„Cerem Bisericii să respingă diversiunea PSD-istă!” Liderul TPT reacţionează la campania „mândru că sunt român ortodox”

0 543

18325a37bf525b9d88d51a3441669c72_MCa urmare a noii campanii de diversiune iniţiată de PSD, în care este utilizată ortodoxia majorităţii populaţiei României, am cerut preşedintelui executiv al Partidului „Totul pentru Ţară”, dl Florin Dobrescu, să prezinte punctul de vedere al acestei formaţiuni politice.
Conducerea TPT nu a formulat încă o poziţie oficială. Dar pot să vă spun că mie mi se pare dezgustătoare maniera în care staff-ul lui Victor Ponta înţelege să uzeze de sentimentul religios al românilor, pentru a obţine voturi. Găselniţa asta cu Ponta ortodox versus Johannis reformat este depăşită cu un secol. Nu sunt susţinătorul lui Klaus Iohannis. Dar să încerci să acreditezi ideea că prin candidatura lui Ponta opui un ortodox unui reformat, mi se pare aberant. Ponta nu e nici ortodox, nici catolic şi nici protestant. Nu e nimic. Pur şi simplu eu cred că Victor Ponta este ateu, că nu are nimic sfânt. Un credincios nu are ce căuta în fruntea unui partid de tâlhari şi criminali, precum PSD. Este exact ca şi cum ai spune că Iliescu e ortodox. Îmi vine să râd” – a declarat dl Florin Dobrescu.
El a făcut un apel către conducerea BOR, cerând acesteia să respingă diversiunea politică în care PSD încearcă să implice Ortodoxia autohtonă:
„Profit de ocazie şi fac apel la conducerea Bisericii Ortodoxe Române, în special la Prea Fericitul Daniel, să respingă tentativele diabolice ale PSD de a folosi Ortodoxia şi Biserica strămoşească în jocurile lor murdare. Ştim că deja au avut loc întâlniri ale ierarhiei Bisericii cu reprezentanţii conducerii PSD. Fapt pe care îl consider deosebit de grav, având în vedere că suntem în an electoral. În numele miilor de martiri creştini căzuţi între zidurile închisorilor comuniste pentru credinţa strămoşească, cerem în mod ferm Patriarhului să respingă această diversiune care va murdări faţa Bisericii în mizeria politicii dâmboviţene!”

Buciumul.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php