REVOLTĂTOR! TRÂNTORII NEAMULUI DIN SENAT.

1 157

Senatorii nu vor lucra aproape o lună de zile. Vicepreşedinte PSD al Senatului: „Nu e vacanţă, nu este timp liber, din contră, este o perioadă foarte densă din punct de vedere politic”

Anunţul a fost făcut de liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de această decizie.

„Reprezentanţii din Biroul Permanent ai PNL au votat împotriva acestei propuneri, susţinută de celelalte partide, trebuie să spun că şi reprezentantul PDL s-a abţinut. Propunerea este ca să venim şi săptămâna viitoare, doar luni şi marţi, deci din nou să se legifereze doar trei ore, trei ore şi jumătate pe săptămână, şi după aceea să nu mai venim deloc la Parlament”, a spus Haşotti.

El a precizat că există posibilitatea ca Biroul Permanent care va fi convocat în fiecare zi de luni să ia decizia de a convoca plenul Senatului.

Liderul senatorilor PNL a precizat că pentru şedinţa de plen de marţi sunt 45 de proiecte şi propuneri legislative cu termen de adoptare tacită marţi sau miercuri.

„Mie mi se pare că Parlamentul, implicit Senatul, este în primul rând pentru a legifera. Sigur că suntem oameni politici, campania electorală trebuie să se desfăşoare, trebuie să participăm la campania electorală, dar în momentul în care Parlamentul adoptă tacit propuneri legislative trebuie să avem foarte mare grijă în ce măsură nu greşim atunci când intrăm într-o inactivitate, nu spun într-o vacanţă, parlamentară”, a mai spus Haşotti.

El a mai precizat că după data de 26 mai se va lucra trei zile pe săptămână în plenul Senatului.

Vicepreşedinte PSD al Senatului: Senatorii nu intră în vacanţă, ci „lucrează în teritoriu”

Vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD) a susţinut, marţi, după şedinţa Biroului Permanent, că senatorii nu intră în vacanţă pentru o lună de zile, ci „lucrează în teritoriu”, fiind o perioadă extrem de densă din punct de vedere politic.

„Din cele trei tipuri de activităţi prevăzute în Regulament, vor desfăşura un singur tip de activitate, în teritoriu. Sigur, vor lucra, dar vor lucra în teritoriu”, a explicat Dumitrescu.

El a ţinut să precizeze că senatorii nu intră în vacanţă.

„Nu e vacanţă, nu este timp liber, din contră, este o perioadă foarte densă din punct de vedere politic şi senatorii vor lucra acolo unde sunt aleşi, în circumscripţiile electorale, aşa cum prevede Regulamentul”, a spus vicepreşedintele Senatului.

Cristian Dumitrescu a arătat că în Biroul permanent s-a decis ca, în perioada 28 aprilie – 26 mai, Senatul să nu mai lucreze în plen şi senatorii să îşi desfăşoare activitatea în teritoriu, în contextul celor trei tipuri de alegeri care se desfăşoară în perioada următoare, europarlamentarele, alegerile parţiale şi alegeri locale, în comunităţile unde s-a vacantat postul.

„Avem această încărcătură electorală foarte mare”, a spus Cristian Dumitrescu, precizând că votul în Biroul Permanent pentru programul Senatului în perioada campaniei pentru euroalegeri a fost majoritar.

Vicepreşedintele Senatului a mai spus că, prin vot, s-a mai decis ca din data de 26 mai până la sfârşitul sesiunii parlamentare, Senatul să lucreze trei zile pe săptămână în plen, pentru a se recupera restanţele legislative.

Despre programul acestei săptămâni, Cristian Dumitrescu a precizat că sesiunea de interpelări de marţi şi de miercuri nu va mai avea loc, urmând a se lucra în plen, marţi, până la ora 19.30, pentru că pe ordinea de zi sunt 41 de legi importante care riscă să fie adoptate tacit miercuri.

De asemenea, miercuri, programul Senatului va începe la ora 9.00, cu şedinţa de plen, pentru finalizarea proiectelor de lege de pe ordinea de zi, declaraţiile politice urmând a fi depuse în scris, şi mai apoi, publicate în Monitorul Oficial.

„Sperăm ca cele 41 de proiecte care au termen de adoptare tacită să le adoptăm”, a spus el.

Dumitrescu a menţionat că, în cazul în care aceste legi nu vor ajunge la votul plenului, se va prelungi termenul de adoptare tacită, de la 45 de zile, la 60 de zile.

sursa: Mediafax

1 Comment
  1. DAN says

    SEFUL NU DOARME, EL MEDITEAZA… oare nu ar putea sa ramana definitiv in ”teritoriu”?

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php