INVAZIA UNIUNII EUROPENE

4 116

Acum câțiva ani auzeam despre proiectele europene și ne tot întrebam  ce  urmăresc aceste proiecte. Mă tot gândeam că trebuie să fie ceva necurat și în aceste proiecte. Se crease în mintea românului ideea că nimic nu se mai poate dezvolta în țară fără să demarezi un astfel de proiect european.

În relatarea video de mai sus observăm un prim exemplu al tragediei ce se abate asupra țării din cauza acestui plan european care își face jocul prin proiectele sale. Ceea ce s-a întâmplat în comuna Ceatalchioi este o adevărată tragedie, de la un proiect european care a fost folosit de primar și firma de construcții de drumuri județene pentru a uza de suma din proiect, până la constatarea emisarilor europeni că acest proiect nu s-a respectat, finalizându-se cu sechestrul ANAF-ului asupra proprietăților oamenilor din localitate, pentru ca este imposibil de plătit suma pe care U.E o cere înapoi pentru nerespectarea proiectului.

Să facem un exercițiu de imaginație. Toată țara știe că aceste proiecte la noi nu se aprobă fără o mica șpagă, adică un procent din valoarea acestui proiect. Să admitem că 5% din valoarea proiectului este folosită pentru spaga. În mod ideal un proiect care se aprobă are deja stabilite toate costurile. Să admitem că pierdem doar 5% și este foarte mult dintr-un proiect de 1.000.000 euro.  Atunci apare un mic motiv ca acest proiect să nu se respecte. Dar invazia virușilor în aceste proiecte nu se orpește aici. Mulți dintre abonații acestor proiecte nu le respectă, ba chiar mai mult își opresc anumite sume sau le împart în anumite direcții. Din nou apar motive să nu se respecte proiectul, plus că este în natura umană să mai și greșească, adică există posibilitatea ca un proiect să se execute greșit.

Este drept, am muşcat din momeala acidă aruncată de U.E. Este adevărat, dorim ca emisarii europeni să îşi facă treaba. Dar să fim sinceri, oare U.E nu ştia că la noi în ţară proiectele se aprobau pe bază de şpagă sau de ce nu şi-a trimis emisarii periodic să verifice proiectele şi nu după câţiva ani? Le aşezăm toate pe foaie şi iese la iveală planul diabolic al U.E. Oare nu a gândit aşa, le dăm  românilor proiecte, nu le respectă, pe noi nu ne interesează şi apoi ieşim cu adevăratul plan la iveală. Cerem despăgubiri. Nu avem de unde să ne luăm banii? Luăm terenurile şi casele, că şi aşa avem nevoie de ele pentru a distruge agricultura, să exploatăm resursele naturale şi să-i facem pe români sclavi (studiu de caz: Roşia Montană şi gazele de şist). Să ne gândim câte proiecte europene sunt în ţara asta? Cum s-au făcut? Câte localităţi sunt în situaţia comunei Ceatalchioi?

Din analiza de mai sus vedem cum uniunea şi-a pus luneta pe ţară, nu ne-a întrebat dacă o dorim, ne-a adus proiecte cu care ne distrug ţara şi acum pune sechestru şi ne lasă fără bunuri, că şi aşa ţăranii sunt vizaţi pentru a nu mai comercializa produse româneşti, decât produse timbrate de U.E, plus terenurile de care au mare nevoie şi tot aşa ajungem la dulceaţa numită globalizare.

S-a declanşat un haos din care trebuie să ieşim pentru a mai exista, pentru a mai reda o rază de speranţă noilor născuţi. Este trist, românii au primit aceste proiecte crezând că au intrat în Paradis. Nimic nu se poate face fără astfel de proiecte, este fraza uzată în ultimul timp. Ba da se poate, chiar dublu unui astfel de proiect, dar cu seriozitate şi spirit de sacrificiu. Invit poporul român să caute Mănăstirea Petru Voda să vadă cum un om cu o bâtă în mână a construit două mănăstiri, un laborator de produse naturiste, o şcoală, un azil etc.

Cei care au dezvoltat astfel de proiecte să le dea Dumnezeu sănătate, dar se cuprind în aria trădătorilor de ţară. Din cauza lor o să apară suferinţă în multe din casele neamului românesc. Avem nevoie de mult spirit de sacrificiu să scăpăm de bolile aduse din afara ţării şi de lunetele companiilor străine, inclusiv globalizare. Să ne ajute Dumnezeu, să ne rugam să mai putem salva ce se mai poate, scăpând de invazia factorului extern.

Doamne ajută!

Belciu Alexandru

4 Comments
  1. […] Cei care au dezvoltat astfel de proiecte să le dea Dumnezeu sănătate, dar se cuprind în aria trădătorilor de ţară. Din cauza lor o să apară suferinţă în multe din casele neamului românesc. Avem nevoie de mult sprit de sacrificiu să scăpăm de bolile aduse din afara ţării şi de lunetele companiilor străine, inclusiv globalizare. Să ne ajute Dumnezeu, să ne rugam să mai putem salva ce se mai poate, scăpând de invazia factorului extern. Doamne ajută! De Belciu Alexandru – Buciumulhttp://lupuldacicblog.wordpress.com/ […]

    1. UmbraSerii says

      Intru din cand in cand pe „Buciumul” pentru ca gasesc articole destul de pertinente … Acesta nu este unul dintre ele.
      O analiza asupra impactului proiectelor europene in Romania presupune mult mai mult decat un caz particular dintr-o comuna uitata de Dumnezeu.
      De fapt acest text este un exemplu de cum nu se scrie un articol daca vrei sa fii luat in serios si daca vrei sa dai dovada de profesionalism …
      In rest, numai de bine.

  2. pt umbra serii says

    din analiza informatiilor mele, UE e o structura de tip masonic…in unele instante interesele lor coincid cu cele ale romanilor, in altele se bat cap in cap. Sa nu uitam, „umbra serii” ca stim, ca stii chestiunile acestea. Morala mea e urmatoarea: orice doctrina aduce prejudicii si unui sat „uitat de Dumnezeu” precum sustii dumneata orice incearca sa realizeze fie si proiecte bune, totul se va intoarce impotriva lor, e asa o chestie numita justitie divina, pe care unii nu o cunosc si nici nu cred in ea. De aceea zic ca totul trebuie scos la iveala indiferent ca afecteaza un batran inutil, o baba pe moarte sau un sat „uitat de Dumnezeu” pe care nu da nimeni doi bani. Noi trebuie sa tinem cu toti cei care sufera!

    1. UmbraSerii says

      Nu vreau sa fac polemica, de aceea aceasta interventie e ultima pe acest subiect:
      observatia mea nu se referea la subiectul in sine, discutabil de altfel cu toata structura masonica ce-l patroneaza, ci la calitatea articolului, care dezinformeaza (poate fara sa vrea) in loc sa aduca lumina intr-un subiect atat de important si de vehiculat in ziua de azi.
      S-a creat de altfel un adevarat folclor privitor la proiectele europene din cauza caruia nu este deloc usor de discernut mitul de realitate si de apreciat cand avem de-a face cu cazuri punctuale, sau cu o problma generalizata (a se vedea ca exemplu afirmatia „Toată țara știe că aceste proiecte la noi nu se aprobă fără o mica șpagă …”, care generalizeaza mitologic aceasta chestiune a spagii … si care oricum nu ar fi fost treaba UE s-o tina sub control ca doar de aceea exista DNA si alte structuri specializate la noi).
      Ceea ce un cunoscator poate desprinde de mai sus este mai degraba ticalosia si incompetenta alor nostri, care reusesc sa faca o pacoste pentru tara chiar si dintr-o intiativa care, altfel administrata, ar fi putut da rezultate mult mai bune (a se vedea cazul Poloniei ca exemplu de cum se face treaba cand iti pasa de tara ta).
      Una peste alta, reafirm: nu contest concluziile trase (desi nu sunt de acord cu ele asa cum suna in acest articol), ci modul in care s-a construit argumentarea. Fara o documentare temeinica, apeland la sentimentalisme si expresii panicarde se trage un asazis semnal de alarma care nu ajuta nimanui.

      Cred ca subiectul proiectelor europene merita mult mai amplu dezbatut, cu sprijin de la cunoscatori ai domeniului si inclus in contextul mai larg al integrarii europene.
      Ceea ce ar fi trebuit sa ne aduca siguranta geo-strategica si perspectiva de dezvoltare economica intr-o Europa libera si democratica a devenit in realitate un joc de-a scoala, in care dirigintele de la Bruxelles ne arata cu degetul si ne tot scade nota la purtare, in timp ce „seful clasei” face temenele si pupa mana cui apuca numai sa ramana in functie, fiind gata sa inghita pe nemestecate toate galustele „politic corecte” ce vin de la directiune.
      Iar pentru o buna intelegere a pozitiei mele: nu am emis toata logoreea asta din spirit de fronda ci pentru a atentiona asupra unui articol disonant calitativ cu majoritatea celorlalte.
      Prin contrast vreau sa evidentiez articolele de tipul „Noapte buna, copii din Belgia!”, care mi se par deosebite si pentru care vreau sa-l felicit pe scriitor.

      Doamne ajuta !

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php