Dan Puric: ” Înainte să ne jefuiască ăștia țara, te jefuiesc de modele, de valori, nu mai ai încredere.”

3 89

10153076_744425025589981_815074862595442684_nActorul Dan Puric a declarat, într-un interviu pentru Robert Turcescu, prezentat luni în emisiunea „Sub semnul întrebării”, că România are sufletul distrus și că a fost jefuită de modele și valori.

”Este distrus. De asta am și scris-o (nr. o carte pe această temă), din dorința mea de a-l reface. A mea personală căci mă doare. E jefuit, suntem jefuiți în ce suntem mai buni. Înainte să ne jefuiască ăștia țara, te jefuiesc de modele, de valori, nu mai ai încredere. Tu ai mai prins ceva valori, eu am prins chiar și în comunism pentru că știam că alea interzise sunt alea bune”, s-a justificat autorul.

”Acum nu îți mai dai seama, este vraiște din punctul ăsta de vedere. E o țară distrusă sufletește, suntem pe o muchie periculoasă, limită. Cineva îmi spune să stau liniștit căci nu știu ce e dincolo. Eu zic că noi suntem alții. Nu generalizați. Dacă nu aveam cei 2.000 de ani de creștinism, dacă nu aveam acea tărie sufletească nu rezistam. Nu poți să faci față la oceanul de mizerabilitate care vine peste noi din punct de vedere sufletesc dacă nu ai niște repere bine stabilite și o credință puternică”, consideră Dan Puric.

”Fiecare neam de pe suprafața pământului trebuie să aibă dragoste de sine, dar vizavi și de celălalt. O cunoștință a valorii. Cu cât ești mai național, cu atât ești mai diferențial. Pentru că întotdeauna dialogul s-a făcut pe diferențe. Mă duc la unguri sau la turci ca să văd că sunt diferiți și să le admir diferențele. Nu mâncăm peste tot McDonald’s”, a completat acesta.

Sursa: B1.ro

3 Comments
  1. dec says

    Mare roman Dan Puric! cel mai mare roman in viata pe care il cunosc! Este singurul care tine steagul romanismului sus si cu curaj!

  2. Petre Ion says

    care valori,care repere ????!!!!!!!

  3. Moraru says

    Valorii? Credinta in nemurirea sufletului, credinta in Invierea sufletului, credinta cea dreapta ortodoxa a romanilor.
    Repere? Sa nu cedam, sa nu renuntam, sa nu ne fie frica sa marturisim dreapta credinta .
    Acestea reprezinta sufletul neamului romanesc greu incercat acum, dar care n-o sa fie invins daca mai exista romani care vor sa se sacrifice pentru el.

Reply To dec
Cancel Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php