„Este strigător la cer ce se întâmplă!” Oamenii din Pungeşti spun că sunt terorizaţi de jandarmi

2 448

Mai mulți cetățeni din comuna Pungești și activiști de mediu au protestat și duminică față de decizia Chevron de a începe explorarea gazelor de șist în zonă.

Un nou protest la Pungești; oamenii acuză presiunile jandarmilor

Un nou protest la Pungești; oamenii acuză presiunile jandarmilor

„După ce ieri a fost desființată tabăra de rezistență, astăzi jandarmii nu le dau voie oamenilor nici măcar să protesteze pașnic. În continuare sunt aici sute de jandarmi care îi terorizează pe oameni. Este strigător la cer ce se întâmplă”, a afirmat Constantin Pâslariu, unul dintre liderii mișcării de rezistență de la Pungești.

Reprezentanții Jandarmeriei susțin că protestul este unul neautorizat, motiv pentru care li s-a cerut oamenilor să înceteze manifestația, chiar dacă este vorba despre una pașnică, scrie Agerpres.

„Manifestarea a început dimineață în curtea unui cetățean din localitatea Siliștea, unde mai mulți oameni s-au adunat pentru a participa la o manifestare religioasă. Oamenii s-au deplasat apoi pe un câmp, paralel cu drumul județean Pungești — Gârceni și s-au adunat în dreptul unei troițe. Având în vedere că este un protest neautorizat, li s-a cerut oamenilor să părăsească zona. Nu au fost înregistrate violențe”, a declarat purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, Marius Țăranu.

Potrivit acestuia, în urma unei manifestări din 2 ianuarie în fața Primăriei Pungești, zece persoane au primit avertisment pentru participarea la un protest neautorizat.

Localitatea Pungești este în continuare zonă specială de siguranță publică, în urma unei decizii luate anul trecut pe data de 8 decembrie.

sursa: Realitatea.net

2 Comments
  1. dans says

    dragi jandarmi.
    mai sunteti zmei citiva ani. dupa care, fluorurile din apa, E-urile din mincare, aluminiul pulverizat din avioane si OMG-urile din mincare va vor aduce si pe voi in situatia de acum a batrineilor cu care va bateti acum pentru interesele personale ale unor golani ajunsi la conducerea tarii.
    Batrineii au sa moara mine, poimiine, dar voi veti uita la copii vostrii cum se sting de tot felul de boli cauzate de factorii de mai sus. Atunci sa va aduceti aminte de ce ati citit acum. Asta este cauza, si asta e miza forarilor dupa gaze de sist. Atit de rentabile sunt ele, incit marile corporatii au renuntat acasa la ei in America la exploatarea lor, si au venit aici sa ne ajute pe noi saracii. Noi, care abia am descoperit in Marea Neagra unul dintre cele mai importante zacaminte de gaze. Noi, care mai putem exploata gaze de pe vechile locatii inca 20 de ani… Mai ginditi si cu capul, nu numai cu pumnul. Mai ginditi si pentru voi, nu numai pentru altii…

  2. vendetta says

    Sa punem mana pe furci si topoare,sa ne aparam tara,pana nu e prea tarziu.

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php