Ce „minuni” poate face UE şi FMI cu un popor!

1 1.097

de Sorin ANDREI, Buciumul.ro

A) Reprezentanţii sindicatului poliţiştilor din Grecia au anunţat, la rândul lor, că vor emite mandate de arestare pe numele oficialilor Uniunii Europene (UE) şi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) din cauza măsurilor de austeritate pe care vor să le pună în practică.

„Din moment ce continuaţi această politică distructivă, vă avertizăm că nu ne puteţi obliga să luptăm împotriva fraţilor noştri. Refuzăm să fim împotriva părinţilor noştri, a fraţilor noştri, a copiilor noştri sau a oricărui cetăţean care protestează sau care cere o schimbare a politicii… Vă avertizăm că în calitate de reprezentanţi legali ai poliţiştilor greci, vom emite mandate de arestare pentru o serie de infracţiuni… cum ar fi şantaj, abolirea ascunsă sau erodarea democraţiei şi a suveranităţii naţionale”, au scris membrii sindicatului poliţiştilor din Grecia într-o scrisoare.

Ameninţările sunt însă mai mult simbolice decât realiste având în vedere faptul că este nevoie de acordul unui judecător pentru ca poliţiştii să poată obţine mandatele. – conform Gândul.info din 11.02.12.

B) Ce ne pregătesc Jeffrey Franks şi Traian Băsescu pentru 2012:

Duminică seara, în jurul orelor 21,30, după întîlnirea oficială dintre Traian Băsescu şi delegaţia FMI, presedintele s-a văzut, în secret, cu şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks. Dacă după întîlnirea oficială, ce a avut loc începînd cu orele 17, în faţa camerelor de luat vederi cei doi au dat mesaje de prudenţă, la întîlnirea privată, cei doi au „negociat”… ca la uşa cortului.

Concret, Franks are misiunea din partea şefilor Fondului să impună manageri privaţi americani şi israelieni la majoritatea companiilor unde Statul Român încă mai deţine controlul acţiunilor. Astfel, Franks doreşte ca în 2012, în două sau mai multe etape, să fie impuşi manageri străini la următoarele companii: Poşta Română, Tarom, CFR Marfa, Electrificare CFR, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare, Hidroelectrica, Romarm, Oltchim, CFR Călători, Transgaz, Transelectrica, Romgaz.

În plus, Jeffrey Franks i-a mai cerut lui Traian Băsescu să pregătească terenul pentru a instala management privat şi la Nuclearoelectrica, o companie care, din punct de vedere economic, este probabil cel mai valoros activ rămas în proprietatea Statului Român.

În schimbul acestei manevre, care constituie un prim pas în scoaterea respectivelor companii din patrimoniul statului nostru, FMI va fi de acord cu proiectul de Buget pe 2012, în nişte condiţii care să favorizeze actuala Putere. Variantele sînt ca FMI să accepte ori un deficit bugetar sporit, majorat la 5% (în loc de 3%), asta în condiţiile în care majorarea deficitului va fi acceptată şi de Uniunea Europeană – sau, pur şi simplu, în 2012 FMI să acorde României un nou împrumut, în valoare de 17 miliarde de euro (vom reveni cu date despre acest nou imprumut), bani care vor acoperi nevoile electorale ale Puterii actuale.

Reamintim că pînă acum România a împrumutat de la FMI şi Banca Mondială 20 de miliarde de euro, din care 13 miliarde de euro au venit de la FMI.

De asemenea, reamintim că datoria TOTALA a României este cifrata la suma astronomică de aproximativ 150 miliarde euro (ştire care circulă pe internet).

Comentariu personal:

Carevasăzică, România are o datorie de doar 150 mld. euro.

Grecia însă, se pare că are în jur de 500 de mld., iar creditorii vor să impună, acum, un regim de austeritate acestui popor supra-îndatorat. Răspunsul poporului, prin nimeni alţii decât reprezentanţii poliţiştilor, este cel de la punctul ”A” (chiar dacă este o reacţie doar simbolică).

Oare n-ar fi bine ca şi noi, românii, să trecem la ”arestarea” rapidă a tuturor celor care lucrează cu sârg la o viitoare supra-îndatorare, după modele, iată, consacrate, inclusiv a României ?! Asta aşa, preventiv, mizând pe ideea că ”răul trebuie stârpit din faşă” ?!

Al cui rău?

Al poporului, desigur, că el va plăti sutele de miliarde şi nu cei care acum semnează pentru ele!

Şi-atunci, cine să-i ”aresteze” pe nemernicii cu pricina?!

Cine altcineva dacă nu acelaşi popor, că doar n-or face-o ăia cu pixurile care, de altfel, în calitate de trădători ai interesului naţional trebuie să meargă tot acolo, la ”păstrare”!

Hai, POPOR ROMÂN, la treabă, că e mult de lucru!

1 Comment
  1. Marian says

    Aflam de la stiri cazuri cu persoane arestate pt infractiuni de genul imprumuturilor bancare pe numele altor cetateni.Asa ca imi este egala infractiunea comisa de guvernantii romani de a imprumuta la FMI bani in numele a 22 mil de cetateni fara acordul acestora.Cu alte cuvinte trebuie sa impart suma imprumutata cu 22 mil ,si aflu ce datorie am eu!Pt care nu am fost intrebat,nu am semnat!Asa ca „arestarea” trebuie sa fie chiar ARESTARE.

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php