Yearly Archives

2013

Mars national impotriva gazelor de sist, in 4 aprilie

În 4 aprilie a.c., va avea loc un marş naţional împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist, susţinut de ONG-urile de mediu, potrivit lui Nicolae Rădulescu-Dobrogea, preşedintele Eco-Civica. "La marşul din 4 aprilie, care se va…

Ernest Maftei – un exemplu de demnitate

„În lutul greu din care am plecat / Am frãmântat simţire. / Din urã am clãdit iubire. / Între seninul din Înalt / Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câştigat. / Mi-e…

DE PE MORMANELE DE BANI ŞI DE ARME

Ar trebui să nu aud, să nu-mi aduc aminte sau să arunc pisica moartă în curtea indiferenţei, când zăcămintele intră singure în abataj prin mâna miliţienilor planetari? Mă întrebam aşa, în sinea mea, oare dacă Irakul ar fi produs iepuri de…

Atac la siguranta nationala!

În vreme ce la noi companiile având capital majoritar de stat sunt destructurate, falimentate, spre a se justifica şi impune „privatizarea” lor, dar nu pentru a aduce un aport de investiţii care să asigure dezvoltarea lor în folosul…

POLITICĂ DIN DRAGOSTE PENTRU CEI CE N-AU

Motto: ”Tot ce se face în Legiune nu se face nici din interes, nici din ordin, nici din datorie, ci numai din DRAGOSTE” – Corneliu CODREANU Partidul ”Totul pentru Ţară” (TpŢ), care slujeşte doctrinei naţional-creştine, a candidat în…

Dragostea lui Dumnezeu pentru om

Dragostea lui Dumnezeu pentru neamul omenesc este fără margini. Nu există rugăciune a dreptei credinţe ortodoxe care să nu evoce acest lucru. Bunul Dumnezeu este numit “oceanul milostivirii şi al dragostei”, apoi “bun şi iubitor de oameni”,…

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More