Cu noi este Dumnezeu…

1 92

„Cu noi este Dumnezeu…”  pentru noi, cei de azi, poate însemna doar o sintagmă sau cel mult un cântec ce se cântă în Postul Paştelui. În toată perioada carlisto-antonesciano-comunistă, pentru Ei acest cuvânt a avut o însemnătate ad-literam. Cine sunt ei? Cei care l-au mărturist pe Hristos în temniţele celor trei regimuri, adică legionarii lui Codreanu.

Cel mai opresiv regim şi totodată şi cu o durată mai lungă este comunismul. Ilie Tudor, autorul cărţii „Un an lângă Căpitan”, mărturiseşte într-o conferinţă despre o discuţie avută cu marele nostru duhovnic Arsenie Papacioc, legionar şi el, că ar fi zis: „comunismul a făcut un lucru bun. A făcut o mulţime de sfinţi mucenici.”

Citind cărţi ca: „Mărturisiri din mlaştina disperării” de Dumitru Bordeanu, „Imn pentru crucea purtată” de Virgil Maxim, „Coborârea în iad” de Neculai Popa, „Aiudule, Aiudule” de Dragoş Ursu şi Ioana Ursu, inclusiv cartea scrisă de Ilie Tudor şi citată mai sus, amintind şi de „Întoacerea la Hristos” a lui Ion Ianolide şi multe altele, vedem un nor de mărturii aduse de cei care L-au iubit pe Dumnezeu mai presus de orice şi chiar şi pe torţionarii lor.

În ciuda torturilor la care au fost supuşi, a regimului de exterminare existent în închisori, Ei L-au simţit pe Dumnezeu de multe ori chiar fizic lângă ei. Legionarismul a plecat de la sintagma Sfinţilor Părinţi de a crea un om nou, despătimit, cu dragoste de Dumnezeu, dar şi de ţară. Crescând în spirit legionar, educaţi pentru a deveni cu adevărat elitele de care ţara avea nevoie; în închisoare, în mari şi cumplite suferinţe s-au apropiat şi mai mult de Hristos, urcând „Golgota neamului românesc”, pentru a-şi aduce semenii la Cuvântul Adevărului. Fiecare rană de pe trupul lor este ca şi plata păcatelor noastre.

„Cu noi este Dumnezeu” pentru ei, încă de dinainte de prigoana la care au fost supuşi, a fost cântecul ce i-a legat şi i-a îmbărbătat, netăgăduind înţelesul propriu al acestor cuvinte. N-au fost nişte teologi scolastici care să-şi explice raţional acest imn ci au crezut şi au simţit până în ceasul cel de moarte că într-adevăr Dumnezeu era cu ei.

Să nu uităm poeziile lui Radu Gyr, Nichifor Crainic, Virgil Maxim, Valeriu Gafencu şi atâţia alţii prin care Hristos era alături de ei în celulă… Ce-au însemnat acestea? Adevărate oaze în deşertul prigonirilor. Dumnezeu spune că sufletul se desăvârseşte în suferinţă precum aurul se lămureşte în foc. Aceste poezii arată atât suferinţele lor, cât şi mângâierea ce vine de la Cel în Care şi-au pus nădejdea, Iisus Hristos, Mântuitorul şi Dumnezeul nostru.

Prezenţa lui Dumnezeu alături de ei s-a făcut simţită şi prin momentul extraordinar de sărbătorire a Sfintelor Paşti în mina de la Baia Sprie. Martor acestui eveniment este chiar părintele Iustin Pârvu, care spune:

Cum puteam să sărbătorim Paştele? Din freze am făcut clopote. Am luat toate bucăţile metalice de la frezele pentru rocă şi le-am pus pe o sfoară. Lovite toate cu o tijă metalică de la un capăt la celălalt al sforii făceau un zgomot minunat. Acela a fost momentul când anunţam începerea slujbei.

Atunci am intrat în ascensor şi am coborât în locul unde se aranjase un altar şi cruci din bârne. A fost momentul vieţii noastre când am simţit o adâncă, religioasă tăiere a respiraţiei. Noi, preoţii am cântat tot ceea ce ştiam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră, nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată; cu toţii eram într-un gând.

Când am intrat în ascensor, am intrat cântând „Hristos a înviat!“. Apoi am auzit pe cei care coborau de la suprafaţă în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină. Cântecul a început jos sub pământ, a continuat în ascensor şi la suprafaţă. Am intrat la duşuri cântând.” (Pr. Justin Pârvu – “Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos – vol I”).

Amintim şi de rugăciunea neîncetată care s-a cuibărit în inima legionarilor mucenici, predanisită de Traian Trifan şi Traian Marian, cei ce au fost mentorii grupului „misticilor” din care făceau parte: Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Constantin Oprişan şi mulţi alţii.

În plus să nu uităm de Sfintele Liturghii săvârşite în celule, spovedanii folosind codul morse şi alte servicii religioase ce aveau rolul de a-I face simţită prezenţa lui Dumnezeu printre ei, nu în chip ideal, ci real, palpabil. Dintre preoţii vrednici de pomenire care au ajutat ca Hristos să rămână viu în inimile acestor mărturisitori, avem mărturie vie de sfinţenie pe Ilie Lăcătuşu, un legionar al cărui sfinte moaşte se găsesc în cimitirul Giuleşti.

Urmând pilda vieţii acestor vlăstare a căror deviză era: „Nimic pentru noi, TOTUL   PENTRU ŢARĂ!”, să ne unim în Hristos şi în Biserica Sa toţi cei care au ca valori dragostea de Dumnezeu şi de neam pentru a ajunge şi pentru noi ca această cântare bisericească să nu fie doar un imn fără nici un ecou în sufletele noastre.

Mihai Diaconescu

1 Comment
  1. dan grajdeanu says

    Amin!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php