50 de ani de la eliberarea deţinuţilor politic. Amintirile celor care au suferit

0 82

. (Christopher Furlong / Getty Images)

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la amnistierea deţinuţilor politic din 1964, Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politic Luptători Anticomunişti şi Fundaţia “Ion Gavrilă Ogoranu” au organizat o dezbatere la Muzeul Municipiului Bucureşti dedicată acestui eveniment. Foştii deţinuţi politic Radu Ciuceanu şi Neculai Popa au vorbit despre momentul eliberării lor şi despre greutăţile vieţii în libertate.

În deschiderea dezbaterii, Florin Dobrescu, secretarul Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, a subliniat importanţa momentului 1964 datorată punerii în libertate a elitelor politice, culturale şi economice care au supravieţuit lagărului comunist.

Deţinuţii politici s-au întors la familii, dar şi ”într-o societate schimbată, străină, care-i privea cu suspiciune, ba chiar cu ostilitate. Ei au găsit oamenii noi, fără faţă umană, cu sufletele atrofiate de teroarea unui regim deosebit de opresiv, şi o societate înfricoşată să nu păţească ce au păţit elitele”.

Eliberarea deţinuţilor n-a fost un act de bunăvoinţă, de mărinimie a regimului comunist , ci o decizie luată ca urmare a presiunilor externe.

Mai mult, foştii deţinuţi politic au fost ţinuţi la marginea societăţii, discriminaţi, respinşi, monitorizaţi excesiv şi supuşi în continuare presiunilor.

Reprezentantul Fundaţiei Ogoranu a mai arătat că ”eliberarea deţinuţilor n-a fost un act de bunăvoinţă, de mărinimie a regimului comunist, ci o decizie luată ca urmare a presiunilor externe şi a ameninţărilor de a exclude România din ONU, dacă nu respectă drepturile şi libertăţile fundamentale. Ori acestea n-au fost niciodată respectate în România comunistă”.

Luptătorul în rezistenţa anticomunistă Radu Ciuceanu a afirmat că foştii deţinuţi politic s-au ”pierdut într-o societate pe care o respinseseră. Ne-am înşelat complet când am crezut în 1990 că se va schimba ceva în ţara noastră. Am avut iluzii”.

Istoricul a mai arătat că momentul 1964 n-a venit ”ca un cadou pe care ni l-a oferit PCR”, ci a fost influenţat de americani, care au cerut golirea puşcăriilor de deţinuţi politic, şi de izbucnirea conflictului sino-sovietic. ”Nu puteam face nicio mişcare peste Ocean dacă nu izbucnea conflictul sino-sovietic. S-a profitat cu dibăcie de conflictul între aceşti doi coloşi. Alexandru Bârlădeanu a spus că americanii cer eliberarea până la ultimul deţinut, în timp ce Drăghici a cerut să fie eliberaţi doar cei care nu reprezintă un pericol. Până la urmă a agreat să li se dea drumul tuturor, dar cu condiţia să aibă grijă de ei”, a explicat Ciuceanu.

Fostul deţinut politic a reamintit că decretul de graţiere a fost precedat de ”o serie întreagă de regii, scene de teatru, foarte bine organizate” şi a arătat că înainte de eliberare s-a încercat compromiterea lor prin încercarea de a-i transforma în informatori. ”Nimeni nu ne-a spus că putem refuza orice fel de capcane, că-i putem înjura pe călăi şi tot vom fi liberi deoarece Congresul american a pus condiţia să le dea drumul tuturor”, a mai spus Ciuceanu.

La rândul său, Neculai Popa, în prezent preşedinte al Consiliului Româno-american, a fugit din ţară la Viena şi s-a întors în 1951 când a fost întemniţat la 18 ani. ”Şi după eliberare, am fost anchetat şi provocat la discuţii de către maiorul Popa din Galaţi şi am aflat în aprilie 1964 pentru prima oară după 14 ani ceva despre familia mea, că tatăl meu trăieşte. Nici ei nu ştiau nimic despre mine”, a povestit fostul deţinut politic.

Popa a mai arătat că ”noi n-am fost amnistiaţi, ci iertaţi de restul pedepsei, dar n-am fost repuşi în drepturile noastre materiale”. ”În momentul în care am fost eliberaţi, a fost o bucurie greu de exprimat în cuvinte. Ne sărutam, ne îmbrăţişam – era o bucurie de nedescris”, îşi aminteşte cel care a părăsit penitenciarul în ultimul lot pentru că lucra într-o echipă de lustruire a mobilei.

Viaţa după închisoare a fost grea pentru Neculai Popa, deoarece acesta lucra ca muncitor necalificat şi avea un salariu mic cu care trebuia să întreţină 6 copii. El a reuşit însă să se califice la locul de muncă şi să emigreze în SUA în 1979, după ce a mai fost arestat de câteva ori.

În finalul dezbaterii, deputatul Forţei Civice, Dan Cristian Popescu, a vorbit despre două proiecte legislative pe care le va introduce în Parlament pentru recuperarea şi valorificarea memoriei celor care au luptat împotriva comunismului: înfiinţarea unui Muzeu al Totalitarismului la Fortul Jilava 13 şi introducerea obligatorie a studiului totalitarismului în România în cadrul Istoriei la clasa a XII.

”Suntem singura ţară din lagărul ex-socialist care nu are un muzeu al comunismului care să prezinte ororile care s-au produs în România. Nu trebuie să uităm adevărul, ci să-l transmitem mai departe generaţiilor viitoare”, a concluzionat deputatul.

 sursa: Epoch-Times Romania

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php