Mită mascată în cazul Roşia Montană! Decidenţii de la Bucureşti sunt plimbaţi şi hrăniţi pe banii RMGC

16 2.207

După ce Traian Băsescu a început să facă propagandă deșănțată și chiar presiuni publice asupra miniștrilor, pentru începerea exploatării aurului de la Roșia Montană de către cei de la Roșia Montană Gold Corporation, conducătorii acestei companii au purces la rândul la o influențare agresivă, fățișă dar mai ales ilegală a membrilor Comitetului de Analiză Tehnică.

Acest comitet este format din reprezentanți ( la nivel de secretari de stat și directori generali de departamente ministeriale ) ai mai multor ministere: Mediu, Cultură, Economie, Interne. Reprezentanții acestor ministere ar trebui să evalueze cu obiectivitate proiectele care pot să aibă un impact semnificativ asupra mediului. Problema este că acești domni și doamne plimbați și răsfățați timp de două zile pe banii RMGC numai obiectivi nu mai pot fi.

Sursele cotidianul.ro aflate la Roșia Montană ne-au dezvăluit că o parte din membrii acestui comitet au fost invitați la o plimbare mascată în vizită de documentare ” obiectivă” pe banii companiei RMGC.

Delegația venită de la București a înnoptat pe Valea Arieșului, se pare la o pensiune de cinci stele numită Cotul Arieșului, unde firește factura piperată a fost achitată de generoasa firmă RMGC. După un mic dejun copios, reprezentanții de la Mediul, Cultură, Interne, și Economie au fost îmbarcați într-un autocar închiriat tot de RMGC alături de președintele RMGC Dragoș Tănase, vicepreședintele RMGC Ioan Suciu, dar și doi directori importanți din RMGC, Horia Avram, Adrian Gligor, și au descins în jurul prânzului în comuna Roșia Montană. După ce au luat prânzul plătit firește tot de RMGC, vizitatorii ( Paul Damian și Hegedus Csilla de la Ministerul Culturii, un secretar de stat de la Ministerul Economiei, un director din MAI și încă unul de la Ministerul Mediului ) au primit salopete și caschete de vizitatori dar și câte un rucsac cu numele fiecăruia inscripționat pe fațeta superioară a acestei boceluțe marca RMGC. Și dacă tot vorbim de componența acestei delegații mai trebuie spus că sursele cotidianul.ro declară că udemerista Csilla ar fi însoțită în acest voiaj de lucru și de al său tată.

Chiar la această oră, membrii Comitetului de Analiză Tehnică pentru Roșia Montană (n.red: apropos, Ion Haiduc, președintele Academiei Române, membru al acestui comitet, nici măcar nu a fost invitat la această plimbare plătită de RMGC ) au fost urcați în jeep-urile RMGC și au plecat în așa-zisul tur de documentare, în urma căruia distinși decidenți de la București ar trebui să pună niște concluzii care vor fi oricum, numai obiective nu!

E și normal că după atâta muncă de documentare, ziua se va încheia rotund cu o petrecere cu pastramă mititei si alte bunătăți oferite tot de generoasa și “neinteresata”companie RMGC.

Cotidianul.ro vă pune la dispoziție și fotografiile care atestă cele relatate mai sus.

Prea multe cuvinte nu mai sunt de spus despre documentarea si concluziile “obiective ” pe care le vor formula o parte din membrii Comitetului Tehnic de Analiză pentru Roșia Montană. Domnii și doamnele din ministerele decidente în problema extragerii aurului din Apuseni nu aveau voie ( nota bene: conform legilor aflate în vigoare) să se lase plimbați, hrăniți și masați la tălpi de RMGC. Adică, exact acea parte interesată de obținerea cât mai grabnică a avizului final pentru începerea mineritului cu cianuri la Roșia Montană.

Cristina Horvat, Sursa: www.cotidianul.ro

16 Comments
  1. Alex says

    Si daca ii plimba rmgc ce are? E posibil sa fie vreo chichita in contract care sa ii si oblige sa suporte costurile din moment ce statul nu are bani de salarii si se imprumuta pentru asta. Oamenii aia vor fi lafel de obiectivi pentru ca si viitorul lor depinde de „notele” pe care le dau

    1. admin says

      Imi place ca gasiti imediat scuze si explicatii, atat pt RMGC, cat si pentru oficialii corupti care au distrus aceasta tara! Aveti un aparat de propaganda extraordinar. Se vede ca actualul PDL, ca si RMGC-istii autohtoni se trag din acelasi aparat comunist. Astia au invatat propaganda si agitatia la inaltele scoli de partid! Tovarasul ofiter de securitate Basescu trebuie sa fie mandru de asa structuri ce are in subordine. Huoooooo, excrocilor!!!

      1. admin says

        Am uitat sa semnez. Florin Dobrescu

  2. Dio says

    Este mai mult evident ca Rosia Montana Gold Corporation impinge bani unde trebuie ca sa se dea drumul acestui proiect daunator pentru Romania.

  3. Ioana says

    Mi se pare cat se poate de normal faptul, ca au mers la Rosia Montana ca sa vada exact in ce hal se afla aceasta si ca se exagereaza masiv, cum ca acolo s-ar afla raiul pe pamant, cand vine vorba de privelisti si natura.

    1. admin says

      Doamna, mi se pare normal sa vedeti si dvs concret ce presupune un astfel de proiect. Vedeti aici:
      http://www.buciumul.ro/2011/10/24/627/
      Si incetati sa mai lingusiti acest sef al statului care a coborat aceasta institutie mai jos decat a facut-o Iliescu chiar!
      Ati ajuns toti precum gugustiucii aia din CPEx din jurul lui Ceausescu, care la orice proiect megaloman sau orice nasaramba a acelui bou sareau sa aplaude si sa gaseasca argumente in favoarea nascocirilor diavolului.
      Asa sunteti voi acum.

      1. Andy says

        Nu stiu care sunt cei care sunt diavoli aicea. Cei care sunt pro proiect si care stiu ca oamenii au nevoie dde locuri de munca si ca economia Romaniei sa creasca macar sa ajungem pe linia de plutire sau diavoli sunt aceia care nu stiu decat sa comenteze si care stau fain frumos acasa si nu fac absolut nimic. Aici ma refer la oamenii politici din opozitie!!!

  4. Nicu says

    Macar prin aceasta atitudine, cei de la RMGC au aratat, ca nu au exagerat cu absolut nimic si ca nu au ce sa ascunda!!!! In felul acesta expertii au putut vedea fiecare, cu proprii ochi,astfel putand sa-si faca o parere despre gravitatea situatiei de la fata locului!!!

    1. admin says

      Domnule Nicu, am fost si noi la Rosia Montana. Nu o data. Au fost si cei din Academia Romana, specialistii celui mai inalt for stiintific din Romania care s-a exprimat impotriva proiectului, aratand consecintele dezastruase.
      For asupra caruia puterea politica a lui Basescu exercita acum presiuni inacceptabile pentru a-si schimba pozita! Pentru a se alinia celor CATIVA academicieni de extractie comunisto-securista, de teapa lui Razvan Theodorescu, ideolog al FSN/PSD, al carui dosar de Securitate a fost ars in decembrie 1989 (de ce oare?!) si care pentru bani ar fi in stare sa vanda si pe muma-sa din groapa.

      1. andrei says

        si culmea da parerea academiei romane nu se pupa cu parerea comisiei europene, in privinta folosirii cianurii in exploatarea aurului. acum de cine ascultam? eu as tinde sa cred ca de comisia europeana.

  5. Viktor` says

    Foarte bine, macar cei de la RMGC s-au ocupat ca acestia sa stie exact tot despre situatia de la Rosia Montana!!! Mineritul trebuie incurajat, iar acel loc este cel mai potrivit pentru asta!!

  6. Vali says

    Si cum se face ca alti specialisti internationali dar si locali s-au exprimat pentru proiect? Eu zic ca mai bine o sa ne luam dupa concluziile comisiei europene care este acum la rosia decat dupa ce spun cei de aici. No offence dar cei din afara de obicei sunt mai bine recunoscuti mondial

  7. alex says

    Basescu e un umil , ne vorbeste de crestere economica cu 2000 locuri de munca pentru cativa ani. Domnule presedinte, crestere economica ar fi prin simplul fapt ,daca nu a-ti mai milita pentru interesele personale ale perosanelor din partidul de la putere sau nu s-ar mai cheltui bani aiurea pe difeite sporuri si altele.

  8. Alex says

    sunte de groaza postacii astia, dar urata paine mai mananca; vanzatori de tara blestemati…

  9. alex says

    nu stiu daca i putem numi vanzatori de tara pentru ca probabil nici nu stiu granitele reale ale acestei tari

  10. Lae Bojin says

    Sistemul ticalosit e mort! Traiasca ticalosii! Nu am vazut reclame mai
    ticaloase decat cele care au aparut in ultimul timp pe tuburi.
    Agresivitatea acestor reclame spune mult despre marimea ciolanului de la
    Rosia Montana. Vedem in aceste reclame oameni muncitori cu dorinta
    arzatoare de a munci. Ni se explica cat de prost este pamntul in care nu
    creste nimic, cat de prost merge turismul, cum ca vacilor si caprelor nu
    le mai place iarba de acolo si alte baliverne servite multimilor in
    modul cel mai profesionist de ticalos. Aflam astfel ca numai si numai
    Gold Corporation ii poate salva pe oamenii de acolo. Gogomanie fara
    margini. Nu stiu cati oameni sunt fara ocupatie in zona respectiva insa
    daca Statul nostru este atat de ingrijorat de soarta lor, sa garanteze
    10-20 de milioane de euroi unor investitori ca sa faca acolo niste
    intreprinderi si totul ar fi rezolvat; nu sa se stoarca tara de zeci de
    miliarde in aur. Oricum dupa 5-6 ani cand se va epuiza aurul, minierii
    vor primi papucii ca nu o sa-i ia Gold Corp acasa, pe cand niste
    intreprinderi in zona ar fi pe termen mult mai lung.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php