Ţigăneşti-Tâncăbeşti 2012 – o altfel de comemorare

1 73

de Ioana MAZILU

De 11 ani iau parte la tradiţionala aniversare a Legiunii, care se desfăşoară în fiecare an, conform programului pe care l-am moştenit de la batrânii noştri: plecare cu autocarul de pe Schitu Măgureanu, participare la slujba Naşterii Sfântului Ioan Botezatorul, în bisericuţa din cimitirul satului Ţigăneşti, satul unde şi-a trăit, cu domiciliu forţat, ultimii ani Radu Mironovici, slujba parastasului la mormintele celor doi văcăreşteni care se odihnesc aici (Radu Mironovici şi Corneliu Georgescu), discursurile tradiţionale, cele două cântece, „Plânge printre ramuri luna”, sau „Cântecul camarazilor căzuţi” şi „Sfântă tinereţe”… coliva, vinul si ofrandele… prezenţa la autocar, să nu rămână vreunul „rătăcit” printre morminte… oprire la Tâncăbeşti, la troiţa ridicată pe locul asasinării Căpitanului, a Nicadorilor şi Decemvirilor… iarăşi o slujba de pomenire, eventual discursuri scurte (asta de cand a plecat dintre noi dl. Bucescu , un extraordinar orator dealtfel, Dumnezeu sa-l odihnească în pace)… poze… şi apoi autocarul din care ne risipeam pe traseu, fiecare spre colţul de ţară de unde a venit….

De fiecare dată aveam emoţii… nu pentru momentul în sine, pentru că, noi cei de la Bucureşti purtam răspunderea organizării, ci emoţiile lui „să iasă bine”. Cel puţin pe mine în cei 11 ani, acestea m-au făcut aproape să uit de adevărata emoţie… aceea a comuniunii cu sufletele care, mai mult sau mai puţin, în funcţie de vrednicia noastră, se întorc în noi („Tot noi vom sta, tot noi vom fi / ca o samânţă-n taina lor”, cum spunea Radu Gyr)… Aş putea sa spun, cu o frază pe care am descoperit-o de curând, cu ajutorul unui prieten: „Orice lucru pe care nu-l trăieşti este deja mort”… cam aşa am păţit de multe ori cu comemorările noastre… Îmi amintesc cât de extenuaţi ne simţeam după o comemorare, silindu-ne să-i dăm „substanţă”, adică fast… să iasă flancurile bine (aici e vorba de o disciplina care trebuie să ne caracterizeze nu numai la comemorări), să iasă bine coliva, să ne facem discursurile, să nu ajungem să ne încăierăm cu unii din diverse grupuleţe, care ce-i drept căutau scandal (poate asta le e treaba), să alergăm după nişte securişti proşti (uneori ne trimiteau nişte tablagii, ca dovadă că nu ne acordau prea multă atenţie…), să reuşim să împărţim ziarul în filiale, pentru că nu avem bani de expediţie (de parcă nu fiecare filială ştie ce are de luat!), să cantam bine plange printre ramuri luna (care rar iese cum trebuie pentru că este un cantec grav, care se canta solemn şi adanc, nu repede…).

Ei, bine, acum, la 85 de ani cred că s-a întâmplat „ceva” pe care l-au simţit şi alţii… Poate eram un pic dezorientaţi de lipsa unui maestru de ceremonii şi ne trezisem oarecum cu unele lecţii neînvăţate, dar aşa ne-am dat seama că ne putem baza unii pe altii şi cât de buni fraţi putem fi… Am ajuns înainte de Evanghelie la bisericuţa veche… Unii am venit cu autocarul, alţii cu maşini… pe unii nici nu-i cunoşteam… dar toţi s-au aşezat disciplinat şi firesc, unii în faţa bisericii, cu steaguri, alţii în biserică ascultând slujba în linişte… Şi toţi eram fericiţi ca ne vedem, deşi unii nu ne cunoscusem… plutea în aer miros de sânziene şi în biserică era o lumină din altă lume… parcă nici microfonul în care vorbea preotul nu mai era strident… Şi Naşterea Sfântului Ioan mi s-a părut atât de reală, şi firească şi cu un limpede înţeles legat de aniversarea sufletului nostru…

Uitasem să facem pomelnicul de-acasă… l-am scris pe o hârtie găsită cu greu, pe care ploaia care începuse a adăugat lacrimi mari pe cerneală… Gabi s-a ocupat de ritualul parastasului, ca un adevărat moldovean… Pentru că afară turna acum cu găleata, am cerut îngăduinţa de a face parastasul în biserică… Nu numai că a fost de acord, dar părintele a pus atâta suflet în pomenirea întemeietorilor Legiunii (dintre care nu-l cunoscuse decât din povestiri pe Radu Mironovici, dar se pare că această figură a rămas ca o lumină în amintirea locuitorilor din Ţigăneşti), încât ne-au dat lacrimile… Localnicii care mai erau în biserică la slujbă se uitau la noi ca şi cum am fi fost puţin din altă lume, aceea a adevăraţilor legionari, şi pentru prima dată am simţit şi eu acele suflete venite să se bucure prin noi pentru că iată, existăm, şi ei vor trece prin noi, din veac în veac până la marea Biruinţă … Oamenii ne făceau loc cu atâta dragoste şi se scuzau cu atâta smerenie: „Poftiţi, poftiţi în faţă, biserica noastră e aşa de mică”… Mi s-au umplut ochii de lacrimi, şi nu le-am putut spune că e cea mai mare biserică pe care am vazut-o sau mi-am putut-o închipui vreodată, mai mare decât toate catedralele de ciment şi de sticlă: biserica neamului românesc care sălăşluieşte în sufletele noastre, fără fast, fără lux, fără farafastâcuri…biserica în care toate inimile au cântat parcă „La mulţi ani!” pentru Legiune, şi „Cu noi este Dumnezeu”… biserica în care preotul l-a amintit pe marele om care a fost Radu Mironovici, şi pe ceilalţi întemeietori şi a spus fără teama sau aplombul celor de la biserici ce-şi atribuie azi epitete nemeritate, le-a spus în cuvinte simple sătenilor ce oameni de onoare, ce patrioţi, ce martiri au fost şi vor fi adevăraţii legionari….

Trebuia sa mergem la mormânt sa marcăm şi acolo momentul. Şi ploaia a stat iar noi ne-am rânduit frumos în jurul crucilor… Domnul Comşa, „Bădia” Dumitru Comşa a acceptat cu greu sa vorbească…. ”Numai dacă nu este altcineva…” Aceeaşi smerenie şi modestie pe care i-o ştiam… dar poate n-a fost un cuvânt… a fost o predare de ştafetă, o trecere a acelor puteri nevăzute în noi, cei care le-am luat încet, încet locul, conştienţi de micimea nosatră dar şi de dimensiunile luptei… Iar când a terminat de vorbit, vântul a ridicat uşor drapelul verde cu însemnul lor de luptă şi biruinţă şi, pentru prima dată după atâţia ani, în privirea uşor înlăcrimată a acestui dintre ultimii patriarhi am întrezărit limpede şi vie Biruinţa care va fi poate a copiilor copiilor noştri…

1 Comment
  1. […] Ioana Mazilu – Buciumul […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php