Ion Ilioiu- jertfa si suferinta pentru un ideal

0 71

„Mama tara, iarta-ne ca am cutezat sa luptam si sa murin pentru tine!”

1948….Norii negri ce se năpustiseră peste România cerneau venin și suferință asupra neamului românesc.Tăvălugul comunist călca în drumul său peste valorile acestui neam greu încercat. Închisorile începeau a fi înțesate cu preoți , intelectuali, țărani, muncitori care, în demnitatea lor, se puneau în calea valului anticreștin. Credința în Dumnezeu, dragostea de neam și țară, erau aspru pedepsite. În vâltoarea acestor evenimente, un grup de tineri din Țara Făgărașului, iau drumul muntelui. Ce i-a mânat pe acești tineri în luptă? Ne spun chiar ei, în Testamentul Grupului Carpatin Fagarasan, scris pe Muntele Buzduganu, în Săptămâna mare a anului 1954, an în care au să cadă, răpuși de gloanțele securității, cei mai mulți dintre ei. Redau aici un fragment: „Nu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiții deșarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ura pentru nimeni. Ceea ce ne-a mânat aici a fost dragostea de acest neam, liberă de orice meschinărie. Am învățat să privim neamul nostru, ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei. Exiști în măsura în care iubești; și te înalți în măsura în care te jertfești pentru această iubire. Aici, pe crestele munților, am simțit și cuvintele Domnului, care ne-a spus ca fără El nu putem face nimic. Aceste gânduri, adânc frământate în nopți lungi de iarna, îngropați în zăpezi pe crestele Carpaților sau în ceasurile de veghe cu arma-n mână, vi le închinăm voua, tineri din sate și orașe, ca semn al dragostei ce v-o purtăm, ca unora ce le va fi dat, cand noi nu vom mai fi, să vadă și să desăvârșească marea și strălucita biruință românească.” Pentru noi și-au jertfit ei tinerețea și chiar viața, pentru mine, pentru tine, pentru voi cei ce citiți aceste rânduri, pentru întreg neamul românesc, pentru ca noi, azi, să mai avem un motiv de a fi mândri, de a fi demni, pentru a înțelege că în România au fost oameni capabili să-și dăruiască viața neamului.

     În toamna anului 1948, la doar 18 ani, se alătura acestui grup și Ion Ilioiu, sânbetean de sus, absolvent al liceului Radu Negru din Făgăraș. Educația primită în Frăția de Cruce a acestui liceu, nu l-a lăsat nepăsător.  Spiritul său de dreptate, iubirea de neam, trăirea creștinească, virtuți formate și însușite la școala Mișcării Legionare, il aruncă și pe el în lupta, alaturi de camarazii sai. Cutreiera Munții Făgărașului prin frig și ploaie, răbdând vitregiile prigoanei vreme de șase ani până cand într-o ambuscadă cade rănit de gloanțele securității. Rănit, mai are forța de a-l îndemna pe Ion Gavrila Ogoranu să se scape fugând. Cu gloanțele arzându-i trupul îi ține în loc pe securiști pana când Ogoranu reușește să scape. Trece prin torturi inimaginabile în anchetele securității. Dupa o lungă perioadă de chinuri cauzate de metodele inumane ale anchetei este condamnat la moarte și apoi i se comută pedeapsa la închisoare și munca silnică pe viață. Urmeaza un alt șir de torturi, vreme de zece ani, în închisorile comuniste. Este eliberat în 1964. Sănătatea sa este însa compromisă definitiv. Aproape nevăzător, iși duce pe umeri  neliniștea sufletească pe care eliberarea nu a reușit să i-o șteargă. Dupa 1989 îi apare un licăr de speranță, repede spulberat însă. Își trăiește izolat și uitat de lume, ultimii ani de viață. Ii mai trec pragul doar câțiva camarazi de suferință din închisori. Dupa moartea lui Ion Gavrila Ogoranu, ramane ultimul supraviețuitor al luptătorilor din rezistența anticomunistă din  Făgăraș. Răzlet, i-au mai trecut pragul tineri cu sufletul curat și plini de recunoștință. Prea puțini din pacate. Aceeași tineri l-au condus și pe ultimul drum în ziua de 02.11.2012. Nepăsarea, indiferența și lipsa de recunoștință a societății de azi, a facut ca pe ultimul drum sa fie condus de un numar de oameni mult prea mic. Recunoștința pe care i-o datorăm acestui erou, ar fi trebuit să facă neîncăpătoare curtea bisericii. Tinerii de la Fundatia Ion Gavrila Ogoranu și de la partidul Totul pentru Țară au suplinit această lipsă, veghind la căpătâiul său și purtându-l pe brațe, înfășurat în drapele verzi  și tricolore, pe ultimul drum.
      „Cred că am facut ce trebuia. Chiar dacă nu am biruit, sunt cu conștiința împăcată și nu ma simt vinovat pentru deznodământul luptei noastre. Dacă ar trebui să o luam de la capăt aș proceda la fel.”- Ion Ilioiu
      Dumnezeu sa-l odihneasca în ceata drepților și pe noi să ne învrednicească să-i fim demni urmași!
      Fie ca jertfa lui să nu fie zadarnică!
Articol de Cătălin Beltechi

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php