POLITICA DIN CREDINŢĂ E CEA MAI BUNĂ POLITICĂ

0 64

318081_147551285397139_1828438626_nMotto 1: ”Trăim vremuri de răspântie. Viaţa noastră socială şi politică a ajuns la un impas care ne sileşte să constatăm că drumul parcurs până acum a fost greşit, iar continuarea în direcţia lui ar însemna o nenorocire naţională. Politicii statului nostru i-a lipsit până acum elementul cel mai esenţial pentru consolidarea unei ţări, pentru întărirea ei sufletească şi tehnică: credinţa religioasă. Cu programe pur raţionale, fie în ele preponderentă preocuparea economică, sau cea pedagogică, mişte-se ele în direcţia socializării sau a celui mai integru liberalism, nu ne pot trezi în suflete forţele uriaşe şi nobile ale muncii în folosul general, ale cinstei, ale entuziasmului patriotic şi naţional.” – Pr. Dumitru STANILOAIE, text scris în 1936.

 

Motto 2: ”Mărire Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, mărire Ţie. Mărire Tatălui, şi Fiului şi Sfântului Duh.” – Otpustul Sfintei Liturghii.

 

S-au dus 23 de ani de la Revoluţia anticeauşistă şi, pe alocuri, anticomunistă din decembrie 1989, săvârşită în paralel cu lovitura politica dată de Iliescu şi ai lui. 23 de ani în care acea parte a poporului ce a participat, cu sufletul măcar, la revoluţie, tot speră, nădăjduieşte să trăiască mai bine în ţara sa. Să trăiască decent din punct de vedere material. Tot aici mai există o altă parte, mai mică din păcate, care îşi doreşte, în plus, să trăiască o viaţă socială cât mai puternic ancorată în creştinism, toate astea spre mântuirea indivizilor ce fac parte din fracţia cu pricina. Problema acestor oameni este dată de faptul că ei îşi pierd speranţa, cu fiecare zi ce trece, că aceste două deziderate, fireşti dealtfel, se vor întâmpla, iar odată cu pierderea speranţei devin tot mai blazaţi, tot mai indiferenţi faţă de cele ce se petrec în şi cu ţara lor.

Atitudinea asta, care la prima vedere ar putea părea ca fiind una normală, este, cred eu, absolut fatală. Sunt unii care vin şi spun, întrebător şi predaţi de-a gata, ”dar ce putere mai avem noi, că ăştia (politicienii post-decembrişti, adică) tot ce ştiu ei vor face”. Alţii, care până mai alaltăieri se implicau măcar în procesul electoral, vin şi ei cu o replică mai surpinzătoare decât prima – ”nu mai mergem nici la vot pentru că oricum tot ei (aceiaşi politicieni post-decembrişti) vor ieşi”. Însumate persoanele din cele două grupe ce ar putea să se legitimeze cu lozincile de mai sus sunt, în România de azi, dramatic de multe, iar pe cataclismul dat de numărul prea mare al lor mizează tot politicianismul acesta venal cu care noi, pe noi înşine, ne-am ”pricopsit”.

Uitându-ne peste învăţăturile celui mai mare teolog român al tuturor timpurilor, Dumitru STĂNILOAIE, menţionate la motto 1, nu ne vine, parcă, să credem că ele au fost gândite în 1936; atât de actuale sunt (ca de altfel mai toate scrierile naţionaliştilor creştini interbelici). Pentru prezent însă este capital să reuşim să constatăm, cât mai mulţi dintre noi, că dacă vom continua cu viaţa socio-politică pe drumul parcurs în aceşti 23 de ani, asta ar însemna, garantat, o NENOROCIRE NAŢIONALĂ. Asta în primul rând. În al doilea rând să pricepem odată pentru totdeauna că niciodată nu trebuie să ne mai punem nădejdea în oameni politici(!) atei, deoarece politicienii curaţi, buni, eficienţi, dedicaţi propriilor popoare trebuie să aibă o singură grijă, anume aceea de a le împinge pe acestea, popoarele, către Dumnezeu. Acesta este omul politic binefăcător poporului şi ţării sale şi noi, cei ce facem politică naţionalist-creştină, pentru el milităm. Aceasta este de fapt, ţinând cont de situaţia mai mult decât dramatică în care se află ţara, singura şansă a României zilelor noastre – politicianul cu frică, măcar, de Dumnezeu, dacă nu chiar cu dragoste pentru El.

Poporul care şi-a pus speranţa, într-un mod inexplicabil pentru unii, în politicienii care usl-işti, care pdl-şti, care, însă, sunt toţi o apă şi-un pământ, unii mai mârşavi decât alţii, trebuie să se trezească odată din această vrajă şi să priceapă că politica din credinţă este singura politică bună pentru el. În sus trebuie să-şi îndrepte nădejdea poporul, către Dumnezeu, dar ştiut fiind că Dumnezeu lucrează pe pământ prin oameni, de va vrea să-şi pună nădejdea şi în aceştia atunci să se implice efectiv şi să înceapă să desfăşoare activităţi sociale şi politice, împreună cu cei care se ocupă deja cu acestea, orientându-se exclusiv după legile şi principiile moralei creştine.

Bineînţeles că pentru un om raţional, prin simpla ieşire în stradă, în miezul societăţii româneşti de azi, acest tip de atitudine poate părea una iluzorie, dar… ”Fereşte-te de raţiune, Tomo”. Cine mai credea în anii ’80, dintre cei ce nu-l acceptau, că regimul comunist instaurat în România la 23 august ’44 va cădea vreodată?! Mergând mai în urmă, cine mai credea că se va mai scăpa, după 110 ani, de fanariotism sau după cca 600 de ani de turcism?! Raţionalii nu mai credeau, ei se blazau şi deveneau indiferenţi, ba unii dintre ei chiar cooperau, ca şi când totul ar fi fost firesc, cu fostele, cândva, regimuri socio-militare (politica încă neinventându-se la vremurile respective) de neacceptat, dar misticii ştiau ei ce ştiau. Ciudaţi aşa cum îi privea majoritatea, ba pe unii chiar nebuni, ei băteau acolo, în permanenţă, pe cât putea fiecare dintre ei, aşteptând să li se ”deschidă”, iar minunea, mai devreme ori mai târziu, se întâmpla. De fapt, nu ei erau nebunii, ci ceilalţi, dar…

Ei bine, cam aşa stau lucrurile şi azi, că vorba aia ”…nimic nou sub soare”, dar haideţi, în solidaritate, să grăbim printr-o implicare a noastră mult mai activă spre a ajunge cât mai repede posibil la, de fapt, inevitabilul moment când şi acest regim mamonic va cădea. Haideţi să ne vindecăm de această surzie şi orbire, să nu ne mai lăsăm manipulaţi de toţi scrobiţii ăştia care de 23 de ani au făcut orice în ţara asta numai politică, în sensul corect al cuvântului, nu, şi să ne implicăm fiecare după puterile lui spre a face din România un Stat Naţional şi Creştin. Toate astea, desigur, spre un trai al nostru, al tuturor, decent pe acest pământ şi spre mântuirea a cât mai multora dintre noi.

Metodele le avem, trebuie doar să vrem să le folosim: rugăciune permanentă, implicare faptică şi credinţă nelimitată că tot ce facem şi cerem cu păstrarea legilor Dumnezeirii, plăcut fiind Domnului, vom reuşi (de fapt, vom primi).

Nu pot uita o vorbă a luptătorului Arhimandrit Arsenie PAPACIOC: ”Vrei să ajungi? Mişcă! Nu sta! Nu a zice, ci a mişca înseamnă a ajunge.” Vedeţi dumneavoastră, dragi cititori, noi am vrea, în marea noastră majoritate, să ”ajungem”. Cei mai mulţi dintre noi vrem să ajungem să trăim mai bine materialiceşte, iar o parte dintre noi vrem să trăim şi mai duhovniceşte, dar câţi facem ceva, cât de puţin, în acest sens?! N-am jertfi nimic (deşi ar trebui să ştim că fără jertfă tot nimic vom obţine) din ce avem, spre a ”ajunge”. N-am jertfi din banii noştri, n-am jertfi din timpul nostru, n-am jertfi din priceperea noastră, nu ne-am implicat câtuşi de puţin, pierzând azi câte ceva din cele de mai sus, dar convinşi fiind că numai aşa ne va fi mâine mai bine. Şi mă refer aici la cei care nu sunt implicaţi din convingere (?!) sau din interese meschine în actualele jocuri politice ce ne vor duce spre nenorocirea naţională amintită.

Iată deci, noi, cei ce facem politică naţionalist-creştină, convinşi fiind că numai printr-o solidaritate, printr-o părtăşie duhovnicească şi materială a românilor credincioşi şi patrioţi se va mai trăi vreodată bine în ţara asta, vă aşteptăm pe toţi nehotărâţii şi împreună să facem ca la ”Cârma Statului Român să se facă simţită prezenţa lui Hristos” (acelaşi Dumitru STĂNILOAIE).

Dumnezeu să ne ajute şi să ne călăuzească spre acest ideal.

Sorin ANDREI

Consilier Politic al Partidului Totul pentru Ţară

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php