De ce e Petre Ţuţea genial sau „Hai să-l interzicem pe Petre Ţuţea, fiindcă nu îl înțelegem”

1 168

“…sunt român, naționalist, creștin, ortodox și militarist. Părerea mea este următoarea: trebuie să ne înmulțim ca sardelele, să ne înarmăm până-n dinți și să terminăm cu popoarele limitrofe, căci n-au ce căuta în Europa. Visul meu este că fiecare babă română să mulgă vacă cu cască militară pe cap.”” Comuniștii au întemnițat geniile și oamenii de valoare fiindcă, neputându-se ridica la înălțimea lor, nici nu îi puteau înțelege . Mândria și frica le-a întunecat mințile într-un asemenea stadiu încât pe mulți i-a coborât dincolo de nivelul unui animal, aducându-i în starea de demonizați. Comuniștii, dacă auzeau un om deștept vorbind, nu puteau să vadă dincolo de vorbe și nici nu puteau citi printre rânduri. Ideologia lor mergea până în gardul pe care era reprezentat soarele ca semn al socialismului. Nu degeaba Păstorel Teodoreanu i-a și ironizat astfel: „Votaţi soarele! / Nu credeam s-ajung vreodată / C-am să pot să fiu în stare / Ca făcând pipi pe garduri / Să o fac direct în… soare!” Comuniștii, împreună cu toată armata lor de securiști, nu l-au înțeles nici pe Petre Ţuţea. Ca și pe Arsenie Boca, l-au considerat foarte inteligent, deci extrem de periculos pentru Partid. Așa i-au dat ani grei de pușcărie: 13 ani de temniță a făcut marele Petrică Ţuţea! (Pentru un popor de idioți, bineînțeles!). Nici ei nu știau pentru ce l-au închis. Noi, ce de azi, care ne pretindem deștepți, citindu-l pe marele filosof creștin descoperim citate șocante ca acestea de mai jos: “În Consiliul de Miniștri (perioada interbelică) am vrut să lămurim problema aceasta, cum să se limiteze creșterea populației, iar eu am fost de părere că Românii trebuie să se înmulțească ca sardelele, să creeze o superindustrie ultramodernă, să se înarmeze până în dinți și să se ducă în vizită războinică la popoarele vecine, culcându-le la pământ. Și asta am gândit-o în România! Îmi spunea un ministru: Sunteți cinic, domnule director. I-am răspuns: Nu. Sunt excesiv de patriot, domnule ministru. Eu gândeam că naționalist bineînțeles. N-am avut încotro. Sunt un imperialist…” Sau: “ De când am ieșit din pușcărie mi se fac din când în când percheziții și sunt luat la Securitate pentru anchetă. La început mă anchetau grade mici. Acum am ajuns la nivel de colonel. Unul din ăștia m-a întrebat zilele trecute de ce ponegresc regimul la Restaurantul Scriitorilor. I-am răspuns: domnule colonel, eu la Restaurantul Scriitorilor întâlnesc tot felul de lume: oameni deștepți, imbecili, scriitori, curve și popi. Eu nu știu cu care din ăștia stați dumneavoastră de vorbă. Dar, decât să vă spună ei, mai bine vă spun eu cine sunt: sunt român, naționalist, creștin, ortodox și militarist. Părerea mea este următoarea: trebuie să ne înmulțim ca sardelele, să ne înarmăm până-n dinți și să terminăm cu popoarele limitrofe, căci n-au ce căuta în Europa. Visul meu este că fiecare babă română să mulgă vacă cu cască militară pe cap.” Putem să vedem dincolo de aceste fraze? Suntem noi capabili să citim printre rânduri, sau ne vom asemăna comuniștilor, întemnițându-l încă o dată pe Petre Ţuţea? Căci nu noi îl vom întemnița, ci prostia noastră! ” Care este mesajul ascuns (dacă există unul, bineînțeles) sau care ar fi subtilitățile strecurate printre cuvintele alese și așezate în așa fel încât la prima vedere mesajul textului dobândește nuanțe fasciste, xenofe și rasiste, după cum ar interpreta astăzi Institutul Incultural “Elie Wiesel”, în frunte cu Cerberul său inchizitorial, domnul Alexandru Florian ? Felul în care Petre Ţuţea le arunca momeala comuniștilor de fiecare dată când avea ocazia, nu poate să nu te lase mască, fiindcă, gândiți-vă, ca să rostești astfel de vorbe șocante după ce ai făcut 13 ani de temniță pentru acuzația de fascism, dușman al poporului și altele, în fața celor care te urmăresc și te anchetează, după ce te-au eliberat, trebuie să ai un curaj de nebun. De nebun pentru Hristos, fiindcă Ţuţea sfida prin întreaga lui atitudine întreg supliciul la care l-au supus și îl supuneau în continuare comuniștii atei. Ceva de genul : “Mai dați-mi , fiindcă sunt capabil să duc.” Spiritul lui, având aura unui mucenic care se arunca degrabă în focul suferinței pentru Hristos, era un zid pe care imbecilitatea lor nu le permitea să-l pătrundă. De unde atâta forță interioară ? Greu de spus. Să-l sfidezi așa pe fata pe Dracu, asta DA curaj! Dar pe lângă acest fapt, ceea ce impresionează la filosoful Petre Tutea este geniul sau formidabil, rezultat al îmbinării perfecte dintre sensibilitatea autentic creștină și latura sa de artist maiastru, geniu care i-a permis să ambaleze în cel mai original mod cu putință izvorul de smerenie ce-i alimenta ființa în haina aparentei mândrii și ingorante, defecte specifice comuniștilor. Acelor oameni, care se hrăneau numai cu ură și refuzau din start dragostea împreună cu tot izvorul de pioșenie și evlavie creștină, el a ținut totuși să le servească aceste daruri dumnezeiești îmbrăcându-le în acea momeală pe care doar ei puteau să o miroasă. Deși era conștient că majoritatea dintre ei nu o să înțeleagă nimic în afara a ceea ce îi îndoctrinase partidul, el și-a făcut datoria și a semănat sămânța bună. A făcut-o fiindcă conștiința lui de creștin desăvârșit nici nu i-ar fi permis altfel. Abordarea lui Petre Ţuţea în situația de față îmi amintește de un alt filosof atipic. E vorba de inițiatorul așa-numitei revoluții a spicului de grâu, Masanobu Fukuoka, părintele spiritual a ceea ce numim astăzi permacultura, care semănând semințe pe pământul nearat, le învelea în pastile de pământ, pentru că păsările să fie păcălite în acest fel. Ţuţea a procedat în aceeași manieră delicată și eleganta față de legile dumnezeierii și ale naturii, de această dată umane, numai ca pe dos, adică învelind Cuvântul Ziditor al lui Dumnezeu, Sămânța Vieții, în ambalajul materialicesc care îi atrăgea și îi intriga în același timp pe comuniști. A sădit acea sămânță, sperând poate că într-un viitor apropiat în care comunismul și teroarea vor cădea, într-un moment rânduit de Dumnezeu, ea să înceapă să rodească și să prindă rădăcini.Fiindcă spera săracul om, ca o dată ce comunismu o să cadă (cu ideologia lui tâmpită care băgase spaima în oameni), o să înțeleagă și persecutorii lui ceva . De așa ceva este capabil numai omul cu adevărat smerit în sufletul său, dar în același timp și genial! Ipotetic vorbind, cred că dacă Dumnezeu ar dori vreodată să-i ademenească pe demoni pentru că ei să se smerească și să recâștige Raiul din care au căzut și pe care l-au pierdut, i-ar trimite în Iad cu misiune sigură de succes pe Ţuţea, alături de Sfântul Simeon Nebunul! Bun și acum, ca să înțelegeți motivul pentru care îl laud atât de mult pe acest mare gânditor creștin. Pornind de la următorul citat intrigant: “… sunt român, naționalist, creștin, ortodox și militarist. Părerea mea este următoarea: trebuie să ne înmulțim ca sardelele, să ne înarmăm până-n dinți și să terminăm cu popoarele limitrofe, căci n-au ce căuta în Europa. Visul meu este că fiecare babă română să mulgă vacă cu cască militară pe cap.” Ce-i cu acest citat, cu aparente accente de fundamentalism religios, xenofobie și rasism? Care este adevărata lui semnificație, care este rostul, scopul pentru care a fost rostit? Cuprinde în esența lui caracteristicile de mai sus, pe care un evreu ca Alexandru Florian le-ar specula imediat și le-ar transforma în valută, trimițându-le în Israel, ca despăgubire pentru așa-zisul holocaust care a avut loc la noi în țară? Ei bine, aflați că nu este tocmai așa : în acele vremuri, ca și acum de altfel (vezi politica dusă de Institutul Elie Wiesel), oameni de talia lui Ţuţea au fost etichetați din start drept fasciști, antisemiți, rasiști sau xenofobi și băgați în temnițe sub astfel de pretexte și acuzații, deși motivul real, adevărat era cu totul altul: comunismul urmărea nimicirea cu orice mijloace a oricărei forme de reacțiune îndreptată împotriva Partidului Comunist și a scopurilor sale în România. De aceea, elitele trebuiau “înregimentate” în pușcării și distruse cu orice preț. Mai întâi se desfășura operă de distrugere din punct de vedere moral și pshiologic, iar dacă nu reușeau să te compromită în acest fel, atunci se trecea la faza a doua, care era lichidarea fizică, cum s-a întâmplat în cazul lui Nicolae Petraşcu. La momentul în care acești oameni au fost vârâți în închisori, ei nu au mai avut nici măcar dreptul să se apere: se știe că apărarea (avocați ai apărării) era doar de fațadă, ca să se respecte normele juridice. Procesele au fost niște mascarade cumplite. Cei eliberați după ani grei de temniță rămâneau cu acest stigmat, chiar și după ce fuseseră eliberați. Așa s-a întâmplat la majoritatea oamenilor rămași necompromiși, cele mai elocvente exemple în acest sens fiind Părintele Iustin Pârvu, Ioan Ianolide, preot Gheorghe Calciu, Petre Ţuţea și mulți alți “nereeducaţi”. Cazul lui Ţuţea este unul cu totul și cu totul special, fiindcă el era unul din cei care impresionase prin atitudinea sa dârză și demnă în închisori. În ciuda torturilor și schingiuirilor la care fusese supus, el își menținuse crezul naţionalist-creştin. Practic, rămăsese unul din stâlpii rezistenței spirituale și , cu un curaj nebun,spre deosebire de ceilalți care deasemenea, la rândul lor erau terorizați și amenințați după ce ieșiseră din închisori, își mărturisea crezul în public, lăsându-i masca pe comuniști și în același timp dezarmându-i. În ceea ce privește citatul de mai sus, rostit într-o manieră tulburătoare, ultimul enunț este cel care totodată lămurește scopul și sensul duhovnicesc pentru care a fost el rostit în contextul unor vremuri tulburi, în care omul Petre Tutea era hărțuit de agenții securității. “Visul meu este că fiecare babă română să mulgă vacă cu cască militară pe cap.” Acest ultim enunț este unul genial, fiindcă deși aparent este un nonsens, în el este cuprins sensul și idealul pentru care s-a jertfit o generație întreagă de tineri, sens pe care nici atunci, nici în vremea comunismului, oamenii nu l-au înțeles: mai grav este că nici măcar acum (după ce am văzut cu ochi noștrii câte jertfe au fost date) nu înțelegem despre ce a fost vorba. Din păcate, puțini înțeleg și vor înțelege… Adică pentru unii singurul sens pentru care s-au jertfit acei martiri este el însuși un nonsens, însă pentru alții totul are sens. Măreția pe care o da Ţuţea acestui enunț este ieșită din comun și fiindcă este rod al libertății absolute, adică acea parte divină din om de care tot Ţuţea ne vorbește. Prin acest citat, omul Petre Ţuţea vădește Chipul lui Dumnezeu în om (omul este făcut după chipul și (spre…) asemănarea cu Dumnezeu) fiindcă el lasă aceluia care citește acest enunț minunată posibilitate de a alege, respectând astfel liberul arbitru: astfel unii vor vedea dincolo de aparenta, alegând să creadă în sensul pentru care s-au jertfit acei tineri idealiști, iar alții nu vor înțelege nimic, vor zice că s-au sacrificat degeaba. Este foarte interesant fiindcă Hristos procedează la fel cu oamenii. Unii cred că Dumnezeu S-a Întrupat și S-a jertfit pentru păcatele lor, iar alții nu cred. Nu aș vrea să mă opresc aici cu comentarea acestui enunț, ci vreau să merg mai departe. Ca să vă lămuresc mai bine, îndrăznesc să dau spre vizionare (și vă rog să mă iertați pentru imaginile șocante care apar într-însul) următorul filmuleț:

Acum, câteva link-uri pentru a constata războiul dus împotriva agriculturii de subzistență:

Și acum să privim la bunicuțe:

 

 

Cu alte cuvinte, Tutea vrea să ne spună următoarele: Noi, adică generația noastră de tineri născuți, crescuți și educați în perioada interbelică , în fata tăvălugului comunist, pe de o parte, și capitalist, pe de altă parte, în fața acestor două mentalități contrare, dar derivate din aceeași sursă, care s-au înălțat precum doi monștri care amenințau nu doar să cucerească, ci să înghită întreaga lume, am încercat să facem ceva. Pentru a înfrunta mentalitatea bolșevică, ateistă și cea capitalistă,consumerista noi am încercat să ne opunem cu întreg duhul nostru nostru ortodox și românesc, autentic creștin, cultivat în acest spațiu de aproape două milenii. Noi, tinerii am avut intuiția că ateismul pe de o parte și consumerismul, pe de altă parte, împreună cu materialismul istoric, de ambele părți vor lucra la desființarea noastră ca neam și am încercat să oferim lumii modelul de viață ortodox al poporului român. Este la fel de adevărat că mulți dintre noi, fiind tineri, fără experiență și neîncercați, în elanul și entuziasmul lor, loviți din toate părțile, au crezut pentru scurt timp că violența ca metoda poate fi o soluție, de aceea tineretul din țară a și simpatizat cu mișcările de masă, entuziaste, de extremă dreaptă, ale acelor vremuri, adică fascismul și nazismul, mișcări care militau pentru acțiuni războinice, militare. De aceea și legionarismul a împrumutat unele elemente de la acestea, deși a fost un curent exclusiv autohton și original. Dar scopul nostru nu a fost acela de a băga lumea în război, cu scopul de a o distruge, ci a fost acela de a ne apăra ființa noastră creștin-ortodoxă și națională. Nu am îmbrăcat această atitudine militaristă pentru a ne duce peste alte popoare ca să le cucerim, așa cum au făcut Hitler și Mussolini, ci dacă ne-am înarmat cu ce-am avut noi mai la îndemână (furci, topoare, bate pistoale și mitraliere) am făcut-o pentru a apăra ce a avut neamul ăsta mai de preț, pornind de la bunurile spirituale și terminând cu bogățiile materiale. În primul rând, am dorit ca în țara noastră să ne apărăm mentalitatea creștin-ortodoxă. Și în final să nu uităm spusele colegului său de suferință, Părintele Iustin Parvu despre Duhul Sfânt și peștera boilor din Bethleem: “Biserica ortodoxă o formează poporul simplu de rând binecredincios, băbuca aceea care îşi aprinde lumânarea cu lacrimi în ochi şi țăranul care nu cedează ortodoxia străinilor. Ortodoxia nu e în catedrale şi în zgârie nori, nu e în caracterul Biserici noastre, ci Ortodoxia sălăşluieşte în Peştera boilor de la Betleem, în care s-a născut smerit Dumnezeu. Acolo coboară Duhul Sfânt, aici e culcuşul harului Duhului Sfânt, în inima smerită şi înfrântă. ” Să nu uităm deasemenea și ce spunea Ioan Ianolide, un alt candidat la “interzicere” despre mentalitatea consumerista și cea comunistă: “Trăim apogeul erei tehnologice. Ea a fost pregătită din secolul trecut prin aşa zisul progresism şi materialism. Acum toate ţările pământului, de la cele mai înapoiate până la cele mai înaintate, sunt obsedate de tehnică, ca formulă magică a societăţii de consum.Căci visul lumii moderne din toate regimurile politice de azi este satisfacţia materială nelimitată, ca cheie a fericirii oamenilor. … Sistemul capitalist american a realizat maximă prosperitate tehnicoeconomică a societăţii de consum, deşi ea este dezideratul fundamental al materialismului istoric marxist. … Viţelul de aur, zeul străvechi, se arată azi că o uzină atotputernică în spiritul omenirii. Lumea se închină maşinii. Este o pseudoreligie a dogmelor materiale, a sensului material şi a finalităţii neantice. Căci materia e neant şi spiritul oamenilor s-a neantizat prin zeificarea materiei. Materia a devenit scop şi nu mijloc al spiritului. Omenirea nu mai are transcendenţă, şi consecinţa este dezechilibrul psihic, descompunerea morală, tirania politică, distrugerea naturii, alienarea şi, în cele din urmă, războiul atomic. ” Și să nu uităm că alt martir, Mircea Vulcănescu, un alt Sfânt al Închisorilor comuniste ce se cere a fi interzis, fiindcă și el deranjează, a scris un tratat despre gospodăria țărănească: Gospodăria ţărănească şi cooperaţia (1933). Vedeți, ceea ce am scris mai sus este dovada că în spatele acțiunilor, faptelor, gândirii acestor oameni a stat același Duh, care este Duhul Sfânt! Legea “antilegionara” este absurdă fiindcă se repede nu asupra unor organizații politice, a unor monumente, ci se repede (tupeu mare!) împotriva Duhului Sfânt! Acest proiect legislativ nu e altceva decât un act de mare hula îndreptat asupra lui Hristos, pe care îl făptuiesc atât evreii caiafici, dar mai ales hristosii mincinoși!

de Florin Alexandru

 

1 Comment
  1. Nicu Cohen says

    Comunistii nu i-au inchis pe reprezentantii burgheziei pentra ca nu se puteau la nivelul lor de „inteligenta ” ci pentru ca erau tradatori de tara .Tutea era un mason de origine evreiasca care toata viata nu a fost capabil sa inteleaga mersul lucrurilor . A trait batind campii si a murit in ignoranta .Daca comunistii nu i-ar fi ucis pe acei tradatori Romania ar fost in situatia de ruina azi cu 40 de ani mai repede.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php