În imagine: Aşa-numitul realism socialist – cu oameni veseli, holde de grâu, promovat de regimul comunist în primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial, nu se potrivea cu realitatea de la sate, unde bântuia foametea (Arhiva Naţională a Republicii Moldova)
Cu 67 de ani în urmă, se derula una dintre cele mai tragice pagini din istoria Basarabiei – foametea organizată de autorităţile sovietice „eliberatoare” avea să atingă apogeul. Potrivit unor date ale Ministerului Sănătăţii al RSS Moldoveneşti, la 16 februarie 1947 erau luaţi în evidenţă 218.315 bolnavi de distrofie. Pentru a nu muri de foame, în mai multe sate, oamenii au luat cu asalt depozitele de stat de cereale, care erau arhipline cu grâne adunate de la ţărani. Pentru fiecare caz au fost deschise dosare, iar „infractorii“ înfometaţi au fost trimişi în gulag.
„Golodomor” şi în Basarabia
La acea vreme, URSS avea o bogată experienţă în ceea ce priveşte exterminarea prin foamete a populaţiei. Un exemplu este înfometarea ucrainenilor din anii 1932-1933, când, potrivit unor date statistice, au murit câteva milioane de oameni (cunoscut în istoriografie ca „Golodomor”). Exterminarea basarabenilor prin înfometare a început de îndată ce sovieticii au reocupat Basarabia în vara anului 1944 (în timpul scurt al primului an de ocupaţie, 1940-1941, n-au reuşit să pună în aplicare acest plan). Renumita postavkă – cantitate de cereale ce trebuia predată obligatoriu la stat – a sărăcit complet familiile de ţărani. La fixarea postavkăi nu se ţinea cont de calitatea terenului agricol, cantitatea de precipitaţii căzute, starea financiară a agricultorului, iar neîndeplinirea planului însemna ani grei de gulag.
Incidentele erau raportate la Moscova
Încă la începutul anului 1946 a început să se simtă insuficienţa produselor alimentare. Cei înfometaţi au luat la ochi depozitele de cereale ale statului, unde se păstrau grânele strânse de la ţărani. Atunci au început primele devastări. Anchetatorii NKVD documentau toate abaterile de la ceea ce ei numeau „normele socialiste ale justiţiei“, reprimând orice manifestare de acest gen. Fiind considerate cazuri excepţionale, rapoartele despre atacurile asupra depozitelor de cereale erau trimise, în primul rând, la Moscova. Publicăm câteva dintre aceste rapoarte.
Revolta de la Ţânţăreni
Satul Ţânţăreni de pe valea Răutului a cunoscut o revoltă anticomunistă demnă de un scenariu de film sau de o carte. Răscoala a fost provocată de măsurile drastice de colectare a cerealelor la stat, declanşând astfel foametea printre locuitori. În acea localitate se aflau două depozite de cereale, în care erau păstrate circa 5 tone de grâu. Precum afirmau şefii din sat, cerealele au fost colectate în fondul Armatei Roşii şi pentru construcţia unei coloane de tancuri. Insuficienţa de pâine în sat, în condiţiile în care în preajmă se află două depozi-te pline, a stârnit indignarea localnicilor. Despre intenţia sătenilor de a devasta depozitele şefii din localitate au auzit pe 27 februarie. În lipsa preşedintelui sovietului sătesc, vicepreşedintele, Alexandru Stratu, a dispus întărirea pazei. Spre seară, el însuşi s-a deplasat la unul dintre depozite, unde a găsit adunaţi la uşă circa 200 de oameni. Toţi veniseră pentru a li se împarţi grâu. După discuţii aprinse, în timpul cărora sătenii au strigat: „E pâinea noastră, nu a statului!“, Stratu, recurgând la un şiretlic, a reuşit să convingă mulţimea să se împrăştie: le-a promis că o să dea telefon la raion, asigurându-i că mai-marii de acolo vor accepta împărţirea grâului.
A doua zi, pe la ora 11.00, sătenii s-au adunat din nou lângă depozit. De data aceasta, au smuls lacătul şi au umplut mai mulţi saci cu grâu. În scurt timp, la faţa locului a venit vicepreşedintele Alexandru Stratu şi un militar de la Comisariatulmilitar din Teleneşti. Lumea s-a împrăştiat. În cadrul anchetei preliminare, efectuate cu ajutorul lui Stratu, a paznicilor depozitelor, dar şi a altor consăteni, au fost idendificaţi „organizatorii revoltei“: Teodosie Stratu, Spiridon Vlas, Ion Căpăţână, Teodosie Ciobanu şi Ion Stănilă.
La 15 martie 1946 au fost arestaţi Teodosie Stratu (anul naşterii 1910, din satul Ţânţăreni, moldovean, necărturar, căsătorit, cetăţean al URSS, ţăran mijlocaş, fără antecedente penale, îşi lucra propriul pământ) şi Spiridon Vlas. Ultimul, la 28 martie, a reuşit să evadeze din arestul NKVD de la Teleneşti. Lui Teodosie Stratu i-a fost incriminat articolul 56/16 Cod Penal al RSS Ucrainene – „Dezordine în masă“. Întrucât, potrivit indicaţiilor procuraturii, astfel de cazuri trebuiau să fie finalizate repede, pe 11 mai dosarul a fost trimis în judecată. La 26 mai 1946, un complet de magistraţi de la Judecătoria Supremă a RSSM l-a condamnat pe Teodosie Stratu la 10 ani de munci corecţionale, cu decăderea din drepturile civile pentru un termen de cinci ani şi confiscarea averii.
Spiridon Vlas a fost prins şi judecat.
Incidentul de la Pohoarna
Nu cunoaştem din ce motive poetul Bogdan Istru a proslăvit colectivizarea în renumitul poem „Pohoarnele“, dedicat localităţii ce poartă acelaşi nume, din judeţul Soroca. Documentele de arhivă arată că „realismul socialist” descris de poet nu prea se potrivea cu realitatea de la faţa locului. În primăvara anului 1946, semnalmentele unei foamete erau evidente. În sat se simţea lipsa alimentelor şi se discuta despre asta. Patru dintre locuitorii din Pohoarna – Profir Moldovan (anul naşterii 1899), Cristofor Leviţchi (anul naşterii 1900), Ion Movilă (anul naşterii 1892) şi Grigore Răilean (anul naşterii 1894), în cadrul mai multor discuţii, au vorbit deschis despre faptul că oamenilor nu le ajung grâne în timp ce depozitele din sat sunt pline cu cereale.
Profir Moldovan, de exemplu, atunci când cineva a pomenit despre lipsa pâinii, a exclamat: „În Pohoarna este prea multă pâine a statului. Trebuie să ne organizăm şi să atacăm depozitele şi să împărţim pâinea ţăranilor, deoarece ei sunt înfometaţi“. Cristofor Leviţchi, întâlnind în luna aprilie 1946 un consătean, care i s-a plâns despre lipsa alimentelor, a menţionat: „Este destulă pâine în depozite. Dacă ne-am aduna mai multă lume, am putea rupe lacătele de la hambare şi am avea pâine“. Acestea şi alte asemenea afirmaţii au ajuns până la urechile NKVD, fiind suficiente pentru a fi intentat un dosar penal şi pentru arestarea celor patru.
„Bine ar fi ca puterea sovietică să dispară”
Cei patru au fost arestaţi şi din cauza atitudinii anticomuniste şi antisovietice pe care au manifestat-o. Astfel, în toiul campaniei electorale pentru alegerea deputaţilor în Sovietul Suprem al URSS, Grigore Răilean a exclamat: „La funcţiile de candidaţi în poziţiile de deputaţi sunt înaintaţi doar ruşi. Dacă nu vom avea deputaţi dintre basarabeni, se vor organiza colhozuri. Şi dimpotrivă, dacă vor fi moldoveni, noi vom trăi ca înainte“. Moldovan a adăugat: „Bine ar fi ca puterea sovietică să dispară. Atunci nu vor fi nici aceşti deputaţi şi nici colhozuri“.
La ancheta preliminară, celor patru li s-a amintit că provin din familii înstărite, cu mult pământ, că au angajat lucrători zilieri, că în perioada administraţiei româneşti ar fi avut legături cu jandarmeria, că au făcut agitaţie pentru liberali etc. Totodată, discuţiile laudative la adresa perioadei administraţiei româneşti şi înrăutăţirea vieţii pe timpul sovieticilor au fost calificate drept agitaţie şi propagandă antisovietică. După arestare, securitatea a interogat vreo 15 locuitori ai satului. Unii au evitat întrebările provocatoare ale securităţii, alţii, din contra, au povestit tot ce au auzit de la cei patru nu doar după 1944, ci şi în timpul administraţiei româneşti.
Judecaţi pentru „agitaţie şi propagandă contra-revoluţionară“
La 30 august 1946, tuturor li s-a înmânat rechizitoriul, potrivit căruia se făceau vinovaţi de „Agitaţie şi propagandă contrarevoluţionară“ – conform art. 54/10, şi de „Participarea la o organizaţie contrarevoluţionară în scopul organizării infrac-ţiunilor contrarevoluţionare“ – art. 54/11, Cod Penal al RSS Ucrainene. Cristofor Leviţchi, ca fost primar în timpul administraţiei româneşti, a fost învinuit şi de colaborare cu un stat străin în scopuri contrarevoluţionare. Procesul a avut loc la Soroca, pe 19 noiembrie 1946. Un complet de judecată al Judecătoriei Supreme a RSS Moldoveneşti i-a condamnat pe Profir Moldovan şi Ion Movilă la câte 8 ani, pe Grigore Răilean – la 9 ani, iar pe Cristofor Leviţchi – la 10 ani de munci corecţionale, în toate cazurile cu decăderea din drepturile civile pentru un termen de cinci ani şi confiscarea averii.
de Mihai Taşcă, doctor în istorie Cuvintul.md
