Memoria suferintei si a rezistentei anticomuniste – ecouri în societatea românească

0 48
Harta locurilor de suferintă din România (Aiud)

Întreg cuprinsul tării este presărat cu locuri de suferintă si martiriu. Tăcerea care le învăluie acum aproape că nu mai aminteste de cumplita înclestare pe care au suportat-o cândva. Numai troitele si crucile care s-au înăltat pe ele veghează si ne îndeamnă la neuitare, la o întelegere potrivită a sensului acestor jertfe.

Sistemul comunist care s-a abătut peste România nu a fost doar un regim politic care s-a răfuit cu celelalte orientări, sau numai un sistem economic falimentar. Desigur că molohului i-au căzut victime si toti aceia care nu se încadrau în aceste coordonate politico-economice menite să edifice „noua societate”. Dar substratul comunismului merge mult mai adânc, fiind în cele din urmă negarea diabolică a chipului lui Dumnezeu din sufletul omenesc. Adevărata luptă împotriva comunismului s-a dat asadar pe planul spiritual. În ciuda trupurilor care au căzut frânte, spiritul a iesit în cele din urmă biruitor asupra atacurilor diavolesti – atât în temnite cât si în cadrul rezistentei armate. Căci mobilul tuturor acestor fapte de eroism nu a fost atât speranta unei victorii fizice împotriva unui sistem vremelnic atotputernic, cât o biruintă întru vesnicie, o jertfă curată adusă de neamul nostru în fata lui Dumnezeu.

Această atitudine aparte a fost sesizată de către comunisti, care au încercat s-o stigmatizeze prin eticheta de „legionar”. Aceasta se dorea a fi o culme a odiozitătii, aplicată aproape tuturor celor a căror structură spirituală era funciar opusă materialismului grosolan. Indiferent dacă acestia erau legionari get-beget, frati de cruce, simpatizanti sau chiar numai oameni cu aplecare spre valorile religioase si nedispusi la compromisuri în credintă.

În inconstienta lor, comunistii au dat o definitie la care merită să luăm aminte. O putem chiar păstra ca atare. Dar dacă întelegem si resorturile de natură spirituală care i-au animat pe acesti oameni, nimbul întunecat cu care i-au înconjurat comunistii se deschide si creste în luminozitate, ajungând uneori până la strălucirea sfinteniei.

Încet, încet, troitele si crucile înăltate de cei care au supravietuit, mărturiile lor scrise despre suferintele de neimaginat prin care au trecut sau la care au asistat îsi vădesc roadele în cadrul neamului nostru. Ele încep să treacă dincolo de marginile comunitătii legionare care le-a adus în fata opiniei publice si a posteritătii.

Dată fiind preponderenta semnificatiei spirituale a acestor jertfe, nu este de mirare faptul că în primul rând Biserica este cea care le-a preluat si le păstrează vie amintirea. Din păcate, nu e vorba de o initiativă venită „de sus”, de la nivelul Patriarhiei, ci doar dinspre anumite mitropolii si unele comunităti monastice. Ar fi de dorit ca sub noul patriarh lucrurile să se miste în acest sens: ar fi semnul cel mai evident al faptului că alegerea sa este o lucrare a Duhului Sfânt. După cum si contrariul ne poate arăta că mai avem încă de asteptat până când Biserica noastră se va putea scutura de povara mostenirii comuniste.

Pe lângă asumarea (deocamdată neoficială) de către Biserică a acestor figuri reprezentative ale neamului românesc, mai există comunităti locale sau fundatii care le păstrează memoria. Avem si realizări artistice de exceptie, cum ar fi concertele cu titlul “Cu Iisus în celulă” ale lui Tudor Gheorghe – el însusi fiul unuia dintre cei întemnitati de către comunisti. Versuri compuse în închisorile comuniste, care nu sunt altceva decât suferintă transfigurată în bijuterii poetice, au fost puse pe muzică si interpretate cu o intensitate emotională pe care artistul nu a mai atins-o si probabil nu o va atinge în cadrele altor directii interpretative. Aceste înregistrări ale lui Tudor Gheorghe vor rămâne cu sigurantă un reper greu de egalat.

Nu în ultimul rând se cuvine amintită aparitia unui set de DVD-uri care contin toate episoadele difuzate până acum ale “Memorialului Durerii”, un documentar cutremurător despre suferintele din închisorile comuniste, unde o pondere importantă au avut-o legionarii.

Toate aceste semne ne arată că societatea românească începe să nu se mai teamă de “legionari”. Sunt începuturi pe care merită să le amintim în continuare, ele nefiind nici pe departe o enumerare completă. De multe ori calitatea de “legionar” este trecută în plan secund, fiind evocate doar persoane, fapte, atitudini exemplare. Chiar dacă acest crez nu este mentionat de fiecare dată explicit, fiind cinstită doar jertfa pentru Cruce si Neam, e suficient. Căci un legionar adevărat e în primul rând un bun crestin si un bun român, căutând să-si slujească cu toată dăruirea credinta si neamul din care face parte. Faptul că asemenea figuri reprezentative sunt apreciate asa cum se cuvine de către cercuri tot mai largi ale societătii trebuie să fie un prilej de bucurie si nu unul de propagandă ieftină. Cei care au reusit să intre în galeria eroilor neamului nu au nevoie de asa ceva si nici nu merită să fie instrumentalizati în alte scopuri.  Ei trebuie să fie catalizatorul unei adevărate „ecumenicităti nationale” de care este atât de mare nevoie pentru a ne putea regăsi adevărata identitate.

Datorită cadrului în care apar rândurile de fată, accentele cad desigur altfel decât într-o eventuală evocare destinată unui public mai larg. Nu e nici o problemă ca aici lucrurilor să le fie spus pe nume mai apăsat, iar într-un alt context să fim în stare să-i punem alături, în acelasi panteon al neamului, pe toti eroii nostri, fie ei legionari sau nelegionari. Pe care să-i cinstim deopotrivă, cu un firesc desăvârsit, punând accentul pe calitatea lor primordială de români.

 

Timisoara si evocarea rezistentei din Muntii Banatului

Ziua de 16 iulie a fost declarată „Ziua Rezistentei Anticomuniste din Banat”. În această zi, în anul 1949, pe locul numit „Pădurea Verde” de la marginea Timisoarei au fost executati membrii grupului de rezistentă anticomunistă condus de către Spiru Blănaru.  La initiativa Asociatiei Fostilor Detinuti Politici s-a înăltat pe acest loc un monument în formă de cruce, simbolizând Golgota neamului românesc.

Un semn al normalitătii si al recunoasterii semnificatiei jertfei celor ucisi de comunisti pentru credinta si idealul lor îl reprezintă comemorarea anuală de pe acest loc, căreia atât Biserica cât si oficialitătile orasului îi acordă o atentie deosebită. Mitropolia Banatului este prezentă an de an prin însusi ÎPS Nicolae Corneanu, însotit de episcopul vicar (în ultimii ani fiind vorba de PS Paisie Lugojanul), de un sobor de preoti si de corul Catedralei Mitropolitane.

Numărul din 15 iulie 2007 al revistei „Învierea” editată de Mitropolia Banatului este închinat de asemenea evocării rezistentei anticomuniste, fiind deschis de editorialul semnat de ÎPS Nicolae. O prezentă constantă la manifestarea de la Pădurea Verde o reprezintă si Primarul orasului, dl. Gheorghe Ciuhandu. Merită mentionat si faptul că o stradă din Timisoara a primit chiar numele martirului Spiru Blănaru.

Sunt semne de normalitate care indică faptul că eroii luptei anticomuniste încep să fie acceptati de către obste – în ciuda crezului lor legionar. În multe alte situatii acesta ar fi de natură să genereze inhibitii si autocenzură, atât în cazul ierarhiei bisericesti, cât si în cel al politicienilor de alte culori.

Trebuie spus însă că situatia din Timisoara este una aparte, dar care nu a apărut din senin. Ea se datorează implicării neobosite si pline de abnegatie a membrilor Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, multi dintre ei de orientare legionară, care au reusit să creeze în Banat acea „ecumenicitate” atât cu Biserica, cât si cu partidele politice care după Revolutie au adoptat o linie anticomunistă (indiferent de „succesul” acesteia).  O atitudine verticală si fără compromisuri, dar dând dovadă în acelasi timp de o deschidere generoasă -si nu de un exclusivism sectar- a făcut ca lumea din jur să manifeste respect si admiratie fată de calitatea de „legionar”. Nu una de oroare si repulsie, cum se întâmplă din păcate în multe alte locuri în care încă domină (pe nedrept) clasicele stereotipii la adresa acestui termen.

 

Mănăstirea Sâmbăta si rezistenta din Muntii Făgăras

Rezistenta anticomunistă din muntii Făgăras este legată de cel căruia i-a fost dat să supravietuiască si să depună mărturie despre brazii care s-au frânt, dar care nu s-au îndoit: Ion Gavrilă Ogoranu. Figura sa senină, de haiduc legendar, a intrat definitiv în constiinta neamului nostru. Până la plecarea sa dintre noi, el a fost sufletul comemorării anuale a celor căzuti, care se desfăsoară la crucea de piatră de lângă mănăstirea Sâmbăta de Sus, aflată la poalele muntilor Făgăras.

Comemorarea nu a iesit până acum din cadrele unei manifestări strict „legionare” si ca atare nu a fost receptată de un public mai larg.

Nu stiu dacă acest lucru este bun sau rău. Ar trebui poate întrebati spectatorii ocazionali despre impresia pe care o au fată de participantii din partea unor organizatii nationaliste care apar în uniforme cu iz legionar, cu toate că portul lor în public a fost interzis de către conducerea Miscării. Această măsură nefiind revocată până în ziua de azi. Dar există si alte aspecte. Părintele Teofil Pârâian, unul din cei mai mari duhovnici ai României, participă an de an la parastasul după cei căzuti oficiat de mănăstirea unde sălăsluieste. Fiind lipsit de darul vederii, părintele nu poate vedea nici uniformele si nici desfăsurarea manifestării. Nu vede, dar aude. Si poate că apreciază drept excesiv partizanatul legionar manifestat prin discursuri si lozinci, pe care multi dintre noi îl considerăm drept un lucru bun. Ca atare si unele accente în acest sens din cuvântările pe care le rosteste. Dacă sfintia sa greseste cu siguranta pe undeva, nu e mai putin adevărat că si noi mai gresim, nestiind să transmitem un mesaj adecvat lumii nelegionare. Asta dacă dorim într-adevăr să o facem. În anul 2005, la ultima comemorare la care a participat regretatul Ion Gavrilă Ogoranu, după o asemenea cuvântare a părintelui Teofil, Mosu’ (asa cum era supranumit haiducul Făgărasului) a luat cuvântul si a rostit un discurs plin de emotie si căldură despre semnificatia luptei si a jertfei celor din munti, punând lucrurile la punct. Cuvântul „legionar” n-a apărut nici măcar o singură dată, dar din fiecare vorbă spusă răzbătea forta si incandenscenta idealului de-o viată – fireste, cel legionar. Asistenta a rămas miscată, iar „Imnul legionarilor căzuti” s-a intonat după aceea cu lacrimi în ochi. Părintele Teofil a cântat strofă cu strofă, la un loc cu toti participantii. E un semn că nu cântecul reprezintă o piedică în întelegerea crezului care a animat lupta celor din munti…

În ciuda acestui caracter legionar al comemorării de la Sâmbăta, atunci când acesta nu este  scos în evidentă cu emfază, ecourile rezistentei anticomuniste din muntii Făgăras trec totusi de barierele acestei lumi si ajung la cunostinta unui public mai larg.  Pe diverse căi. Implicată este si  Fundatia Culturală „Negru Vodă”, care a initiat un proiect al unui muzeu al rezistentei anticomuniste din Tara Făgărasului.  Prin concursul Bisericii (fiind vorba iarăsi de o initiativă locală) în holul Academiei Teologice de la Mănăstirea Sâmbăta au fost expuse o serie de materiale care documentează amploarea si semnificatia luptei anticomuniste. Toti cei care sunt cazati la Academie: participanti la conferinte teologice (principala destinatie a asezământului) pelerini sau simpli turisti, nu pot să nu arunce o privire, măcar din curiozitate, pe panourile care le ies în fată. Vor putea vedea acolo fise informative ale Securitătii, atât ale Părintelui Arsenie Boca, cât si ale lui Ion Gavrilă-Ogoranu si a celor din grupul său. Aproape fără exceptie, la apartenenta politică a acestora era trecut „legionar”.

Unul dintre acestia a fost arestat pur si simplu pentru faptul că „a fost prieten cu Horia Sima”, si el de origine din Tara Făgărasului. Ceea ce astăzi poate părea usor ironic, dar nu si la vremea respectivă, era rubrica privind profesia celor împricinati:  în trecut: „student”, „muncitor”, etc. ; în prezent: „bandit”. Vizitatorul expozitiei află cu acest prilej faptul că acesti „banditi” de profesie au luptat pentru onoarea neamului românesc, si că ei merită să fie priviti drept niste eroi nationali. Cu siguranta că în cele din urmă va veni si ziua aceea.

 

Aiud: locul cel mai sfânt din România

Nu este o etichetare gratuită. Ea apartine părintelui Iustin Pârvu, el însusi trecut prin calvarul Aiudului si al altor locuri de suferintă: “dacă eu am să fac dezgropăminte, la una din mănăstirile noastre, nu cred că am sansa să găsesc osemintele pe care le găsesc la Aiud sau la Gherla sau la Pitesti… Acolo dacă dai cu târnăcopul, la cativa centimetri sub pământ, dai de oseminte sfinte, frumoase, galbene. E semnul sfinteniei, fiindcă au ajuns acolo, în acele cimitire nevăzute, nestiute, prin suferintă, prin jertfă”. Pe “Râpa robilor”, locul unde erau aruncati în gropi comune detinutii Aiudului, se înaltă monumentul închinat celor care au dus Crucea neamului românesc. Nu întâmplător, monumentul este în acelasi timp biserică si osuar, adăpostind în el sfintele moaste dezgropate din râpa Aiudului.

Aceste oase poartă pe ele semnele cumplite ale suferintei si a martiriului. Dar le poartă si pe cele ale frumusetii sfinteniei, ale biruintei asupra mortii, care le deosebesc de osemintele obisnuite. Faptul că ele s-au descoperit în această stare e un adevărat miracol. După cum si prezenta lor în lume e de natură să făptuiască minuni, asa cum confirmă cei care au asistat la ele.

E bine stiut faptul că Aiudul a fost considerat “închisoarea legionarilor”.  Probabil că majoritatea acestor moaste apartin unor martiri legionari nestiuti, dar care au depăsit deja această conditie ce i-a caracterizat la întemnitare, ei intrând în rândul sfintilor neamului nostru. În Miscarea Legionară, în vremea interbelică, era la ordinea zilei expresia “mântuirea neamului” sau “învierea neamului”. Poate că abia acum o putem întelege mai bine. Anume, că aceasta nu consta într-o biruintă lumească, sau politică, ci într-una spirituală, asa cum ne arată aceste semne la care asistăm acum.

La o asemenea cantitate de sfintenie, ar fi de asteptat ca Aiudul să fie un loc de pelerinaj intens vizitat, cu multimi de credinciosi care se îmbulzesc să se închine la sfintele moaste. Totusi, încă nu s-a ajuns acolo, desi linistea locului este căutată adesea de către românii care au auzit de el. Si care după ce îl vizitează îi duc mesajul mai departe. Un loc al linistii care este vegheat de un mic schit de maici ctitorit tot de către obstea de la Petru-Vodă, lăcasul unde un fluviu neîntrerupt credinciosi caută întâlnirea cu Dumnezeu prin persoana celui mai solicitat duhovnic al României acestor timpuri: nimeni altul decât părintele Iustin Pârvu.

Iar cei care se vor fi închinând la sfintele moaste aflate în racla din biserica mănăstirii, vor afla de unde provin ele: de la Aiud, din locul cel mai sfânt al României, unde asemenea relicve se află în cantităti însutite…

Cele prezentate mai sus nu sunt decât câteva seminte, care prin lucrarea lui Dumnezeu si prin străduinta multor oameni destoinici, nedoritori de onoruri si de faimă, au început să încoltească, răzbătând dincolo de marginile comunitătii legionare. Ele nu mai pot fi trecute cu vederea si nici strivite. Depinde numai de destoinicia celor care vor duce acest crez în ziua de mâine si de capacitatea neamului nostru de a le întelege semnificatia, pentru ca roadele lor să fie într-o bună zi depline.

 ————————————————————–

 Alte imagini:

Comemorare la Padurea Verde (Timisoara): IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului si Gheorghe Ciuhandu, primarul Timisoarei

Comemorare la Padurea Verde (Timisoara): soborul de preoti de la Catedrala Mitropolitana si PS Paisie Lugojanul (episcop vicar)

Placa comemorativa de la Padurea Verde (Timisoara)

Expozitia dedicata rezistentei anticomuniste fagarasene de la Academia Teologica (Manastirea Sambata)

Expozitia dedicata rezistentei anticomuniste fagarasene de la Academia Teologica (Manastirea Sambata)  – fisa lui Ion Gavrila Ogoranu

Expozitia dedicata rezistentei anticomuniste fagarasene de la Academia Teologica (Manastirea Sambata)

Expozitia dedicata rezistentei anticomuniste fagarasene de la Academia Teologica (Manastirea Sambata)

Expozitia dedicata rezistentei anticomuniste fagarasene de la Academia Teologica (Manastirea Sambata)  – parintele Arsenie Boca

Aiud: monumentul si troita inchinate celor care s-au jertfit in inchisorile comuniste

Osuarul de la Aiud

de Bogdan Munteanu „Permanente” Nr. 9/2007

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php