Anul acesta, implinindu-se 7 ani de la adormirea Parintelui Gheorghe Calciu, s-a facut pomenirea conform randuielii si dupa unele peripetii s-a facut si deshumarea ramasitelor pamantesti. Trupul parintelui a fost gasit intreg, neputrezit, bineplacut, nestricacios, aproape integral. Sfinte moaste intregi a unui sfintit marturisitor. Mare bucurie pentru acest neam, sa aiba un nou sfant cu moaste intregi. A randuit Dumnezeu sa le vad cu ochiii mei şi să le sărut, sa stau in proximitatea lor pentru un sfert de ora. Asa moaste sunt putine in tara, la Iasi, Sfanta Parscheva, la Suceava, Sf. Ioan cel Nou, la Bucuresti, Sf.Dimitrie, Sf.Ilie Lacatusu si la Hozeva, Sf. Ioan Iacob. Ma gandeam ca in curand aceste moste vor fi expuse la inchinare in vreun paraclis, undeva in manastire, sau intr-o cripta precum se intampla la Bucuresti la Sfantul Ilie Lacatusu.
Dupa cateva zile, insa, am aflat cu stupoare ca moastele intregi ale Parintelui Calciu au fost ingropate in pamant in aceeasi groapa si ca la aceasta decizie si-au adus aportul, in proportii variabile, ierarhi, stareţ si cativa monahi. Au fost si multi care au salutat fapta pe internet sau in presa. Motivatia gestului halucinant, exprimata de decidenti si aplaudacii lor a fost legata de niste scrisori ale Parintelui Calciu catre Parintele Justin. Le-am cautat si le-am citit. Le stiam, le citisem cu cativa ani in urma de pe internet.
Aceste scrisori “testament” sunt scrisorile unui om duhovnicesc, scrise intr-un ocazie duhovniceasca si au sens duhovnicesc. Ele sunt o manifestare a smereniei Parintelui Gheorghe Calciu, o spovedanie prin care el, pentru toate greselile in care a cazut in viata sa, isi cere canon aceasta ignorare a sa dupa moarte. Uimitor este ca s-au gasit suficienti destepti “duhovnicesti” care sa-i si aplice canonul ad literam si sa-i ingroape moastele (!!!). Acesti destepti “duhovnicesti”, episcopi, preoti, monahi sau mireni au facut Parintelui Calciu, ce nu s-a mai facut niciunui sfant din intreaga istorie si literatura hagiografica: i-au ingropat in pamant moastele intregi, neputrezite, bineplacute. Orice pretext ar avea cineva, nu poate fi considerat normal să se propună ingroparea moastelor unor sfinti precum Sfinta Parascheva, Sfantul Dimitrie cel Nou, Sfantul Gherasim Kefalonitul sau alti sfinti cu moaste intregi. Ar fi evident o necinstire cumplită, ce ar aminti doar de ceea ce au facut bolsevicii cu moastele in Rusia in timpul revolutiei bolsevice.
Cei ce au luat aceasta decizie au fost motivati, de fapt, de o teribila neputinta: nu se pot asocia marturisirii parintelui Gheorghe Calciu, acest sublim sfant, incomod oricaror stapaniri contemporane cladite pe minciuna ce continuă complice linia celor anterioare. Desi cei ce s-au grabit sa-l bage inapoi in pamant, si-au justificat ravna lor irationala prin acrivia respectarii ad literam a vointei Parintelui, nu vad la ei aceeasi ravna in a respecta si asuma marturisirea incomodă politic a Parintelui Gheorghe Calciu.
O alta motivatie a ravnei de a ingropa sfintele moaste proaspat descoperite a fost si o grava lipsa de discernamant a decidentilor, expresia unei teribile confuzii duhovnicesti. Sub pretextul intelesului literal al cuvintelor scrisorii (conjuncturale, mânate de căinţă, smerenie) si a ascultarii desăvârşite faţă de vointa parintelui Calciu, decidentii au ignorat Vointa lui Dumnezeu, Cel care a vrut sa arate (tuturor) sfintenia acestui om si cinstea de care s-a invrednicit in Imparatia Cerurilor, tocmai prin neputrezirea trupului dupa 7 ani de stat in pamant. Din frica de stăpânitori s-a călcat peste frica de Dumnezeu, iubind pacea compromisului şi liniştea aservirii faţă de puterea lumească s-a ascuns cu „inţelepciune” adevărul care este cel mai adesea scandalos intr-o lume a minciunii .
Exista o situatie cu multe similitudini istorisita in sinaxare, nu retin data, in care un cleric se inchina idolilor in mod silit in timpul prigoanelor si se intoarce si isi cere canon sinodului, acesta ii spune sa se pregateasca de marturisire si sa nu fuga de moarte la urmatoarea ocazie. Clericul isi face si un testament in care precizeaza ca daca va fi ucis de prigonitori, crestinii sa nu ii culeaga trupul din strada, cum era obisnuinta, ci sa-l lese sa-l manance cainii. Ocazia apare, el este martirizat, iar crestinii ii respecta dorinta si ii lasa doar lui trupul in strada. Episcopul cetăţii, Roma (?), are o vedenie in care Sf. Petru (?) il ceartă că nu cinsteste trupurile martirilor si ii spune să ia trupul si sa-l aşeze in biserică spre cinstire, că testamentul a fost o dovada a caintei si smereniei aceluia nu o porunca pentru cei ramasi.
Cei ce au ingropat moastele Parintelui Calciu ar motiva ca in cazul nostru nu s-a aratat Sf. Petru nimanui si ca asta este un semn ca Dumnezeu ingaduie fapta lor. Acest fel de argumente nu ar merita comentate daca nu ar fi atatia care sunt dispusi sa le creada, dar ele sunt cel putin hilare macar din uramatorul considerent: Dumnezeu nu vrea să silească libertatea oamenilor cu vedenii, mai ales atunci cand sunt mărturii in Traditia Bisericii, cum este cea amintita mai sus, despre ce trebuie făcut in astfel de cazuri.
Nădăjduiesc in repararea discretă şi urgentă a acestei decizii, care mătură sub preş ce este incomod, pentru a face linişte surdă şi pace mută cu mai marii lumii de azi, făcând necinste asurzitoare sfinţilor martiri şi luptând impotriva Voinţei lui Dumnezeu, expres arătate prin neputrezirea trupului acestui mare martir al nostru, Părintele Gheorghe Calciu.
Mircea Puşcaşu
12 decembrie 2013, Pomenirea Sfântului Ierarh Spiridon
