Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

Votăm DA pentru unitate!

de Elena PUIU

Valuri de ură. Fanatici religioși. Radicali ortodocși. Extremiști de dreapta. Fasciști. Naziști. Rinoceri. Sunt doar câteva dintre invectivele pe care tabăra celor mai toleranți și mai deschiși la minte le urlă cu patos, de pe buze spumegânde, în ultimele două săptămâni.
Dar cine sunt extremiștii? Rinocerii? Fanaticii? Sunt majoritatea Românilor cu drept de vot, aceia care încă mai au discernământ și cărora conștiința, încă neabrutizată de latura instinctuală, le dictează să apere ce a mai rămas nealterat în nucleul identitar al Poporului Român: familia.

De când a devenit o manifestare a urii și a intoleranței nevoia de a-ți apăra identitatea? Cum se face că aceeași prevedere legală pe care o găsim în codul civil, odată întărită constituțional, se transformă, subit, într-o armă îndreptată împotriva minorităților sexuale din România, ai căror exponenți vor fi arși pe rug, biciuiți și ghilotinați în piețele publice? Cei care încă mai știu să rostească o rugăciune, care se închină în fața icoanelor din biserici, care își cinstesc sfinții și martirii – cei mulți, de altfel – sunt transformați în niște monștri medievali însetați de sânge de homosexual, care nu așteaptă decât redefinirea constituțională a căsătoriei ca să poată porni urgia împotriva minorităților sexuale atât de opresate, hăituite și marginalizate. Putem spune că asistăm la o transformare în contrariu a valorilor și normelor care ne-au definit de cel puțin două mii de ani.
Controversatul părinte al la fel de controversatei psihanalize, Sigismund Shlomo Freud, definește transformarea în contrariu ca fiind un mecanism de apărare al psihicului ce are rolul de a converti un sentiment pozitiv față de un anumit stimul, intern sau extern, sau de a converti însuși stimulul, în opusul a ceea ce este in realitate. Pentru a explica dinamica acestui mecanism, Freud oferă următorul exemplu: legănarea bebelușului din primii ani de viata îi conferă acestuia sentimentul de siguranță, de confort, de căldură a iubirii materne. Odată ajuns la vârsta adultă, nemaiavând posibilitatea de a retrăi acest puternic sentiment, omul îl va transforma în contrariu astfel: asociind, la nivel inconștient, bineînteles, balansul din timpul unei călătorii cu trenul, cu legănarea din brațele mamei pe care nu o mai poate retrăi, acesta va dezvolta senzații fizice neplăcute – amețeală, greață, chiar angoasă. Dorul față de acea perioadă din primele zile de viață ale copilului și nevoia de a simți tocmai acea căldură maternă, sunt atât de puternice, încât psihicul, pentru a se elibera de frustrarea provocată de imposibilitatea redobândirii lor, simte nevoia să se protejeze transformându-le în contrariu.
Același mecanism de apărare este în plină manifestare astăzi, la nivel de masă în rândul unora dintre români care aleg să transforme credința în nebunie, adevărul în minciună, iubirea în ură, grija față de aproapele în radicalism. Se naște întrebarea firească “de ce?”. Din cauza unei presiuni sociale care depășește limitele întelegerii profane, presiune socială prin care se încearcă pervertirea conștiințelor, îndepărtarea omului de propriile sale rădăcini si virtuți, spre a-l determina să iși nege singur sinele, firea. Deloc nouă această inginerie grotească prin care se încearcă obținerea “omului nou”. Am văzut-o în plină desfășurare în timpul celui mai barbar experiment derulat vreodată, Experimentul Pitești. Acolo, în cumplita temniță piteșteană, tineri studenți, creștin-ortodocși, pentru care credința în Dumnezeu reprezenta temelia existenței, au fost puși să sărute falusuri din lemn în loc de cruce, trupul și sângele lui Hristos din taina Euharistiei au fost înlocuite cu urină și fecale pe care deținuții au fost obligați să le înghită în chipul unei satanice împărtășanii, au fost obligați să cânte cântările Învierii înlocuind cuvintele cu blasfemii inimaginabile pentru o minte dreaptă. Din întunericul acestor scene de iad, se auzea vocea celui mai bestial torționar de la Pitești, Eugen Țurcanu, care spunea: “Dacă Hristos ar fi trecut prin mâinile mele, nu mai ajungea nici El pe cruce şi n-ar mai fi înviat. Eu sunt adevărata evanghelie! Eu o scriu acum pe stârvurile voastre!”
Cei care au supraviețuit experimentului si care s-au eliberat din temnițele comuniste au devenit mărturistori ai ortodoxiei, credința în Hristos fiind singura care i-a ținut în viață și cu mințile nealterate. Așadar, experimentul s-a dovedit a fi un eșec, iar autorii și-au dat seama că prin forța rezultatele sunt contrarii celor dorite de ei. Motiv pentru care acești ingineri sociali s-au văzut nevoiți să își schimbe metodele, să își rafineze tacticile, să dezvolte o strategie prin care oamenii să intre singuri în fabrica din care fiecare va ieși un „om nou”, fără identitate, fără rădăcini, fără credință, cu o personalitate fluidă, care are impresia că setul de credințe și valori la care se raportează sunt ale lui, un om dezbrăcat de rușine și decență, care face paradă și propagandă din tot ce ar trebui sa fie intim, discret.
Fini cunoscători ai psihicului uman, mai ales în condițiile în care în anii despre care facem vorbire teoriile freudiene dădeau naștere unor adevărate revoluții, creierele întunecate ale umanității, au înlocuit bolșevizarea forțată cu marxismul cultural ale cărui baze teoretice au fost puse in Școala de la Frankfurt, iar manifestările le-am văzut și le vedem, încă, în plină desfășurare în această revoluție sexuală care pare să nu se mai sfârșească. Tribunalele poporului au fost înlocuite cu așa-numite consilii și comitete pentru combaterea discriminării, komisarii sovietici au fost înlocuiți de slujitorii corectitudinii politice, iar sentințele de „uneltire contra orânduirii sociale” de atunci, astăzi se numesc „discriminare”, „limbaj al urii”, „homofobie”, „transfobie” și alte fobii inventate. Cei care se opun „progresului” nu mai sunt condamnați la 25 de ani de munca silnică, ci sunt aruncați în temnița cenzurii și a marginalizării sociale, sunt reduși la tăcere prin legi tot mai absurde, privative de liberate a expresiei, gândirii, credinței. Ești liber in măsura în care ești sclavul corectitudinii politice. Odată depășită această condiție, vei simți pe pielea ta toleranța celor care zbiară „TOLERANȚĂ!!!”.
Breșa marxismului cultural este creată de o masă de manevră formată din „idioții utili” – că tot le place fantastic să folosească termenul – ai acestor vremuri, care habar nu au de unde vine tot bagajul acesta de noi teorii, termeni, concepte și ideologii, motiv pentru care vor fi condamnați la a repeta greșelile antemergătorilor pe care nici măcar nu se ostenesc să îi cunoască. Deja putem vedea venind aceste erori care îi vor costa destul de scump pe promotorii marxismului cultural, care se îndepărtează de la concepțiile părinților fondatori ai acestei ideologii, și se apropie tot mai mult de cei care au pus la cale experimentul Pitești. In condițiile în care, în țările „evoluate” care se închină la idolul numit „corectitudine politică”, se aplică deja pedepse privative de libertate pentru nesupunere în fața noii orânduiri sociale, nimic nu ne împiedică să intuim că închisorile politice din veacul apus pot fi reînsuflețite cu noii proscriși ai vremii. Și atunci, soldățeii neomarxismului se vor fi îndepărtat definitiv de scopul ideologiei pentru care mărșăluiesc, și se vor întoarce la acel punct terminus reprezentat aici de Experimentul Pitești, prin care vor readuce credința in sufletele oamenilor și, din nou, vor umple sinaxarele de mărturisitori, martiri și eroi.
Auzim tot mai des vorbindu-se despre iubire. Iubirea este pe buzele tuturor zilele acestea, paradoxal, tocmai pe acele buze spumegânde de furie și patimă, care asimilează iubirea cu sexualitatea, cu instinctul, cu tot ce nu este, de fapt, iubirea. Tocmai ca în primele veacuri de prigoană, creștinii sunt puși la zidul infamiei și acuzați de instigare la ură!
Dar cine sunt acuzatorii? Sunt oameni care nu au nici cea mai vagă idee despre ortodoxie, care nu au mai calcat de la botez, poate, într-o biserică (și pe bună dreptate – unii dintre ei s-ar aprinde), pentru care între instituția Bisericii și minciunile grosolane pe care le propagă mass media se pune semn de egal, pentru care preoții sunt niște corupți, pedofili și hoți, că doar, nu-i așa?, scrie la ziar, așa zice televizorul. Dar, să nu-i judecăm! Stând departe de cele sfinte, nici nu ar avea cum să cunoască profunzimea iubirii, și atunci este lesne de înțeles că o vor confunda cu empatia sau cu sexualitatea. Nu au de unde să știe că iubirea creștină este cea care te împinge din străfundurile ființei să te îngrijești de sufletul celui de lângă tine și nu doar de carcasa din carne și oase pe care o poartă prin viață. Ei sunt oameni care se încăpățânează să evolueze și să progreseze dar, doar orizontal, doar aici și acum, fără ca măcar să își pună problema dacă există și o altă dimensiune decât cea materială, căzând în capcana nihilismului care le spune că nu există nimic mai presus de ceea ce pot să vadă, să atingă, să guste. Sau, dacă admit existența unei „forțe superioare/divine” atunci o interpretează după bunul plac, după propria înțelegere, una extrem de redusă, caracteristică omului care „știe” dar nu cunoaște. Singuri și deliberat se taie de transcendență, de orice evoluție pe verticală, de nevoia intrinsecă a sufletului de trăire mistică, și atunci, cum mai pot înțelege și simți iubirea creștină? Acea iubire care nu te lasă pasiv când îți vezi aproapele că își pune la bătaie veșnicia, că singur se condamnă la o eternitate de întuneric!
Ortodoxia nu îndeamnă la pasivitate, din contră, îndeamnă la mărturisire, îndeamnă omul să fie un soldat gata să își apere frații de vrăjmașii care vin să le piardă sufletul și să le corupă conștiința. Din lipsa de cunoaștere a ortodoxiei se naște această vrajbă între fiii aceluiași neam, pe care o trăim tot mai acut in ultimele zile. Au tot dreptul să respingă învățăturile creștine, dar măcar să le cunoască!
Totuși, în ciuda valului de abominații pe care le trăim cu toții de două săptămâni, un lucru bun se întâmplă: unitatea, în ciuda dezinformării vădite care spune că referendumul dezbină. Ne este permis să credem că mai important decât rezultatul referendumului, oricare ar fi el, este ceea ce am dobândit în toată perioada aceasta de campanie și precampanie, și anume unitatea în simțire, spirit și faptă. Dacă până la aflarea veștii că referendumul va fi organizat, asupra societății românești plutea un pronunțat duh al dezbinării, acum asistăm la o unificare a entităților statale și nonstatale. Aș îndrăzni să spun chiar că avem de-a face cu un fenomen fără precedent, unic în istoria noastră. Toate cultele religioase, toate partidele politice importante, toate minoritățile etnice de pe teritoriul țării, un număr imens de organizații nonguvernamentale, dar mai ales numărul impresionant al cetățenilor voluntari implicați direct, spun clar și răspicat – DA pentru căsătoria dintre un bărbat și o femeie! Este un DA pentru esența românității, pentru identitatea bimilenara a Neamului Românesc, este un DA pentru mărturisire, DA pentru o conștiința curată în fața jertfei martirilor și eroilor care au căzut pentru libertatea și DEMNITATEA noastră. Nu este un „da” împotriva cuiva, sau a ceva, nu este un „da” pentru etichetarea, blamarea, marginalizarea unei minorități, ci este un DA pentru ca lucrurile să rămână așa cum au fost și cum sunt.
Să nu ne lăsăm umbriți de un rezultat negativ al referendumului și nici să considerăm victoria ca fiind un capăt de drum. Să privim acest referendum ca pe un test al unității noastre naționale, unitate care trebuie păstrata și valorizata, mai ales după 7 octombrie.

URL Scurt: https://www.buciumul.ro/?p=36562

Postat de pe 2 oct. 2018. Catalogat ca Editorial, Ultimele ştiri. Puteţi urmări răspunsurile la acest articol via RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback la acest articol.

3 comentarii for “Votăm DA pentru unitate!”

  1. Ionut Moraru

    Faptul ca niste minoritari obraznici indraznesc, au ajuns sa indrazneasca sa aiba tupeul sa ma jigneasca in fata in tara mea pe mine si intreaga majoritate este absolut de neconceput si masurile trebuie luate urgent. Prima este votul istoric de sambata!

Lasă un răspuns

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php