Ortodoxia este tot ce ne-a mai rămas

0 131

images

de Mihail Gavril Zăvoianu

Prin ortodoxie neamul românesc îşi găseşte şi mântuirea cea de obşte, nu doar cea individuală. Inaintea Lui Hristos vom fi în primul rând primiţi ca neam şi prin aceasta vom da cu toţii dreaptă socoteală la vreme de Hristică Judecată pentru dragostea ce am avut în viaţa aceasta faţă de neam şi ţară.

Şi atunci când „somnul naţiunii„ scoate în dregătorii lichele, lipitori, trădători de neam şi ţară sau mai grav proteguieşte legislativ „tagma jefuitorilor„, dacă nu vom avea mersul la Biserică, rugăciunea, trăirea ortodoxiei şi astfel calea către ortodoxie, atunci paşii către pierzania coşmarului nu vor fi decât o tragică realitate a eludării ortodoxiei pe care o ignorăm atunci când necazul cel mare se arată în mijlocul nostru.

La televizor şi prin mijloacele de informare vedem că nu există zi în care atacurile împotriva ortodoxiei şi naţionalismului ortodox să nu fie virulente şi cu ură îndrăcită săvârşite. În schimb faptele bune rânduite de ortodoxie abia dacă sunt preluate la ştiri. Iar dacă sunt prezentate au cei răi grijă să fie cât mai scurt, marginal, superficial şi eventual cu rea voinţă abordate.

Aceasta este iarăşi o realitate care arată faptul că ortodoxia este cea care încă mai păstrează nealterate tradiţia bisericească şi românismul şi asta deranjează pe oficialii europeni şi americani dar mai ales pe slugile lor din dregătoriile ţării. Aceste atacuri sunt atât un mijloc de propagandă anti-ortodoxă şi anti-naţională, cât şi dovada faptului că prin cancelariile occidentale Sfânta Cruce purtată de către ortodoxia trăitoare şi mărturisitoare din România este privită cu duşmănie.

Vedem cât se poate de evident faptul că doar ortodoxia este tot ce ne-a mai rămas prin Sfintele Taine, prin Vieţile Sfinţilor şi nu în ultimul rând prin Sfinţii Închisorilor.

Cel mai trist este că şi din interiorul ortodoxiei se aplică lovituri care nu fac decât să ofere prilej de îndoială în rândul căldiceilor, clevetire comentatorilor de pe margine dar şi deseori deznădejde din partea românilor care şi-au asumat la modul cel mai serios trăirea ortodoxiei.

Atitudinea tacită sau dezinteresată a unora dintre ierarhi faţă de Sfinţii Închisorilor nu poate să fie decât un fapt al ambiguităţii care amorsează contextul sus descris.

Să nu uităm că Sfinţii Închisorilor au avut ca fundament al vieţii ortodoxia trăitoare şi dragostea de neam şi ţară. Tocmai de aceea nu putem lăsa ignoranţei mucenicia adunată în atâta amar de vreme şi nu se cade a fi refuzată ca exemplu de dreaptă credincioşie ori susţinută doar în şoaptă şi cu mare frică de reacţiile duşmanilor Lui Hristos.

Nu stă în puterea noastră să judecăm şi nici să aducem reproşuri ci doar să semnalăm ca o constatare şi să întrebăm totuşi – „de ce?„ – ca mireni, fără răutate, ci cu îngrijorare şi smerenie atunci când ierarhii sunt duplicitari, ori se alătură unor acte sau fapte, care nu sunt nici în temeiul dreptei învăţături, dar nici în rostul românismului.

Dacă Hristos nu a îngăduit ca Templul să ajungă precum „o peşteră de tâlhari„ cu atât mai mult noi, românii nu ar trebui să „ne„ lăsăm „Grădina Maicii Domnului„ de izbelişte, pradă buruienilor, fiindcă dacă laşi ţara în ghiarele celui rău atunci şi credinţa înseamnă că este doar de faţadă.

Cine se bucură dacă ortodoxia ajunge să fie doar de faţadă?

Cine sunt cei mai aprigi susţinători ai ortodoxiei de faţadă?

În primul rând sectarii, nici măcar ateii, ci sectarii. Acestora le urmează ONG-iştii, care promovează LGBT şi alte urâciuni care au invadat România cu scopul de a pângări conştiinţa românului şi de a aduce pustiirea în spaţiul ortodox, prin orice mijloace.

Cei mai aprigi susţinători ai ortodoxiei de faţadă însă sunt duşmanii Lui Hristos. Cine îl urăşte pe Hristos nu poate să fie decât antisemit. Unii dintre aceştia vor ca lui Valeriu Gafencu să i se retragă titlul de cetăţean de onoare al oraşului Tg. Ocna. Alţii ar vrea ortodoxia supusă papistaşilor, sectarilor sau CMB-ului şi fac toate urâciunile pentru a ne arăta că prin ortodoxie suntem înapoiaţi şi retrograzi, în „viziunea„ lor mişelească.

Să nu-i uităm nici pe urmaşii asupritorilor care au condamnat România la „holocaustul roşu„, care nici înainte dar nici după 1989 nu au avut nici dragoste de neam şi ţară dar nici nu le-a păsat de aducerea ortodoxiei trăitoare ca exemplu pentru eliberarea României din „temniţa roşie„.

Nici nu aveau cum să iubească România şi să îndrume românul către ortodoxie din moment ce înaintaşii lor Pauker, Nicholski sau Brukner erau duşmanii declaraţi ai Lui Hristos. Atâta vreme cât aceştia vor fi încuibaţi prin dregătorii, nici România dar nici ortodoxia nu vor fi cruţate de la ură, prigoană sau eliberate de împătimirea faţadei care ascunde duplicitarul.

De asemenea nu văd la nivelul societăţii civile o susţinere clară şi o asumare evidentă a  rânduielii ortodoxiei.  Mă refer la societatea civilă pe care o promovează mijloacele de informare şi care este apropiată mai repede de duşmanii Lui Hristos şi de smintiţii care se bucură atunci când văd că ortodoxia este de faţadă ori o subminează pe cea trăitoare prin tot felul de manifestări anti-ortodoxe şi anti-naţionale.

O societate civilă voit depărtată de ortodoxia trăitoare nu face decât să ispitească naţiunea română la renegarea credinţei strămoşeşti. O astfel de atitudine poate duce uitării faptul că în România ortodoxia este singura cale de ieşire din închisoarea în care treptat ne îngrădesc „de veacuri„ duşmanii lui Hristos.

Fraţi români, nu uitaţi că ortodoxia este tot ce ne-a mai rămas astăzi şi nu uitaţi că doar în Biserică adunaţi la Sfintele Taine împreună vom putea fi precum „brazii care se frâng dar nu se îndoiesc„ înaintea îndrăciţilor care duşmănesc ortodoxia şi neamul românesc.

Sursa: buciumul.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php