Precizarea domnului Ilie Tudor cu privire la „Apelul la unitate” de pe internet

3 519

Prin intemediul site-ului oficial al Partidului “Totul pentru Ţară”, domnul Ilie Tudor, vechi legionar şi fost deţinut politic anticomunist, membru al acestei organizaţii, anunţă că nu a semnat „Apelul la unitate” care circulă în aceste zile pe internet şi că nu a fost consultat de nimeni în vederea semnării acestui apel.

Cu respectul cuvenit tuturor celor ce se revendică de la valorile legionare, Domnul Ilie Tudor anunţă pe această cale că nu susţine ideea organizării comemorării lui Corneliu Zelea Codreanu în ziua de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, această alegere nefiind în spiritul principiilor legionare.

Data şi ora ceremoniei de omagiere a lui Corneliu Codreanu vor fi anunţate la momentul potrivit de Senatul Partidului „Totul pentru Ţară”.

Biroul de presă al  Partidului „Totul pentru Ţară”

3 Comments
  1. Sektor says

    aici si-au bagat coada rebuturile de la ministerul interne…din nou, nu-i mai linisteste Dumnezeu si pe astia!

  2. stoica says

    Asteptam sa ne comunicati data si ora stabilite de Senatul Legionar. Suntem hotarati sa facem orice compromis pentru unitate

  3. stoica says

    Noi cosideram ca Ziua Nationala a Romaniei este 10 Mai.Asa a fost si asa va ramane pentru toti legionarii adevarati!

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php