corneliu Codreanu, n.n.] ne-au învăţat, spunându-ne: “Toată inteligenţa, toată învăţătura, toate talentele, toată educaţia nu vor servi la nimic, dacă vom fi mişei. Învăţaţi pe copiii voştri să nu întrebuinţeze mişelia nici împotriva prietenului şi nici în contra celui mai mare duşman al lor. Căci nu vor învinge, ci vor fi mai mult decât învinşi, vor fi striviţi. Nici în contra mişelului şi a armelor lui mişeleşti să nu întrebuinţeze mişelia, pentru că de vor învinge, nu va fi decât un schimb de persoane. Mişelia va rămâne neschimbată. Mişelia învinsului va fi mişelia învingătorului. În esenţă aceeaşi mişelie va stăpâni peste lume. Întunericul mişeliei din lume nu poate fi alungat printr-un alt întuneric, ci prin lumina pe care o aduce sufletul viteazului, plin de caracter şi onoare”. Ni s-a mai spus că: “Orice diferend, orice problemă se rezolvă, dacă se respectă principiul creştin, iubirea”. Că această învăţătură, această educaţie a noastră, este în contrazicere cu spiritul noii Europe, preconizată de Germania, de unde s-o fi ştiut, înainte de a fi respirat aerul celui de al III-lea Reich? Faptul că legile noastre pun preţ pe inimă şi pe duh înseamnă că aşa este necesar educaţiei noastre. Aceste legi sunt răsărite din însăşi fiinţa noastră. Astfel este structura noastră şi nu putem evada din ea. Nimeni din lume nu ne poate schimba.

Din toate aceste patru documente credem că reiese foarte bine care era natura apropierii legionarilor de Germania nazistă din anii 1940-42, când aceasta se afla la apogeul puterii sale. În toate documentele amintite se face referire la un proiect unificator european, o “Europă a naţiunilor”, în care legionarii considerau că România legionară, cu specificul ei creştin, poate fi un partener egal iar nu o ţară vasală sau subordonată. Acesta a fost principalul mobil al aşa-zisului “filo-nazism” iniţial al legionarilor, anume ideea unei Europe naţionaliste şi anticomuniste, alcătuită din state suverane. Diferenţele de viziune au reieşit abia ulterior. E de subliniat că din toate cele patru documente, inclusiv din mărturia lui Goebbels, reiese ideea superiorităţii morale a legionarismului faţă de nazism, care şi-a pierdut rădăcinile tradiţiei creştine, în vreme ce legionarii nu. Este prin urmare un fapt consemnat de documente ale epocii (1, 3) şi mărturii istorice publicate recent (2, 4), anume că Mişcarea Legionară nu a fost o anexă ideologică a hitlerismului, ci era conştientă încă de la acea vreme de superioritatea ei morală, fundamentată creştin. Credem că acest aspect este unul esenţial de care trebuie să ţină cont toţi cercetătorii care doresc să analizeze cât mai amănunţit subiectul în cauză.

Consideraţiile de mai sus răspund la întrebarea I. şi parţial la II. Continuăm analiza întrebării II., ale cui interese le-au reprezentat legionarii, concret în perioada în care erau refugiaţi în Germania? Au dorit ei cu orice preţ să fie slugi ale naziştilor, mânaţi numai de fanatism ideologic, încât imediat după 23 August 1944, fiind scoşi din lagărele de concentrare, s-au aliat necondiţionat cu cei care i-au umilit şi sechestrat ani de zile? Răspunsul la întrebare e foarte simplu pentru cine cunoaşte cât de cât psihologia legionară. Legionarii refugiaţi în Germania au suferit foarte mult, dar nu, după cum ar părea la prima vedere, pentru faptul în sine că au fost izolaţi şi ulterior închişi, ci pentru faptul că astfel ei erau puşi în imposibilitate să-şi ajute ţara lor, pentru care erau gata să-şi dea viaţa spre a o salva de comunism. Iată adevăratul mobil al “colaborării” guvernului lui Horia Sima cu Germania nazistă, indiferent de formalismul unor documente oficiale, pur protocolare, cu jurăminte de credinţă faţă de acel regim etc.. Acestea sunt mai degrabă nişte declaraţii obligatorii, tributare “corectitudinii politice” a acelei vremi şi nu date din convingere, entuziasm sau subite accese de iubire faţă de cei care îi umiliseră atâţia ani de zile (suntem în posesia unor asemenea documente, dar nu le considerăm relevante în sine, fără o interpretare adecvată).

Scopul Guvernului legionar de la Viena, în condiţiile în care o victorie pe plan militar a Germaniei devenise deja o iluzie, era în primul rând de a salva ceea ce se mai poate salva din România. Fie pentru a împiedica o ocupaţie bolşevică imediată şi a prelungi războiul până când eventual România ar fi capitulat în faţa aliaţilor occidentali, fie (aşa cum s-a întâmplat în cele din urmă) de a organiza o reţea de rezistenţă anticomunistă, prin intermediul unor legionari paraşutaţi pe teritoriul României de avioanele germane (a se vedea de exemplu cartea “Paraşutaţi în România vândută” de Filon Verca, editura Gordian, 1993).

Credem că acest aspect este unul foarte important pentru că în lipsa lui, colaborarea legionarilor captivi în Germania (mai ales în lipsa oricărei perspective de victorie) cu cei care înainte i-au ţinut închişi, nu apare decât un gest lipsit de orice logică, iraţional şi sinucigaş, explicat de unii (în mod profund greşit) printr-un aşa-zis “fanatism ideologic”. Cheia lămuririi acestei dileme este de fapt sacrificiul cu orice preţ pentru România şi încercarea legionarilor de a se folosi de această alianţă devenită “oficială” pentru a organiza o rezistenţă anticomunistă pe teritoriul românesc, care să continue şi după inevitabila înfrângere a Germaniei, de care nu se mai îndoia nimeni la acea oră. Pentru a răspunde la întrebarea III., care a fost tratamentul real al legionarilor în Germania nazistă, care era atitudinea germanilor şi cum vedeau legionarii aceste lucruri, vom evoca alte documente şi mărturii.

5. Ordinul lui Hitler referitor la legionari. Favorul făcut de Himmler lui Horia Sima

E vorba de documente oficiale postate pe internet în facsimil şi traduse şi în limba română, provenienţa lor fiind arhive germane capturate de americani. Cităm din aceste documente germane:Ce-a de-a doua grupă de aproximativ 150 de legionari care în prezent sunt internaţi în lagărul special Fichtenhain dependent de lagărul de concentrare Buchenwald rămân deţinuţi acolo în continuare, în spatele sârmei ghimpate şi sub pază severă, totuşi trebuie trataţi bine. Trebuie să li se aducă la cunoştinţă că încercarea de evadare sau activitatea politică fie şi din partea unuia singur dintre ei va avea urmări neprevăzute pentru toţi legionarii. Cei 13 şefi ai legionarilor români, Iasinschi şi ceilalţi, trebuie internaţi într-un alt lagăr în celule izolate. Trebuie să li se aducă la cunoştinţă că în cazul încercării de evadare sau a desfăşurării de activităţi politice ale unuia dintre ei vor fi predaţi cu toţii României. Horia Sima şi adjutantul său Borobaru vor fi separaţi de ceilalţi legionari şi supravegheaţi sever.

6. “”Oaspeţi” ai marelui Reich” de Toader Ioraş (citată mai sus)

Modul brutal în care au fost trataţi legionarii încarceraţi de către nazişti reiese mai degrabă nu din documentele oficiale germane, cât din mărturiile legionare directe, asemeni lucrării memorialistice amintită anterior, care evocă realitatea concretă a acelei perioade, iar nu cea consemnată “oficial”. Din nenumăratele pagini cu un asemenea conţinut reproducem aici doar un episod petrecut în lagărul de concentrare:Drept răspuns ne pregătim să serbăm ziua de 3 iulie, ziua de naştere a şefului nostru, Horia Sima. Se fac coruri şi se cântă. În ajunul zilei ce urma s-o sărbătorim, Lefter cere să fie primit de colonel. Când se întoarce nu spune nici un cuvânt, dar la apelul de seară ne comunică: “Orice sărbătorire cu caracter politic este interzisă”. Rămânem trăzniţi. E prea mult ce ni s-a făcut. La atâta laşitate nu ne aşteptam. Strângem pumnii. Camarazii care se mai găseau într-un dormitor cu el şi-au luat saltelele şi s-au mutat între noi. Lefter n-a mai apărut şi în locul lui a fost cocoţat Al. Ritter von Andar. Una ca asta, un neamţ în fruntea noastră, nu se poate admite. Totuşi îl lăsăm câteva zile, să vedem ce vrea. S-a văzut repede, că nu ne-a lăsat să aşteptăm prea mult. Un camarad, Secu Şerban (executat de comunişti mai târziu, pentru lupta lui de rezistenţă împotriva lor) observă, din întâmplare, o discuţie între un agent şi unul din maiştrii atelierelor. Se uită bine şi vede că, despărţindu-se de agent, maistrul ascunde ceva în buzunarul halatului. Îl aşteaptă până ce se dezbracă să se spele şi într-o clipă îl caută. Era un raport tip, în care, cu nume, cu date şi fapte inventate, câţiva dintre noi erau denunţaţi că ar fi în serviciul de informaţii englez. Raportul se făcea tocmai în zilele în care unii voiau să facă o cerere de a fi admişi să meargă pe front. Cu hârtia în mână, Secu Şerban însoţit de Cornel Constantinescu şi Gligor Emil intră în dormitor peste agent şi-i dau o lecţie după toate regulile. Scandal! Tragedie! Andar, care aştepta liniştit să încolţească sămânţa ce-o aruncase, în faţa eşecului atât de neprevăzut, îşi frângea mâinile disperat. Era descoperit. Liniştea care-i era necesară pentru a-şi consolida poziţia, din care urma să lovească în unitatea noastră, n-o mai avea. De data aceasta totul devine serios. Himmler, personal, intervine cu ordin telegrafic. O unitate de SS cu armele încărcate dă năvală peste noi. Ne insultă, ne provoacă, doar ne-om pierde calmul şi vom reacţiona, ca să tragă în noi, la grămadă. Cu sânge rece aşteptăm urmarea. – Toată lumea afară! Ieşim în curte, sub stele. Un maior SS ne strigă: – Cine este împotriva Şefului Mişcării, Horia Sima, şi cine înţelege să se supună legilor germane, să treacă în stânga. Ceilalţi să treacă în dreapta, pe spaţiul dintre barăcile ateliere.

Armele erau îndreptate spre noi.

– Cinci minute, strigă maiorul, după aceasta cine va mai încerca să treacă dintr-o parte în alta, va fi împuşcat. Soldaţii au ordin să tragă. S-aude printre noi freamăt de întrebări şi răspunsuri: Ce facem? Ne ucid? Ne împuşcă? Suntem împotriva Reich-ului? E rău! Când deodată, în amurgul serii, izbucni din atâtea piepturi, maiestuos, imnul legionar, sub ameninţarea gloanţelor: “Sfântă tinereţe legionară / Cu piept călit de fier şi sufletul de crin, / Iureş ne-nfricat de primăvară / Cu fruntea ca un iezer carpatin…” Momentul era solemn, sublim, aşteptând botezul morţii. Din cei peste 400 de legionari, doar vreo zece au plecat dintre noi. După miezul nopţii, veni colonelul urmat de o suită întreagă, dispunând arestarea celor care l-au sancţionat pe agent, apoi întrebă:

– Cine îşi asumă răspunderea celor întâmplate?

– Eu! Răspunde Dr. I. Beriu (Iosif Dumitru). Eu şi noi toţi ne solidarizăm cu fapta camarazilor acum arestaţi. Şi vă declarăm, că oricine va mai încerca să ne umilească şi să atenteze la viaţa noastră morală, va avea soarta agentului care şi-a primit răsplata cuvenită. În lumina reflectoarelor îndreptate asupra noastră, se putea citi pe chipurile tuturor satisfacţia şi admiraţia produsă de atitudinea doctorului I. Beriu. Colonelul se frământa pe picioare nervos şi-l întrebă pe Dr. Beriu:

– Garantezi d-ta liniştea din grup?

– Garantez, cu o singură condiţie: mişeii să nu mai încerce să ne lovească pe la spate. Ori de câte ori se vor mai ivi cazuri similare, nu vom pregeta să ne apărăm. Nu putem suporta nici măcar bănuiala c-am putea fi în serviciul vreunei puteri în afară de Neamul românesc. Să se ştie!

Din acea noapte am rămas despărţiţi. Între ei şi noi s-au rupt toate punţile. A fost o uşurare. De acum şi comanda lagărului ne-a lăsat în pace, probabil că şi-au dat seama că eram hotărâţi să ne dăm vieţile spre a ne apăra onoarea şi puritatea gândurilor noastre. Dacă ne-ar fi prins în alte condiţii şi mai ales, dacă ar fi avut certitudinea că nici o ştire din lagăr n-ar fi ajuns în ţară, n-am mai fi scăpat de furia lor, nici măcar cei care, conştient sau inconştient, le-au făcut jocul, n-ar fi scăpat. Să nu mai rămână nici o urmă din noi – ştiut fiind că eram clasaţi în categoria “Nacht und Nebel”(“noapte şi ceaţă”) – să nu mai rămână nimeni să mărturisească ce s-a petrecut cu noi. De altfel, noi ne aşteptam să fim bombardaţi într-o noapte, ucişi de sus, masacraţi, ca apoi să se zvonească că am fost victimele aviaţiei anglo-americane.

*

Orice demers ştiinţific pe deplin onest, având drept scop stabilirea unor adevăruri istorice, nu poate face abstracţie de mărturiile şi documentele prezentate mai sus. Nădăjduim că informaţiile prezentate aici sunt relevante pentru o judecată obiectivă a raporturilor legionarismului cu nazismul. Pe lângă acestea, s-ar mai putea adăuga o serie de alte afirmaţii ale lui Corneliu Codreanu, Horia Sima, Alexandru Cantacuzino sau Mircea Eliade, care întăresc de asemenea deosebirea fundamentală dintre valorile creştine aflate la temelia doctrinei legionare şi naţionalismul de tip rasist şi imperialist al Germaniei de atunci. Orice asociere între cele două curente, sau identificarea unor puncte comune, altele decât ideea “naţionalistă”, interpretată însă de fiecare într-un mod atât de diferit, nu credem că poate corespunde realităţii istorice.

Sursa: Permanente

2 Comments
  1. IO../gerules says

    Prima intrebare e prost pusa.Miscarea legionara nu aputut sa fie o copie a fascismului hitlerist,pentruca ea a aparut in jurul anilor 1922 creata de un grup (cativa tineri studenti),pe cand fascismul hitlerist nici nu era gandit barem.As putea spune ca miscarea Fascista hitlerista din Germania a fost o copie a miscarii legionare.Fascismul hitlerist le-a copiat legionarilor aproape totul,sautul,uniforma,insignele si altele,dar nu le-a copiat IDEOLOGIA.Aici e diferenta.Si inclin sa cred ca s-a facut acest lucru la scara nationala in Germania,tocmai pentru a compromite si desfiinta miscarea legionara cu o ura nemaintalnita in istoria omenirii,fortand lumea sa creada ca legionarii romani erau fascistii ideologiei hitleriste.Poporul german nu are nici in clin nici in maneca cu fascismul,ca au fost unele cozi de topor germane nu inape nici o indoiala,dar poporul german a fost fortat sa imbrace aceasta haina pentru a distruge de fapt miscarea legionara din Romani,care incepuse sa fie cunoscuta deja peste hotare, ideologie geniala de organizare sociala a lumii,care in zilele de astazi cam ia amploare pe tot mapamondul.

  2. Adrian says

    Un Dumnezeu, o Țară, un Căpitan !

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php