Eminescu – după Cristian Tudor Popescu

1 142

sfantul arhanghel Mihail starpress.ro“Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, / Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el.” (Mihai Eminescu, Scrisoarea I)

Ce înseamnă 15 ianuarie şi 15 iunie pentru români?! Pretext pentru câteva omagieri cu tentă festivistă, purtând amprenta puternică a anilor de comunism; manifestări de tot felul, deseri deloc discrete şi decente, motiv pentru diverşi „patri’oţi” şi mulţi demenţi, de a mai ieşi din anonimat. Şi, mai cu seamă, un pretext folosit de unii intelectuali „deştepţi” pentru a mai interpreta, pe sticla televizorului, sau unde se poate, câte o piesă de un gust îndoielnic.

Faptul că Eminescu mai reprezintă ceva pentru sufletul românesc se pare că nu-i lasă pe unii să doarmă. După celebra „gafă” cu „cadavrul din debara”, detractorii s-au şlefuit şi pozează într-un fel de elogiatori care vin să termine cu acest mit Eminescu, să spună adevărul pur, să-l transforme într-un mort ca toţi morţii şi să-l aducă la nivelul lor.

O întâmplare a făcut „să vizionez” o emisiune la care nu titlul era şocant: „Eminescu nu a fost român” (deşi intenţia de a şoca era evidentă) ci modul de abordare.( http://www.gandu.info/gandul-live/cristian-tudor-popescu-la-gandul-live-eminescu-nu-a-fost-roman)

Scriu pentru publicul oarecum restrâns al Buciumului, nu pentru că am „boala de a ne considera geniile şi înaintaşii ca fiind sfinţi şi de o moralitate impecabilă”, cum spunea un contemporan, ci pentru că ajungem în postura de a trebui să ne apărăm valorile de aşa zişii noştri compatrioţi deştepţi, care folosesc orice prilej pentru a le denigra. De multe ori fără alt motiv evident decât această „deşteptăciune”, care caracterizează „omul autonom” creionat de Petre Ţuţea, asupra căruia se opreşte şi dl Constantin Iulian în „Cuvântul înainte” de la cartea de memorii  „Din lagărul România evadează morţii”, apărută recent, postum.

O să mă refer în special la aportul d-lui Cristian Tudor Popescu (CTP, după audiatorii lui) prin emisiunea respectivă la cunoaşterea lui Eminescu (am avut tentaţia să scriu „tovarăşului”, şi veţi vedea de ce).

Emisiunea începe printr-o stranie asociere cu recenta incinerare a lui Sergiu Nicolaescu, gest care a determinat BOR să „dea un document-averizare privind excomunicarea celor care vor alege să fie incineraţi, deoarece dogma BOR sanctifică trupul după moarte.” Trec peste faptul că nu ştiu ce ne-am face cu atâţia „sfinţi”. Dar care ar fi fost legătura pe care o enunţă dl. Popescu?? Ar trebui sa facă ceva, cumva, BOR în cazul „bietului nostru poet” asupra căruia verdictul cade tăios, implacabil şi definitiv: „Eminescu a fost ateu!”. Scurt, clar şi fără drept de apel, din înălţimea superiorităţii magistrale a „maestrului”.

Râsu-plânsu e cum a ajuns dumnealui să dea această sentinţă: pe baza analizei poeziei „Împărat şi proletar” şi a unor scrisori de dragoste ale lui Eminescu către Veronica Micle. Vă mărturisesc că în prima fază nu mi-a venit să cred: ascultam o analiză de text pe care cei care aţi studiat „limbă şi literatură română” înainte de 89, e imposibil să nu v-o amintiţi: „Împărat şi proletar”, atât de eficient folosită de toavarăşi pentru a demonstra, prin „vocea poetului naţionale”, sublimul comunismului şi nocivitatea religiei!

Păi bine, tovarăşe CTP, pot să înţeleg că tov. Iliescu „reprezenta ceva pt d-ta”, că binecuvintezi venirea minerilor, pentru a salva, cu alte cuvinte, nobilele idealuri întinate de „golani”, dar totuşi! Ne aflăm la 23 de ani de când analiza cu pricina e depăşită! Mă aşteptam la ceva mai mult decât de la masa de „ignoranţi şi indiferenţi”… În mod sigur, pe asta mizează CTP, nu pot să cred că nu a citit textele în care Eminescu îşi exprimă clar opinia despre „roşii”, de vreme ce e convins de faptul că „Eminescu vedea precis ce se petrece în România din jurul lui”. Dar, de vreme ce explică „Impărat şi proletar” prin vreo „ameţeală marxistă ce-l cuprinsese pe Eminescu”, se vede că maestrului i-a scăpat care era părearea acestuia.

Iată, aşadar, şi ceva din… Eminescu: „… O serioasă turburare socialistă ameninţă Europa. Cetăţenii liberi, independenţi şi înfrăţiţi ai republicei universale, cari la noi sînt reprezentaţi prin partidul roşu, încearcă a răsturna toate formaţiunile pozitive de stat, şi dacă n-o vor putea face aceasta, ceea ce e de mai nainte sigur, totuşi vor încerca s-o facă pe calea lor obicinuită a atentatelor, scenelor de uliţe, turburărilor etc., iar acele încercări încep a-şi arunca umbrele de pe acum.” Dar, de vreme ce publicul e ignorant sau indiferent, mai cu seamă în ce-l priveşte pe Eminescu, şi e mai degrabă interesat de prestaţia „maestrului” CTP, argumentul e solid şi verdictul adjudecat. „Eminescu e ateu” (şi parcă se aude şi sunetul sec al ciocanului inchizitorial). Scurt, clar şi  fără echivoc.

Deşi gestul magistral nu lasă loc de recurs, ca umil absolvent al unei facultăţi de litere (deşi treaba cu pricina se discută devreme în şcoală), mi-aş permite să atrag atenţia asupra elementarei chestiuni, logice dealtfel, că nu toate „vocile” într-o operă literară sunt expresia opinilor împărtăşite de autor. Iar dacă vom arunca până şi o sumară privire asupra vieţii lui Eminescu (din care interesează mai mult aspectele „senzaţionale”, gen OTV: sifilis, „dudui, dame şi damicele”, can-canuri) avem următoarele date, în privinţa cărora nu există dubii: Eminescu a fost conservator şi, prin excelenţă, un opozant fervent al „roşiilor”, reprezentaţi în epocă de liberali. A afirma că vocea proletarului e cea a lui Eminescu nu e posibil decât în două situaţii: una implică necunoaştere, a doua reavoinţă. Dumnezeu cu mila!

Dar, ca demonstraţia să fie şi mai pertinentă, maestrul aduce sub lumina reflectoarelor textele unor scrisori de dragoste ale lui Eminescu către Veronica Micle. Să vază şi poporul, să se spună tot „adevărul”, să vadă şi plebea ce nu poate vedea altfel, măcar acuma, de ziua „omagială”, că în rest oricum, nu mai interesează pe nimenea! (Mă mir că nu i-a venit ideea şi lui Dan Diaconescu, dar ăla vinde mai bine vreo Elodie şi nu cred că se risca; până şi „tribunul” s-a răsuflat… îmi cer scuze pentru eventuala lipsă de informaţie, dar n-am fost atât de masochistă încît să mai deschid şi OTV-ul).

Ce rezultă aşadar din aceste scrisori? Retorica lor e destul de evidentă, şi numai cine n-a scris în viaţa lui o scrisoare de dragoste (sentimentul nu e general valabil) poate să apeleze la aşa ceva pentru a-şi argumenta o afirmaţie de genul celei amintite. Dar… „să nu uităm cui vorbim, aştia care mă urmăresc or să se concetreze asupra discursului meu şi nu asupra bietului amorez de acum o sută şi destul de ani”. Şi care, dealtfel, nici nu dădea dovadă de o moralitate exemplară, se îndrăgostea mortal de dudui „văzându-le pe la spate” (cf. CTP!) şi, în consecinţă, mai „căpătase, săracul, şi un sifilis”, tot umblând pe la „damicele”… În fine, şi Doamne fereşte, cam aşa s-ar traduce sentimentul de iubire pentru unii care analizează scrisori de dragoste…

Până şi o lacrimă pe biata scrisoare (element de senzaţie, „lacrima lui Eminescu”) e privită cu lupa şi târâtă în mijlocul senzaţiilor avide ale publicului intelectual (aici scena devine putin patetică… emoţionant…). Dar situaţia se echilibrează magistral: pornind de la „această lacrimă mineralizată, am putea obţine ADN-ul lui Eminescu”! Greu de crezut, la un spirit aşa de pătrunzător ca al „maestrului” CTP, că afimaţia e întâmplătoare. Dat fiind că ”jurnalistul trebuie să-şi precizeze foarte bine ringul de discuţii”, se pare că CTP a gândit dinainte, firesc şi lăudabil, efectele discursului teatral. Nu e greu de observat (cu excepţia fanilor care aşteaptă cu sufletul la gură) că expozeul d-lui P0pescu e construit după toate regulile artei: pe bandă tronează acum afirmaţia incitantă „Eminescu nu a fost român”. Tensiune maximă… Deci vorbirea despre ADN nu a fost întâmplătoare.

Nici nu vreau să-mi închipui ce s-ar întâmpla dacă „săracul Eminescu”ar încăpea pe mâna contemporanilor noştri! Slavă Domnului, contemporanii lui au fost „mici copiii”, după ce au reuşit să obţină rezultatele benefice, mult aşteptate şi impuse de situaţie prin tratamentul cu mercur, pentru o boală ruşinoasă, care îi marchează şi astăzi iremediabil amintirea, i-au extras doar creierul, care, uitat, în soare, pe o fereastră, nu a mai putut fi examinat microscopic, iar restul a fost băgat  într-un mormânt pe a al cărui monument străjuiesc sculptate (din întâmplare?!) două torţe cu flacăra în jos….

Magistrala întoarcere din condei din partea a doua a emisiunii, care aparent răstoarnă situaţia în „favoarea” lui Eminescu,  e primită cu aplauze de fanii maestrului.(Unii se afirmă şi ei prin comentariile de la subsolul paginii on-line: „Şi-a dat seama cineva see you cu câtă admiraţie a vorbit CTP despre Eminescu”… Bineînţeles fanii lui CTP şi-au dat seama…) Absolut elogiator pentru Eminescu, CTP îl desface, iarăşi fără drept de apel, de românism (noţiune abstractă şi fără importanţă de altfel; qui prodest?)… Caracteristica esenţială a românului fiind „o neseriozitate funciară”. Deşi, dacă mă gândesc bine, în contextul dat, vorbim de funie în casa spânzuratului…

Fără a se ţine cont iarăşi, în primul rând, de ceea ce simţea şi gândea Eminescu, (lucru simplu dealtfel dacă îl citim pe Eminescu însuşi)… Că doară nu Eminescu era „personajul principal” al emisiunii… Eminescu?! Un pretext, din care putem face ce vrem şi cum vrem. Teatrală şi stranie, dar bine jucată întorsătură a lucrurilor. Deja, a fi român e un lucru jenant, nu prea ne convine să ne mai asumăm aşa ceva… O întrebare firească îmi stăruie în minte: de ce oare se bate atâta monedă pe chestia asta, nu-i suficientă starea de fapt,  mai îl folosim şi pe Eminescu pentru justificarea „teoriilor inteligenţei orgolioase şi rigide”, cum spune Nae Ionescu… Dar, dacă stăm să ne gândim, ce sunt şi românii aştia, afară de cei indiferenţi sau ignoranţi, restul sunt nişte „golani”(să vină minerii, să-i potolească!)… Iar deasupra tuturora, intelectualii deştepţi…

Un tablou firesc pentru zilele noastre, o altă Românie a „formelor fără fond”, în care până şi bietul conu’ Iancu este, iată, depăşit…

De aceea cred că ar trebui să reflectăm la cât de români suntem, dacă ne mai dorim să fim (situaţia e din păcate foarte relativă…) şi să ne asumăm această aspiraţie cu responsabilitate. Umila mea părere e că ar trebui să începem prin a ne cinsti valorile naţionale, a le trata cu decenţă şi cu un minim respect, ceea ce nu prea are a face cu  ignoranţa, indiferenţa şi reaua voinţă. Şi să arătăm, în cele din urmă, că admiraţia românilor pentru Eminescu, spre deosebire de a unora pentru CTP, nu este „buimacă”.

Notă: Mă bătea gândul să adaug o bibliografie tematică, dar am renunţat.

Cum zice românul: „Dragoste cu de-a sila nu se poate!” Sunt prea mulţi ani de când documente legate de adevărata viaţă a lui Eminescu (pe care duşmanii lui de atunci aveau tot interesul să o mistifice; culmea ironiei e că o facem şi azi) au ieşit la iveală. Motiv de discordie până şi pentru unii cetăţeni români (ca să facem o diferenţă), care altfel se declară „indiferenţi”… Mitul unui Eminescu nebun, bolnav de un sifilis căpătat de la „damicele” e prea încoţopenit în memoria colectivă, ca să ne atingem de el.Altele avem noi de „zdruncinat”!

Cei care doresc să se informeze corect nu o vor face prin emisiuni de acest gen. Au la îndemână în primul rînd opera lui Eminescu, pe care se cam vede că nu au citit-o unii din cei care, cum spune poetul: S-a-nţeles de mai nainte /
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.”
Şi de asemenea, există o sumă considerabilă de documente care ne pot apropia de adevărata viaţă a lui Eminescu, „pe care, în mod sigur, n-am fi în stare să o trăim!”

Ceea ce a găsit fiecare, ce a putut filtra prin propria minte şi inimă, este ceea ce merită din Eminescu, şi face, până la urmă, diferenţa calitativă între a fi sau a nu fi român.

Ioana DOBRESCU

ioanamazilu@yahoo.com

1 Comment
  1. dan grajdeanu says

    Nemernicii lovesc cu elan in tot ce are neamul nostru mai frumos,sfant si scump.Iar noi nu iesim sa protestam.Stam cuminti la calculator si spunem cateva cuvinte pe care le auzim tot noi care le apreciem deja.Suntem lesinati!
    A pierit straja neamului!Mai avem decat prudenti!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php