Părintele Cleopa Ilie – Predică la Duminica Floriilor – Intrarea în Ierusalim – Despre împlinirea proorociilor pentru Hristos și despre orbirea spirituală

0 81

Să mergem săptămâna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieții, al iertării și al mântuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mântui.

“Și Iisus, găsind un asin tânăr, a șezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, șezând pe mânzul asinei” (Ioan 12, 14-15)
Iubiți credincioși,

Dacă citim în Sfânta și dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și Noului Testament aflăm că toate proorociile care au fost spuse despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au împlinit cu mare uimire la vremea lor. Așa vedem că sfinții prooroci, prin descoperire de la Sfântul Duh, au arătat cu mii de ani înainte că Mântuitorul nostru Iisus Hristos Se va naște după trup din sămânța femeii (Facere 3, 15); că Se va naște din sămânța lui Avraam (Facere 22, 17-18); că va fi din neamul lui David după trup (Isaia 9, 6).

La fel și pentru ziua acestui mare și prealuminat praznic al Intrării Domnului în Ierusalim, vedem împlinindu-se proorocia Sfântului Prooroc Zaharia, care a zis: “Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te fiica Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine, drept și biruitor, smerit și călare pe mânzul asinei“ (Zaharia 9, 9).

Dar, frații mei, ce simbolizează mânzul asinei despre care a proorocit Zaharia atât de arătat, iar Domnul șezând pe el a împlinit proorocia? Mânzul asinei, ca orice mânz, este sălbatic și anevoie de îmblânzit, iar ca un asin este necurat; pentru aceea nici nu era primit între cele ce se aduceau lui Dumnezeu după lege, ci se schimba. Necurate erau toate neamurile pământului pentru necredința lor și sălbatice și cu anevoie de îmblânzit, pentru că erau lipsite de legile lui Dumnezeu.

Șederea lui Iisus Hristos pe mânzul asinei însemna suspinarea neamurilor către El; și vezi că Apostolii au adus la Iisus mânzul asinei, precum zice dumnezeiescul Luca, și aruncându-și hainele pe el au pus pe Iisus deasupra. Hainele așternute pe jos erau semne și închipuiri arătate cum că Apostolii, întinzând propovăduirea Evangheliei la neamuri, le-au adus și le-au supus lui Hristos, Care le-a umplut de darurile Lui cele dumnezeiești. Apoi zice dumnezeiasca Evanghelie: “Acestea nu le-au înțeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise pentru El și că I le-au făcut Lui” (Ioan 12, 16).

Poporul care era din Betania împreună cu cei din Ierusalim, auzind că Mântuitorul a făcut acea mare și preaslăvită minune, a învierii lui Lazăr, mort de patru zile, numai prin strigarea: Lazăre, vino afară!, a ieșit înaintea Domnului cu mare evlavie și mirare și L-a întâmpinat cu stâlpări și cu ramuri. Dar oare tot cu această evlavie și credință l-au primit pe Mântuitorul arhiereii, fariseii și cărturarii? Nu. Aceștia erau plini de zavistie și de ură împotriva Mântuitorului și, auzind despre preaslăvita minune cu învierea lui Lazăr, nu numai că nu au crezut, ci s-au și grăbit să ia toate măsurile pentru a ucide pe Iisus. Căci adunând sinedriul, ziceau: “Ce facem, pentru că Omul acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm așa toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor lua și țara și neamul” (Ioan 11, 47-48).

Vedeți, frații mei, câtă orbire și răutate era în mintea și inima cărturarilor, arhiereilor și a fariseilor împotriva lui Iisus? Câtă deosebire era între popor și între conducătorii lor sufletești! Poporul cu atâta evlavie și cinste îl primea pe Mântuitorul. Încă și “mulți din iudeii, care veniseră la Maria și care văzuseră ce a făcut Iisus, au crezut în El” (Ioan 11, 45). Iar arhiereii și fariseii, orbiți de ură, de răutate și necredință, nu numai că nu au crezut în El, ci în grabă pregăteau și planul de a-L omorâ. Câtă dreptate avea Mântuitorul când îi mustra pe acești cărturari și farisei și le zicea: “Nebuni și orbi!” (Matei 23, 17). Câtă orbire sufletească și câtă ură și zavistie era în mintea și în inima acestor conducători spirituali ai poporului lui Israel! În loc să creadă în preaslăvita minune a învierii lui Lazăr și să-L laude pe Iisus Hristos, auzi ce zic: “Ce facem pentru că Omul acesta face multe minuni?” (Ioan 11, 47).

Auzi nebunie, auzi orbire din zavistie și ură! Despre această orbire și împietrire a fariseilor, a arhiereilor și cărturarilor a proorocit marele prooroc Isaia, zicând: “Că s-a învârtoșat inima poporului acestuia și cu urechile sale greu a auzit și ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și cu urechile să audă, și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă și să-l vindece” (Isaia 6, 10).

Iubiți credincioși,

 

Cauzele împietririi și orbirii sufletești a arhiereilor și fariseilor erau ura și zavistia, pe care le aveau împotriva Mântuitorului. De aceea căutau felurite pricini spre a-L pierde. Astfel am socotit să vorbim câte ceva despre blestemata pricină a zavistiei, nu cu cuvintele noastre, ci cu ale Sfinților Părinți.

Ascultați ce zice Sfântul Vasile cel Mare despre zavistie: „Bun este Dumnezeu și de bine dătător celor vrednici. Rău este numai diavolul și izvoditor a tot felul de răutăți și precum la cel bun lipsește zavistia, așa la diavol există zavistia. Să ne păzim, fraților, de patima zavistiei ca să nu ne facem părtași lucrurilor diavolului și potrivnicului și să ne aflăm osândiți întru aceeași osândă cu el. Că dacă cel ce se mândrește, cade în osânda diavolului, cum zavistnicul va scăpa de munca cea gătită diavolului? Că nici o patimă mai pierzătoare decât zavistia nu rămâne în inimile oamenilor, care preapuțin mâhnește pe cei de afară, dar este cea întâi și mai aproape răutate la cel ce o are.

Căci precum rugina roade în fier, așa zavistia mănâncă în sufletul celui ce o are. Precum viperele mănâncă pântecele celor ce le poartă ca să se nască, așa și zavistia are putere a mânca sufletul celui ce o are. Pentru că zavistia este mâhnire pentru binele aproapelui, de aceea niciodată scârbele și întristările nu lipsesc de la omul zavistnic. A rodit țarina aproapelui său, este îndestulată casa lui cu toate cele necesare vieții. Bucurii de la bărbatul acela nu lipsesc. Toate acestea sunt hrană bolii și sporesc suferințele celui zavistnic. Pentru aceasta cu nimic nu se deosebește de omul gol care de toți se rănește. Este cineva viteaz? Este sănătos? Acestea rănesc pe cel zavistnic. Altul este mai frumos la față. Altă rană a zavistnicului. Cutare întrece mult darurile sufletești și pentru înțelepciunea și puterea cuvintelor este văzut și râvnit. Altul este bogat, dă multe daruri celor săraci și se laudă de cei ce dobândesc de la el faceri de bine.

Acestea toate sunt bătăi și răni care pătrund în inima celui zavistnic. Și ce este mai rău la patima aceasta este că nici a o spune nu poate. Ci caută cu privirea în jos și este posomorât și se tulbură, cârtește, și se păgubește de răul acesta și amintindu-i-se de patima sa, se rușinează să-și arate necazul, că este zavistnic și amărât și se chinuie de bunătățile prietenului și de veselia fratelui și nu poate suferi bunătățile și îndestularea aproapelui. Deci nevoind a-și spune patima, ține boala întru adânc care roade și mănâncă cele dinlăuntru ale lui. Ba nici doctor al bolii acesteia, nici vreo doctorie vindecătoare nu poate afla, măcar că sunt pline Scripturile de leacuri pentru ea…” (Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron, 1988, p. 117).

Să auzim și pe Sfântul Ioan Gură de Aur vorbind despre zavistie. „Nu este alt păcat mai rău care desparte pe om de Dumnezeu și de ceilalți oameni ca zavistia, adică pizma. Această boală rea este mai cumplită decât iubirea de argint. Pentru că iubitorul de argint atunci se bucură când dobândește banii; iar invidiosul și zavistnicul atunci se bucură când altul pătimește și păgubește și își pierde munca lui și socotește câștig primejdiile și pagubele altora.

Deci care altă patimă este mai rea decât aceasta? Că răutățile lui nu le cercetează, iar de binele altora se topește pe sine și se lipsește de rai. Nici în lumea aceasta zavistnicul nu are nici un bine. Căci în ce chip cariul mănâncă lemnul și molia roade lâna, așa și pizma roade cu totul sufletul și oasele omului zavistnic și pizmaș, căci aceste patimi sunt mai rele decât fiarele, care pentru hrană, sau din fire se pornesc spre mânie. Iar oamenii zavistnici și pizmași, când le face cineva bine, ca și când le-ar face o strâmbătate, asemenea demonilor, sunt nemilostivi și amari vrăjmași. Zavistnicii și pizmașii fug de adunarea și vorbirea cea firească și nici mântuirea lor nu o doresc. Pentru că pizma nu știe a cinsti ceea ce este de folos. Unii ca aceștia pururea se află plini de tulburări și de mâhnire și sufletele lor merg la iad. Că nu este alt păcat mai rău decât pizma și zavistia”.

Iubiți credincioși,

 

Astăzi este Duminica Floriilor când Mântuitorul nostru Iisus Hristos intră ca un împărat în Ierusalim, spre a se da de bună voie la chinuri și la moarte pentru noi păcătoșii. Ați auzit în Sfânta Evanghelie cu câtă bucurie Îl însoțea mulțimea și cu câtă ură și zavistie Îl priveau cărturarii și arhiereii iudeilor.

Astăzi se încheie Postul Mare și începe Săptămâna Mare a Sfintelor și mântuitoarelor patimi. Cei care ați fost mai silitori cred că până acum v-ați spovedit și împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. Care încă nu v-ați curățit de păcate prin spovedanie și Sfânta Împărtașanie, mai aveți numai câteva zile până la Sfintele Paști. Nu mai amânați, ci alergați la preot, că nu putem să ne bucurăm de Învierea Domnului necurățiți și plini de păcate. Nu vă lăsați pe ultimele zile că săptămâna aceasta preoții sunt foarte ocupați.

Frații mei, din seara aceasta încep deniile, cu patimile lui Hristos. Sunt cele mai frumoase și mișcătoare slujbe și cântări de peste an. Veniți seară de seară cât mai mulți la sfânta biserică. Cum putem noi să dormim sau să lipsim de la biserică când Hristos priveghează și se roagă pentru toată lumea? Cum putem noi să râdem și să bem când Fiul lui Dumnezeu este dat în mâinile hulitorilor și ucigașilor necredincioși? Cum putem noi să mâncăm acum când Domnul vieții, postește și suspină pentru noi? Cum să lipsim de la biserică acum, când Hristos este trădat de propriul său ucenic și este vândut iudeilor ca să fie judecat și răstignit?

Să mergem săptămâna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieții, al iertării și al mântuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mântui.

Iată astăzi Hristos intră triumfal în Ierusalim însoțit de mulțime de oameni cu ramuri de finic în mâini. Să-L întâmpinăm și noi pe Hristos cu stâlpări de fapte bune. Hristos blesteamă smochinul fără roade care se usucă. Să ne temem și noi, că suntem ca niște pomi fără roade pe pământ, lipsiți de multe bunătăți duhovnicești. Hristos primește pe femeia păcătoasă să-I spele picioarele. Să ne apropiem și noi de Domnul și cu lacrimi de pocăință să-I udăm picioarele și să I le sărutăm.

Hristos este vândut de Iuda la iudei pe 30 de arginți. Să ne ferească Dumnezeu să-L trădăm și noi pe Domnul pentru bani, pentru cinste sau din frică. Hristos spală picioarele ucenicilor la Cina cea de Taină, ca să ne învețe smerenia pe toți. Hristos Mântuitorul nostru săvârșește prima Sfântă Liturghie la Cina cea de Taină, întemeiază deci jertfa liturgică și împărtășește pe ucenici, înainte de patima Sa. Să prețuim toată viața biserica, să mergem regulat la Sfânta Liturghie și să ne apropiem cu evlavie și pregătire de Sfânta Împărtășanie, mai ales la marile praznice și sărbători creștine. Numai Iuda, vânzătorul, când s-a împărtășit „a intrat satana în el”, căci a primit cu nevrednicie Trupul și Sângele Domnului. Așa vor pătimi toți cei ce se împărtășesc cu necredință și cu păcate mari pe suflet. Vai de cei ce zac în păcate grele și nici măcar în sfintele posturi nu se pocăiesc și nu se împacă cu Mântuitorul.

Iată, Vinerea Mare! Fiul lui Dumnezeu este răstignit între doi tâlhari, pentru mântuirea noastră. Să mergem cu sfintele femei mironosițe să plângem pe Iisus Hristos și mai ales să ne plângem păcatele noastre lângă Crucea Lui. Hristos își dă duhul și apoi este pus în mormânt. Să îngenunchem cu mare credință la Mormântul Domnului, să-L tămâiem, să ne rugăm și să ne cerem iertare, să ne împăcăm unii cu alții și în noaptea sfântă a Sfintelor Paști să așteptăm clipa de taină a Învierii Domnului și a învierii noastre.

De vom face așa, ne vom bucura cu toții de lumina învierii Mântuitorului și vom putea cânta cântarea îngerească de biruință asupra morții și a iadului. Amin.

sursa: Doxologia

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php