După şapte ani de la trecerea în veşnicie (1 mai 2006) a legendarului luptător din rezistenţa anticomunistă – Ion Gavrilă Ogoranu – azi, 10 mai 2013, la ora16,oo, la Biserica Ursulinelor se va oficia un serviciu religios de pomenire.
Ion Gavrilă Ogoranu s-a născut la 1 ian. 1923, la Gura Văii, Făgăraş, într-o familie de ţărani pentru care glia străbună, graiul, portul şi obiceiurile erau sfinte, tot la fel cum credinţa în Dumnezeu şi în veşnicia neamului românesc erau inseparabile. Aceste crezuri se împleteau armonios cu respectul pentru tron şi lege. Era vremea când la noi era Sărbătoarea Naţională şi când dragostea pentru trecutul ţării nu era vorbă în vânt. La şcolile pe care le-a urmat, Şcoala primară din satul natal şi apoi Liceul Radu Negru din Făgăraş, versurile lui V. Alecsandri despre întreita semnificaţie a acelei zile erau ştiute de toţi învăţăceii: „Zece mai va fi de-a pururi / Sfântă zi căci ea ne-a dat / Domn puternic Ţării noastre / Libertate şi Regat” (1866 – Înscăunarea ca domn a lui Carol I; 1877 Proclamarea Independenţei României; 1881 – Încoronarea lui Carol I ca rege al României).
La Liceul Radu Negru din Făgăraş a intrat în mişcarea de tineret „Frăţiile de Cruce” prin care se înfăptuia o profundă şi autentică educaţie în spirit naţional, patriotic şi creştin.
Gravele tulburări prin care trece ţara odată cu izbucnirea Războiului Mondial şi pierderile teritoriale din 1940 nu rămân fără urmări nici pentru destinul tânărului Ion Gavrilă Ogoranu. De Sibiu îl leagă terminarea cursurilo liceale şi examenul de bacalaureat la Liceul Gh. Lazăr.
Tinereţea şi apoi întreg destinul său se leagă şi se împletesc cu cea mai neagră perioadă din istoria românească a veacului trecut. Ion Gavrilă Ogoranunu a rămas spectator tăcut la instaurarea în România a regimului comunist, la decapitarea naţiunii de elitele sale de toate felurile, la împământănirea prin forţă şi teroare a unui sistem economico-social, politic şi cultural străin de tradiţiile, cultura şi spiritul românesc. Împotriva prigoanei de care avea parte neamul şi ţara, aflate sub apăsarea strivitoare de şenile şi cizme de ocupanţii sovietici secondaţi de trădători autohtoni, împreună cu numeroşi alţi camarazi de generaţie şi crez. Ion Gavrilă Ogoranu a ales calea luptei şi a sacrificiului în înfruntarea cu forţele răului. A participat activ în înfruntările cu forţele comuniste încă de la greva studenţească din 10 mai 1946 din Cluj, student la Agronomie fiind. Începând cu 1948 activează în Grupul Carpatin de Rezistenţă Naţională Armată ca iniţiator şi conducător. Implicat în aşa-zisul Proces al Trădării Naţionale, este condamnat la şapte ani de închisoare, dar în locul detenţiei alege libertatea pe care o iubea la fel de mult ca neamul şi ţara. După şapte ani de rezistenţă armată în Munţii Făgăraşului şi după ce grupul său este decimat, au urmat alţi 20 (!) de ani de fugar ascuns, căutat de securitate şi condamnat la moarte de instanţele comuniste. Este prins abia în 1976.
Prin intervenţia ? exilului românesc din SUA pe lângă preşedinţia americană la vremea la care autorităţile comuniste din România căutau obţinerea de avantaje economice, cu contribuţia preşedinţilor Carter şi Nixon şi a secretarului de stat H. Kissinger, Ion Gavrilă Ogoranu scapă de urmările sentinţei capitale.
După 1989 a desfăşurat o prodigioasă activitate de cunoaştere a epocii rezistenţei anticomuniste prin lucrarea în şapte volume „Brazii se frâng dar nu se îndoiesc” (1995-2007), documentarul de film Portretul luptătorului la tinereţe, precum şi prin cunoscutul serial „Memorialul durerii”, conferinţe, simpozioane etc. Este autor şi coautor şi al altor lucrări „Amintiri din copilărie”, „Întâmplări din lumea lui Dumnezeu”, romanul „Iuda”.
La 1 mai 2006 a plecat la ceruri. Dumnezeu să-l aibă în paza Sa, iar amintirea fie-i neştearsă şi binecuvântată!
La Liceul Radu Negru din Făgăraş a intrat în mişcarea de tineret „Frăţiile de Cruce” prin care se înfăptuia o profundă şi autentică educaţie în spirit naţional, patriotic şi creştin.
Gravele tulburări prin care trece ţara odată cu izbucnirea Războiului Mondial şi pierderile teritoriale din 1940 nu rămân fără urmări nici pentru destinul tânărului Ion Gavrilă Ogoranu. De Sibiu îl leagă terminarea cursurilo liceale şi examenul de bacalaureat la Liceul Gh. Lazăr.
Tinereţea şi apoi întreg destinul său se leagă şi se împletesc cu cea mai neagră perioadă din istoria românească a veacului trecut. Ion Gavrilă Ogoranunu a rămas spectator tăcut la instaurarea în România a regimului comunist, la decapitarea naţiunii de elitele sale de toate felurile, la împământănirea prin forţă şi teroare a unui sistem economico-social, politic şi cultural străin de tradiţiile, cultura şi spiritul românesc. Împotriva prigoanei de care avea parte neamul şi ţara, aflate sub apăsarea strivitoare de şenile şi cizme de ocupanţii sovietici secondaţi de trădători autohtoni, împreună cu numeroşi alţi camarazi de generaţie şi crez. Ion Gavrilă Ogoranu a ales calea luptei şi a sacrificiului în înfruntarea cu forţele răului. A participat activ în înfruntările cu forţele comuniste încă de la greva studenţească din 10 mai 1946 din Cluj, student la Agronomie fiind. Începând cu 1948 activează în Grupul Carpatin de Rezistenţă Naţională Armată ca iniţiator şi conducător. Implicat în aşa-zisul Proces al Trădării Naţionale, este condamnat la şapte ani de închisoare, dar în locul detenţiei alege libertatea pe care o iubea la fel de mult ca neamul şi ţara. După şapte ani de rezistenţă armată în Munţii Făgăraşului şi după ce grupul său este decimat, au urmat alţi 20 (!) de ani de fugar ascuns, căutat de securitate şi condamnat la moarte de instanţele comuniste. Este prins abia în 1976.
Prin intervenţia ? exilului românesc din SUA pe lângă preşedinţia americană la vremea la care autorităţile comuniste din România căutau obţinerea de avantaje economice, cu contribuţia preşedinţilor Carter şi Nixon şi a secretarului de stat H. Kissinger, Ion Gavrilă Ogoranu scapă de urmările sentinţei capitale.
După 1989 a desfăşurat o prodigioasă activitate de cunoaştere a epocii rezistenţei anticomuniste prin lucrarea în şapte volume „Brazii se frâng dar nu se îndoiesc” (1995-2007), documentarul de film Portretul luptătorului la tinereţe, precum şi prin cunoscutul serial „Memorialul durerii”, conferinţe, simpozioane etc. Este autor şi coautor şi al altor lucrări „Amintiri din copilărie”, „Întâmplări din lumea lui Dumnezeu”, romanul „Iuda”.
La 1 mai 2006 a plecat la ceruri. Dumnezeu să-l aibă în paza Sa, iar amintirea fie-i neştearsă şi binecuvântată!
Nicolae POP.
Sursa: Tribuna
