Declarația de la București

3 499

Declaratia de la Bucuresti, 21 decembrie 2013

Nota: Primit la Redacție

Acest text a fost redactat de persoane active in protestele din ultimele patru luni. Este un punct de plecare pentru o dezbatere si nu un text final. De undeva trebuia inceput.Va rugam spuneti-ne parerea voastra.

Declarația de la București

La 24 de ani de la momentul decembrie 1989, în contrast cu visurile și speranțele de atunci ale românilor, avem o clasă politică imorală, tot mai ruptă de cetățeni, care s-a înconjurat cu ziduri legislative menite să-i protejeze privilegiile.

Prefăcându-se că sunt în tabere opuse, politicienii mimează democrația dar pe sub masă își dau mâna pentru a satisface interesele îmbogățiților de tranziție și ale corporațiilor străine. În timp ce ei își pregătesc superimunități și amnistii, abuzul de putere și de forță devine singura lege aplicabilă restului de 20 de milioane de români.

Disprețul este moneda cu care au tratat și tratează cererile legitime ale cetățenilor, strigate de nenumărate ori în stradă de la 1 septembrie.

De aceea este necesar să facem un pas înainte, să-i determinăm pe unii dintre ei să plece de la putere, iar pe ceilalți să dărâme zidurile legislative care acoperă afacerile murdare și împiedică venirea unor oameni noi, necompromiși, să gestioneze treburile publice. Sunt numeroase revendicările care ar trebui incluse pe listă pentru a readuce România la o stare de normalitate, le-am notat doar pe cele mai dureroase în momentul actual și în special pe cele ce pot deschide ușa schimbării.

De aceea, cerem:

1. Demisia Guvernului Victor Ponta și a Președintelui Traian Băsescu.

2. Destituirea conducerii jandarmeriei și anchetarea abuzurilor comise la Pungesti și în alte localități, cu participarea unor experți desemnați de Consiliul Europei.

3. Abrogarea noilor modificări aduse codului penal, legii amnistiei precum și respingerea proiectului de modificare a legii exproprierii.

4. Modificarea legii partidelor politice pentru relaxarea condițiilor de înființare a acestora.

5. Revizuirea legilor electorale prin eliminarea pragurilor și reducerea numărului de semnături pentru înregistrarea candidaților independenți.

6. Eliminarea obligației de declarare a adunărilor publice.

7. Desecretizarea tuturor contractelor și clauzelor confidențiale încheiate de Statul Român, cu excepția celor din domeniul apărării și siguranței naționale.

8. Interzicerea mineritului pe bază de cianuri în România și includerea Roșiei Montane pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

9. Interzicerea prin lege în România a fracturării hidraulice de mare volum în explorarea și exploatarea gazelor de șist și a altor hidrocarburi provenind din zăcăminte neconvenționale.

10. Anularea concesiunilor și licențelor de explorare și exploatare a hidrocarburilor de șist.

– 21 decembrie 2013

sursa: Starea Natiunii

3 Comments
  1. Vasile says

    De acord, Doamne ajuta !!!

  2. alex says

    o alta propunere: dreptul parintelui/ tutorelui de a vota si pentru copilul sau ..2,3,..7 voturi
    vot obligatoriu pt cetatenii romani
    stagiu militar obligatoriu pt barbati dar si pt femei
    procese cu jurati din cadrul societatii civile

    mandate parlamentare de maxim 2 ani
    interzicerea la functii publice pe viata a celor care au prejudiciat statul roman

  3. Petra says

    Doamne ajuta!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php