RISC PENTRU SIGURANŢA NAŢIONALĂ! Liderul TPT a adresat un avertisment deputaţilor din Comisia Juridică, cu ocazia zilei Legiunii.

6 935

20140621_114522Prezent la pelerinajul cu ocazia împlinirii a 87 de ani de la înfiinţarea Legiunii Arhanghelul Mihail, Florin Dobrescu – preşedintele executiv al Partidului „Totul pentru Ţară”, a adresat un avertisment dur deputaţilor din Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, care urmează să dezbată în zilele următoare proiectul de lege care incriminează penal manifestările şi organizaţiile cu caracter legionar.
Manifestarea a avut loc în cimitirul satului Ţigăneşti, din Ilfov, la mormintele a 2 din cei 5 întemeietori ai Mişcării Legionare: Radu Mironovici şi Corneliu Georgescu. Pelerinajul a devenit o tradiţie în ultimele 2 decenii, fiind inițiat în primii ani după 1990 de veteranii Mişcării Legionare.
La manifestarea de sâmbătă a participat şi preşedintele Partidului „Totul pentru Ţară”, dl Coriolan Baciu, alături de alţi membri ai conducerii acestei formaţiuni.
20140621_112810În cuvântul de după slujba religioasă, Florin Dobrescu a condamnat iniţiativa legislativă a unor „minţi întunecate”, care urmează să condamne penal persoanele care vor răspândi adevărul istoric despre Mişcarea Legionară şi contribuția sa la rezistență anticomunistă. El a încurajat pe legionari şi urmaşii lor să nu se teamă de aceste încercări de interzicere a adevărului, pe care le-a catalogat ca grave abuzuri împotriva libertăţilor şi drepturilor fundamentale garantate de Constituţie şi de tratatele internaţionale la care România este parte.
DSCF4924 Florin Dobrescu a adresat un avertisment deputaţilor din Comsia Juridică a Camerei Deputaţilor, care în zilele următoare urmează să dezbată proiectul de lege pentru modificarea OUG 31/2002, prin includerea manifestărilor legionare pe lista celorlalte incriminate de actul normativ, precum fascismul, antisemitismul şi extremismul. În opinia liderului naţionalist, anihilarea formelor de activitate ale legionarilor, care în ultimii 24 de ani s-au manifestat întotdeauna legal şi transparent, va determina ca o consecinţă socială coagularea unor grupări promotoare ale unui naţionalism extremist, agresiv, care va servi unor interese ostile statului român, şi care nu vor fi dispuse la legalitatea şi transparenţa pe care au practicat-o integral legionarii în ultimul sfert de secol.
Întrebat de reporterul Buciumul.ro la ce anume s-a referit în avertismentul său, Florin Dobrescu a declarat că, prin Partidul „Totul pentru Ţară” şi organizaţiile lor civice, legionarii au demonstrat un maximum de civilitate şi legalitate, fiind un factor de stabilitate şi ocupând un culoar politic care altminteri ar fi fost deschis tocmai acelor forţe care, folosindu-se de formula unui fals naţionalism populis20140621_131015t şi radical, sunt exponente ale unor interese pe care liderul legionar le localizează în zona serviciilor secrete ruse. În opinia sa, multe din organizaţiile naţionaliste care au luat amploare în Europa de Vest sunt tributare acestui fenomen, făcând jocurile regimului criptosovietic al lui Putin, de destabilizare a Europei. Nici statul român, dar nici legionarii supuşi interdicţiilor nu vor putea controla acest fenomen.  Florin Dobrescu consideră cel puţin ciudat faptul că legionarii şi TPT sunt singurii vizaţi de represaliile sistemului politic şi judiciar, deşi ei au fost primii colaboratori ai NATO şi structurilor occidentale de după război în lupta împotriva ocupaţiei comuniste.
20140621_131012La ceremonia religioasă de la Ţigăneşti au participat tineri naţionalişti şi simpatizanţi ai fenomenului legionar, dar şi reprezentanţi ai mănăstirii Petru Vodă, luând cuvântul monahul Teodot.
Ulterior, toţi cei prezenţi s-au oprit la Tâncăbeşti, la troiţa de pe locul unde a fost asasinat Corneliu Zelea Codreanu.

20140621_131633

 

6 Comments
    1. Bibilotul says

      Ce lege mai este si asta;adica nationalistii si extremistii unguri pot manifesta nestingheriti,ba chiar protejati de autoritati atunci cand au chef ,iar ai nostrii sunt amenintati cu ani grei de puscarie…?Fostii lor lideri fascisti ,criminalii ce-au exterminat populatia romaneasca din nordul Ardealului ,isi gasesc loc de cinste in cimitirele noastre avand parte de comemorari somptuoase,de monumente si mausoleuri,iar noi l-am aruncat la groapa uitarii pe maresal si capitan..Cine are curajul sa-i opreasca pe acesti frumosi tineri, care inca mai cred in ,,Totul pentru tara” si vor sa reinstaureze ordinea,legea, credinta si firescul..?Cine?Va spun eu cine: FRICOSII,TRADATORII SI VANZATORII DE NEAM SI TARA !

  1. moraru says

    Toti cei care-L urmeaza pe Hristos sunt rastigniti de lume. Am ajuns sa inteleg ca pragmatismul cu rusia nu conduce la nimic bun pana cand Rusia nu-si cere scuze pentru ce a facut rau neamului romanesc, si aceste scuze sa fie spuse de domnul Putin .
    Asa ca acum o sa se deschida drumul spre marturisirea jertfelnica, nu numai cu gura, si asa cum Sfintii Marturisitori din perioada 20-60(inchisorile hidrei comuniste) au invins cu propria viata lepra comunista, asa si acum cine chiar vrea sa-L urmeze pe Hristos o sa aiba ocazia, Bunul Dumnezeu sa ne intareasca in acest sens, fara de Hristos neputand face nimic bun.
    Il apreciez pe domnul Dobrescu pentru acest avertisment lansat vesticilor, insa cred ca dumnealui stie ca acest demers nu prea are sorti de izbanda, pentru ca in vest putereapolitica este luata de neomarxism iar in Rusia e o struto camila-comunism-pseudoortodoxie.
    Asa ca dragi camarazi, cum spune si Sfantul Iustin Parvu Scaparea nu ne vine nici de la vestici nici de la rusi ci de sus de la Hristos.
    SA STAM BINE , SA STAM CU FRICA, SA LUAM AMINTE!
    Lupta continua dragi camarazi, asa cum ne spune si iubitul camarad Ion Gavrila Ogoranu.

  2. Florin Dobrescu says

    Camarade Moraru,

    Intr-adevar, scaparea sufletelor noastre este doar la Hristos. Nu stiu daca demersul meu va avea sorti de izbanda, dar suntem datori sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a opri aceasta faradelege. Riscul invocat de mine este unul real, nu e o gaselnita. Vreau sa fiu convins ca mi-am facut datoria si am atras atentia cu privire la el, tuturor celor care vor lua decizii.

  3. Moraru Gheorghe says

    Asa e, dumneavoastra ati tras un semnal de alarma pentru cei care din nestinta sau din alt motiv vor sa faca un gest care sa contribuie la inflamarea vietii sociale.
    Marturisirea credintei presupune aratarea pericolului dar conform invataturii dreptei credinte.

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php