Boc: Guvernul va găsi motive pentru a promova pe altă cale proiectul Roşia Montană, prin HG

1 62

Fostul premier Emil Boc consideră că Guvernul Ponta va găsi motive să promoveze proiectul de la Roşia Montană pe altă cale, prin HG, nu prin Parlament, apreciind drept „o cacealma” respingerea proiectului, o încercare „de adormire” a celor care se opun acestuia.

                                                   Emil Boc (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Întrebat, marţi, de jurnalişti, cum comentează respingerea proiectului de lege privind Roşia Montană, Emil Boc a spus că cei de la USL recurg la „un joc de-a şoarecele cu pisica” pe tema acestui proiect minier, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Nu mă interesează cacealmaua pe care o fac domnii ăştia, e o cacealma pe care o fac, un joc de-a şoarecele cu pisica, pe care îl practică în fiecare zi. Până la urmă o să-şi găsească motive pentru a promova Guvernul pe altă cale proiectul şi nu pe calea Parlamentului.Cred că este doar o încercare de adormire a celor care sunt împotriva proiectului de la Roşia Montană pentru ca, la un moment dat, să vină Guvernul cu o decizie de a promova prin Hotărâre de Guvern proiectul Roşia Montană, după ce se va adopta prin Parlament legea cadru care vizează situaţia resurselor, nu doar a celor din aur. Este o încercare de adormire a celor care sunt împotriva proiectului”, a spus Boc.

El a afirmat că, din nefericire, „jocul de-a şoarecele şi pisica se va încheia cu adoptarea de către Guvern a proiectului Roşia Montană”.

Comisia parlamentară specială a respins, luni, cu 17 voturi „pentru” şi două abţineri, proiectul Guvernului pentru exploatarea minieră de la Roşia Montană.

Membrii Comisiei s-au reunit, luni după-amiază, în şedinţă pentru a decide prin vot în legătură cu proiectul Guvernului.

În urma votului, proiectul a primit raport de respingere.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa USL în care s-a decis ca proiectul de lege transmis de Guvern să fie respins de către Comisia parlamentară specială, că proiectul minier de la Roşia Montană se va face în baza Legii cadru care urmează a fi elaborată de Legislativ.

de pe Mediafax

1 Comment
  1. IO../ says

    Asta ai atentioneaza pe actualii guvernanti ce sa faca pentruca ei sa-si continue sfartecarea Romaniei,la care a participat,candva,chiar el Boc-poc.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php