Rezultatul referendumului este un vot de blam dat INTREGII clase politice

0 420

Băsescu jubilează, Ponta minte ca de obicei, Antonescu caută soluţii disperate pentru a nu-şi ţine promisiunea de a pleca din politică. Dar nici unul nu a învins. Şi nici unul nu pare a citi corect rezultatul referendumului de duminică.

Băsescu se întoarce la Cotroceni cocoşat de povara unui vot masiv împotriva sa: dacă în 2009 a fost ales de cinci milioane de români, acum îi vor capul peste şapte milioane. E conştient, dovadă că vorbeşte despre “falia din societatea românească”. Însă nu păcăleşte pe nimeni cînd spune că va fi un preşedinte al împăcării. Nici n-ar putea, chiar să vrea, pentru că USL a mers prea departe.

Liderii socialiştilor şi ai liberalilor eşuează pentru a doua oară în încercarea de a-l demite pe Traian Băsescu. E un eşec care le poate diminua capitalul electoral cu măcar încă 10% în alegerile generale. USL marchează deja o scădere de popularitate cu 10% faţă de alegerile locale.

PDL mai primeşte o nesperată gură de oxigen, pe greşeala adversarului, dar depinde foarte mult de cum îşi va folosi acest avantaj în următoarele luni, pentru a-l transforma în voturi. Deocamdată sigurul său cîştig este că a reintrat în joc şi nu mai riscă să aibă soarta PNŢCD.

UDMR joacă la două capete, pentru a rămîne în cărţi, dar deja şi-a făcut un duşman în USL şi va trebui să revină spăşită în alianţă cu PDL.

Noi înşine, simplii cetăţeni, n-am cîştigat nimic. Dimpotrivă. Criza politică va continua, consumînd energia partidelor de la guvernare în bătălii care nu ne privesc, în loc să o concentreze pe măsuri de guvernare eficiente. Criza economică revine în forţă şi nu-mi pare că guvernul este pregătit să-i facă faţă.

România e mai vulnerabilă ca oricînd în ultimul deceniu, dar, din păcate, nu are ce aştepta de la conducătorii ei, după cum a şi spus-o. Căci rezultatul referendumului pentru demiterea preşedintelui nu este decît un vot de blam dat întregii clase politice. În ciuda unei mize presupuse ca importantă pentru toţi românii, a efortului impresionant de a aduce oamenii la vot şi a tuturor manevrelor de fraudare a votului (cîteva sute de tentative sînt probate deja, dar cîte or fi rămas nedescoperite nimeni nu ştie), USL a reuşit să mobilizeze la urne mai puţin de jumătate dintre alegători. Ceea ce nu înseamnă că restul românilor cu drept de vot sînt inconştienţi, nepăsători sau că îl sprijină pe Băsescu. Înseamnă: nu ne simţim reprezentaţi de voi, nu mai girăm cu votul nostru un sistem aparent democratic, nu mai vrem să alegem între două rele, refuzăm să fim părtaşi la răfuielile voastre.

Partidele parlamentare ar trebui să înţeleagă acest mesaj şi să îl ia în considerare. Căci şi răbdarea românului are o limită. De Claudiu Tarziu 

 

Sursa: http://www.frontpress.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php