Nevoința, suferința, jertfelnicia sunt treptele superioare ale credinței ortodoxe față de catolicism și protestantism

3 142

orthodoxy-cross

 

M-am tot gândit ce l-a făcut pe Papa Francisc să recunoască frumusețea liturgică a Ortodoxiei și implicit faptul că răsăritenii merg mai mult la biserică decât catolicii. În țările de religie protestantă, bisericile sunt deja închise și transformate în depozite sau cluburi. În realitate toată teoria cu modernitatea preoților catolici și reformați nu e decât propagandă care a dus la îndepărtarea credincioșilor occidentali de biserică și Dumnezeu. În discursul public occidental a intrat în obişnuinţă descrierea Bisericii Ortodoxe drept o entitate „retrogradă“, care „nu ţine pasul cu vremurile“, care rămâne „refractară la schimbare“. Practicile păstrate de preoţii orientali sunt puse în opoziţie cu „deschiderea“ modernă arătată de preoţii catolici.

O declaraţie recentă a Papei Francisc pune sub semnul întrebării „supărările“ laicilor ortodocşi pe propria biserică şi dă o temă de gândire bisericii occidentale. Printre cele mai des invocate motive enunţate de unii creştini ortodocşi, atunci când se scuză că nu merg duminica la biserică cel mai des este invocată „lungimea“ liturghiei, a timpului de desfăşurare a slujbelor. Ar fi „suportabil“, spun cei mai mulţi, dacă am sta jos, pe scaun, „aşa cum e la catolici“. Admiraţia pentru slujba catolică apare, mai mereu, în relaţie cu oboseala pe care creştinul ortodox o acumulează la slujbă, cu „scăunelul“ lipsă care l-ar ajuta să participe activ la liturghie. E o scuză auzită des şi, cumulată cu faptul că „la catolici“ slujba e mai scurtă, demonstrează „înapoierea“ ortodoxiei în comparaţie cu Bisericile Occidentale ce „au evoluat“. Preoţii ortodocşi care au ales să fie „păstrători ai tradiţiei“ sunt ştampilaţi de unele ong-uri, din aceste motive, drept „retrograzi“. E un exemplu superficial, dar motivele invocate de obicei pentru neparticiparea la slujbe şi pentru îndepărtarea de Biserică sunt de această natură, nu vin din adâncul credinței și din practica teologică.

Papa Francisc a fost rugat în avionul ce se întorcea din Brazilia de către jurnalistul rus Alexey Bukalov (şeful biroului din Roma al ITAR-TAS) să comenteze celebrarea a 1025 de ani de la creştinarea Rusiei. Răspunsul e un discurs admirativ tocmai asupra „tradiţionalismului“ care în spaţiul românesc este blamat: „Bisericile ortodoxe au păstrat Liturghia originală. Ei (ortodocşii – n.a.) au păstrat-o, o cântă, Îl adoră pe Dumnezeu. Noi ne-am pierdut puţin simţul adorării Lui. Ei Îl cinstesc pe Dumnezeu şi Îi cântă cântece de preamărire fără să ţină seama de timp. Într-o zi, vorbind despre Biserica occidentală, mi s-a spus ‹‹ex Oriente lux, ex Occidente luxus››. Adică din orient provine lumina iar din occident societatea consumului şi a bunăstării care a făcut atâta rău. În schimb, ortodocşii au păstrat frumuseţea  lui Dumnezeu în centru. (…) Avem atâta nevoie de aerul proaspăt al orientului şi de această lumină pe care o emană!“

De fapt, Papa Francisc recunoaște că Ortodoxia este păstrătoarea adevăratei credințe. Tocmai lungimea și frumusețea liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur sau Vasile cel Mare este cheia păstrării credinței nealterate în răsăritul Europei. Ortodocșii nu și-au pierdut credința pentru că taina liturghiei, iconostasul și misterul altarului îngemănate cu cântările și timpul liturgic sunt fundamentele fascinației adânci ale credinței bizantine, care atrag în număr mare credincioșii spre biserică. Slujba de trei ore, în nevoință, suferință și jertfelnicie a credinciosului ortodox, prosternat în genunchi sau în picioare și cu mâinile împreunate spre rugăciune, îl aduc mai aproape de Dumnezeu.

Church-of-the-Nativity-praying-before-an-icon-of-Mary-imeu.net_

Pentru creștinul ortodox slujba nu e o comoditate scurtă ca la catolici și protestanți, ci nevoință cu genunchii și coatele julite în fața preotului. Timpul liturgic înlocuiește timpul laic. Pentru ortodox la liturghie nu mai contează timpul istoriei, ci numai cel al lui Dumnezeu, pentru că “Liturghia e cerul pe pământ” cum spune sfântul Ioan de Kronstadt. Tocmai rugăciunea în picioare sau prosternat în genunchi ore întregi în fața altarului îl apropie pe ortodox de Dumnezeu, nu odihna și ațipitul pe bănci în fața discursului scurt al preoților catolici sau protestanți. Credința adevărată înseamnă jertfă, nevoință și suferință care te apropie de Dumnezeu. Când credinciosul ortodox se împărtășește cu sângele și trupul lui Hristos simte o eliberare în energia necreată a lui Dumnezeu. De aceea, Bisericile Ortodoxe sunt pline de credincioși și cu harul credinței, iar cele catolice sau protestante sunt goale. , jertfelnicia și suferința te încarcă cu Duhul lui Dumnezeu la slujbele ortodoxe. Cred că acestea sunt pietrele pe care se înalță spre cer Biserica lui Dumnezeu: Ortodoxia.

Ionuț Țene | Napoca News

3 Comments
  1. IO.../ says

    Aceste jertfe inseamna moarte inseamna crime.Cati oameni se mai jerfesc oare ,lasindu-se omorati pentru propasirea omenirii?Isus Cristos n-a fost deajuns?

  2. IO.../ says

    Dar dece nu munca(in care se include si protestul si lupta)speranta,iubirea,si fericirea sa nu caracterizeze credinta ortodoxa?Acestea erau elementele spirituale ale popoarelor Traciei,dece jertfa,suferinta si nevointa?Biserica ortodoxa si celelalte culte,au adus noi dimensiuni de injosire si umilire a fiintei umane,dupa aparitia lui Isus.Dece oare biserica a facut si face in continuare acest lucru?Omul este mesagerul divin pe planeta Pamant,asezat aici sa fie fericit si sa traiasca,sa munceasca,creind valori materiale si spirituale si sa fie fericit,dupa legile divine,care trebuesc dezvelite de umbra sub care stau ascunse si prezentate oamenilor din intreaga lume.Creatia materiala si spirituala a fiecarui individ sa fie prezentata lumii ca fiecare om sa se foloseasca de ea.Asta sa faca biserica,nu sa-i invete pe oameni sa plece capul smerit sum secure.

  3. Adrian says

    IO…/ Puțin studiu al gramaticii limbii române , al exprimării în frumoasa limbă românească ar fi mult apreciate…

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php