Buciumul – Publicaţie de informaţie şi atitudine naţionalistă

Iosif Coriolan Buracu – biografia unui mare român

Mărețe, frumoase, pline de har, zguduitoare sunt faptele și viața slujitorului întru Domnul, preot Iosif Coriolan Buracu. S-a născut la 15 Mai 1888 în localitatea Prigor din judetul Caraș-Severin, dintr-o familie macedo-română. Cursul primar, clasele I-III le-a făcut în Budapesta si IV-V, la Viena, liceul la Brasov, iar Institutul Teologic la Caransebes. Se căsătoreste cu Mărioara M. Mocanu, o fată frumoasă, educată, dintr-o familie înstărită, școlită la gimnaziul german din Brașov, apoi la pensionul Notre-Dame de Sion din orașul Galați.

Părintele Coriolan Buracu încearcă să-și continue studiile la Viena, însă Patriarhul Miron Cristea îl numește paroh la Mehadia. Aici a desfășurat o activitate prodigioasă și predominant românească, fapt ce a dat naștere la multe suspiciuni și au condus la o anchetă și, în cele din urmă, la arestarea de către jandarmii maghiari. La Mehadia, la propunerea și îndemnul lui a luat ființă Consiliul Național Român unde a funcționat ca președinte și aproape în același timp se înființează Garda Națională subordonată Consiliului Național. În cele din urmă primește ordin de încorporare și se prezintă la unitatea militară de care aparținea, la Panciove, de unde este îndrumat ca preot militar pe frontul rusesc din Galiția, timp în care se încadrează competent și eficient, încât comandantul garnizoanei, generalul Akoliesanayi, prin ordin de zi, dispune: „O recunoștință lăudabilă preotului Coriolan Buracu pentru devotamentul care l-a însuflețit în epidemia de holeră ce a secerat mulți din camarazii noștri.”

Dintr-o poezie anonimă ce a apărut în timpul luptelor din Galitia, redăm o strofă:

În luptă-i și Buracu
Soldaților părinte
Dohin, Bejan, Murariu,
Boc, Garda Grădinariu
Păzește-i, Doamne Sfinte!

Trecând din Galiția pe frontul din Italia s-a întâlnit cu unchiul său Boldea care conducea clerul militar ortodox format din 42 de preoti. Organizează o bibliotecă pentru ostașii români și, cu multă insistență, a reușit să le ofere și un Cămin Cultural.

La Turnu-Severin a organizat Podul de Cărți, el fiind numit director al Palatului Cultural, aleargă să colecționeze cărți pe care le trimitea în dreapta Dunării, românilor din Iugoslavia. Preotul Gugan din țara vecină îi multumește pentru cărțile care au produs multe bucurii românilor rămași într-o țară străină. Totodată, a avut legături strânse cu Bucovina, fostă și ea provincie austriacă, făcând schimb de cărți. A fost un neobosit luptător pentru etnia română și creștinism.

În 1924, Consiliul Național „Teatru” din Turnu-Severin oferă postul de prim director al mărețului Palat Cultural din localitate, afirmând că Domnul Coriolan Buracu este unul din marii luptători bănățeni care a contribuit mult la păstrarea idealurilor românești, este un intelectual de seamă și un conferențiar distins.

Într-o efervescență totală, a organizat mai multe cămine culturale în Brasov, Oradea și Arad, a tipărit și împărțit Cartea Ostașului Român în 5000 de exemplare, totodată a încasat prin colectă benevolă: de la gazeta Transilvaniei, 13.000 coroane, de la Crucea Rosie Arad, 12.000 de coroane de la Ziarul Român, 23.000 Coroane. Toate aceste sume au fost donate Bisericii Neamului. A mai adunat 2110 coroane pentru elevii săraci și 380 coroane pentru ostași. Pentru toate aceste mărețe și neegalabile fapte, Regimentul 105 Infanterie, prin ordinul de zi, dispune: „Preotului Căpitan Coriolan Buracu, se exprimă laudă și mulțumiri pentru modul conștiincios cum a înțeles chemarea sa.”

La 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, Părintele Buracu a vorbit din partea bănățenilor și din partea Consiliului National Român, arătând că ziua de 1 Decembrie 1918 a devenit o zi sfântă pentru toți românii din Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș, care se unesc pe veci cu Patria Mumă: olteni, munteni și moldoveni. A dat o circulară cu următorul text: frați români, ne unim pe vecie cu scumpa noastră patrie, România. Trăiască România! Trăiască Unirea! Trăiască Tricolorul!

În ziua de 19 August 1923, la punerea pietrei fundamentale a mausoleului și a Bisericii Neamului de la Mărășești, a luat cuvântul și preotul Iosif Coriolan Buracu, el colectase sume importante pentru acest măreț și sfânt obiectiv. Luând cuvântul, a spus: „nenumăratele morminte străjuite de cruci în fața cărora ne închinăm, sunt slove de aur ale neamului care și-a scris cu sângele celor mai pretioși fii, pagini de glorie a țării”.

La vizita Regelui în Banat, însoțit de primul ministru și de Patriarh, populația i-a primit cu uralii, cu pâine și sare și cu steaguri tricolore. În cele din urmă, în numele Consiliului Național Român și a bănățenilor, a vorbit preacucernicul preot Buracu:

Altețe Regale,
DomnilorMiniștri,
Prea Sfânte Stăpân,
Domnilor,
Vă asigurăm de devotamentul nostru și al copiilor noștri că ne vom da ultima picătură de sânge pentru apărarea frontierelor României, că ne vom lupta pentru propășirea neamului și bunăstarea poporului.
Trăiască Regele, Trăiască România, Trăiască Tricolorul,
Plecăciune stăpânului nostru.

În 1928 a fost ales ca deputat țărănist reprezentant al Almăjului, timp când a realizat: o școală nouă în comuna Prigor, un nou spital la Bozovici, trei circumscripții medicale la Prigor, Bănia si Dolboșești, două circumscripții veterinare, autobuz Bozovici-Iablanita, trei curieri poștali Rudăria-Dolbosesti-Prilipeti, grădinită de copii la Bozovici, local școală primară la Stancilova și Sopotul Nou, a adus de la Budapesta la Lugoj osemintele lui Eftimie Murgu, înființează Muzeul Almăjului, troițe pentru eroi la Prigor, Cernea, Obreja, a distribuit daruri elevilor săraci (75.000 lei), a obținut pentru Episcopia Râmnicului subvenții de 1.700.000 lei, a înființat Căminul Cultural în comuna Prigor.

Ca senator, a făcut demersuri pentru refacerea drumului Bozovici-Iablanita, a organizat la Mânăstirea Cozia un curs de dirijori unde au luat parte 60 de preoti (prof. Ion Vidu) a inaugurat școala din Prigor și spitalul din Bozovici, a luat cuvântul la convenția dintre România si Iugoslavia, a intervenit la alegerea de episcopi, a luat parte la congresul Astrei, la sfințirea catedralei, la sfințirea catedralei de la Cluj etc.

În cartea marelui luptător Ion Gavrilă Ogoranu, „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” se amintește că la alegerile din 1946, la Piatra Neamț pentru Partidul Țărănist, responsabil era părintele Buracu care i-a șoptit lui Ogoranu: „Dacă nu câștigăm alegerile, România este pierdută”.

Părintele Buracu a fost si un bun familist, a avut 11 copii din care au trăit 8, toți școliți, toți intelectuali, toți la casele lor, profesând meserii ca medici, profesori, geochimiști. Trei dintre aceștia, au fost aspru condamnați ca anticomuniști. Mihai a trecut și prin iadul de Pitești, unde călăul Țurcanu l-a pedepsit cu foame, frig, sete și dezbrăcat în carcere umede, apoi bătut și schingiuit.

Ne oprim aici cu prezentarea în mod succint a vrednicelor fapte descrise în „Amintiri” de părintele Buracu.

Cinste și plecăciune în fața acestui mare român si preacredincios ortodox, exemplu pentru muncă neobosită, pentru omenie, devotament și dragoste de neam, deasemeni cinste și copiilor acestui mare creștin.

(Gheorghe Bâgu – Revista Permanențe, martie 2008)

Amintiri despre părintele Coriolan Buracu

Părintele Coriolan Buracu a fost una dintre marile personalităţi ale Văii Almăjului din Banatul muntos.

Realizările lui se întind în domeniul pastoraţiei, culturii si promovării idealurilor româneşti. Sunt destul de multe studii şi articole care au prezentat activitatea Părintelui Coriolan Buracu şi fără îndoială că altele le vor urma. In cele ce vor decurge voi prezenta doar câteva amintiri personale legate de această mare personalitate care a fost a Văii Almăjului, dar şi a familiei lui. Aceste amintiri se leagă de documente păstrate în casa Boldea din Borlovenii-Vechi şi în memoria colectivă a familiei mele.

Părintele Coriolan Buracu a fost nepotul învăţătorului Pavel Boldea (1842-1917), din Borlovenii-Vechi, care a avut descendenţi direcţi pe: Pavel Boldea (ulterior Protopop şi colonel K.U.K, având o strălucită carieră), pe Grigore, Remus, Călina şi Măriuţa. Călina s-a măritat în familia Buracu în Prigor şi a avut pe Coriolan Iosif, Tudosia si Elena.

In formarea şi educaţia lui Coriolan Buracu, un rol decisiv l-a avut unchiul său, Protopopul Pavel Boldea. Protopopul-colonel K.u.K, Pavel Boldea a luat asupra sa asigurarea speselor de şcolarizare pentru nepotul său. Din acea vreme, în casa Boldea din Borlovenii-Vechi se păstrează un schimb de corespondenţă între unchi şi nepot în timpul când acesta din urmă era la şcoală, la liceul din Braşov şi apoi la Caransebeş.Rezultă că «unchiul» era foarte scrupulos şi cerea socoteala cu precizie asupra cheltuielilor. Mai rezultă că «nepotul» îi dadea ascultare cu grijă, dar totuşi se comportă în limita vârstei lui tinere şi îşi îngăduia mici zburdălnicii inerente vârstei. Mai rezultă că în vremea şcolii Coriolan Buracu, fără să fie eminent, era un student bun şi excelent în anume domenii. Deci era, încă de tânăr, o fire pasională şi cu personalitate. Tot Protopopul Pavel Boldea, ajuns comandant al canonicilor ortodocşi din armata austro-ungară, a facilitat încadrarea Părintelui Coriolan Buracu în cadrul aceluiaşi corp în vremea Primului Război Mondial.

In casa Boldea sunt păstrate scrisori trimise vărului său, Lt. colonelul K.U.K Romulus Boldea la Borloveni, în anii ’50 ai veacului al XX-lea, vremea crâncenă a persecuţiilor comuniste, când cei doi veri au avut parte să treacă prin universul concentraţionist bolşevic.

În scrisorile sale, cele mai multe trimise din Baia Mare şi Bucureşti, din casa copiilor lui care îl adăposteau şi îngrijeau, Părintele Coriolan Buracu scria prudent, dar tot cu înflăcărare. Scrisorile lui erau îndemn la nădejde în lucrarea cea bună şi dreaptă a lui Dumnezeu.

În acest context, în cadrul familiei mele se povestea cu admiraţie despre felul în care Părintele Coriolan, «uica Coriolan», cum era numit cu dragoste şi respect, a fost ridicat la începutul anilor cincizeci spre a fi trimis la canalul morţii.

Securistul care l-a arestat a avut totuşi un reflex de umanitate şi a întrebat: «Părinte, aţi mai fost arestat?» şi răspunsul a venit puternic, fără teamă, în maniera Coriolan Buracu: «Oho, de câte ori». Iar apoi la canal, pus în echipa morţii, a preoţilor condamnaţi la exterminare, Părintele Coriolan Buracu a aflat tăria morală ca pe cei dimpreună cu el să îi încurajeze în fiecare dimineaţă, la începerea sclaviei, cu vorbele: «Sus Inimile, fraţi români!» Dar cea mai emoţionantă amintire personală o am în legătură cu o carte poştală trimisă de către Părintele Coriolan Buracu la Borloveni, în august 1954.

În acea vreme bunicul meu, Lt. colonelul K.u.K Romulus Boldea, era în surghiun, în domiciliu obligatoriu, îmi amintesc bine că familia nu credea să vină curând sau în general să mai vină. In cartea poştală trimisă şi primită la începutul lui august 1954, Părintele Coriolan Buracu scria: «Dragă Romulus, îţi scriu la Borloveni, căci ştiu că vei fi acolo mai înainte de Sfânta Măria Mare. întotdeauna Maica Domnului a apărat casa noastră şi pe tine te va aduce acasă acuma». Zece zile mai târziu, în 16 august 1954, Romulus Boldea se întorcea la Borloveni, la casa şi familia lui.

Pe Părintele Coriolan Buracu l-am întâlnit în persoană doar de câteva ori, dar amintirea personalităţii lui mă face să simt şi mândria, dar şi responsabilitatea de a fi descendent al aceleiaşi familii şi al aceluiaşi Neam.

(Prof. Alexandru Nemoianu)

Pătimirile părintelui Coriolan Buracu în timpul alegerilor din anul 1946

În ziua alegerilor [din anul 1946] ordinea trebuia supravegheată de două grupe de soldaţi, conduşi de un căpitan. Cu respectul ce-l poartă lumea de la sate uniformei militare, numănui nu i-a trecut prin cap că sub haina militară se ascundeau de fapt nişte comunişti de la Brăila şi „căpitanul” nu era decât un activist al partidului comunist.

Alegerile s-au desfăşurat în linişte. Oamenii din satele vecine veneau voioşi. Nu se rostea decât un singur semn: „Ochiul”. Votarea s-a terminat seara târziu. Reprezentant al P.N.Ţ.-ului era preotul militar, pensionar, Coriolan Buracu. Îl cunoşteam pe părinte demult; întâlnindu-l pe o vreme urâtă, într-o căruţă, bolnav, m-am mirat că s-a angajat la un aşa de greu lucru: ”Dragul meu, dacă nu câştigăm aceste alegeri România e pierdută. Voturile s-au numărat corect. După cum se aştepta, pentru candidaţii P.N.Ţ. votaseră 90% din alegători. Preşedintele comisiei de votare, doctorul Negrea, alcătuia procesul verbal. Părintele Buracu ieşise afară să anunţe rezultatul numărătorii voturilor sutelor de oameni ce nu se lăsau duşi acasă şi care aşteptau gata să nu se producă vreo hoţie, de care se temeau. Lumea a izbucnit în aplauze şi s-au îndreptat în grupuri spre satele şi casele lor. În sală, procesul verbal fu iscălit de toţi, preşedintele îi dădu un exemplar părintelui Buracu; reprezentantul F.N.D., un chip de brută ce stătuse tot timpul ca un butoi încruntat, se apropie de preot cu mâna întinsă, chipurile, să-l felicite. Dar mâna se transformă în pumn care izbi drept în obrazul preotului. I se luă procesul verbal şi urmară alte lovituri date de militarii de faţă. Şi omul bătrân, care, ca preot, ţinuse flacăra credinţei în Hristos şi neamul românesc în Mehadia înainte de primul război mondial, care cunoscuse temniţele Seghedinului şi Vatzului patru ani în timpul războiului, care a semnat la Alba-Iulia actul unirii în 1918, fost deputat şi senator în parlamentul României Mari, tată a opt copii, dintre care cel mai mare murise pe front, care însuşi în calitate de preot colonel făcuse războiul şi în răsărit şi în apus, devenise o minge sub loviturile pumnilor şi paturilor de armă. E cules de oameni şi ascuns, căci în zilele următoare au venit să-l caute şi să-l aresteze. Hăituit câţiva ani prin satele Ţării Făgăraşului, e prins în sfârşit şi băgat la închisoare. Acasă preoteasa Maria cu cinci copii încă mici îşi pierde minţile de durere şi de revoltă, terorizată zilnic de comunişti. Am vizitat-o în primăvara anului 1947. ”Murim de foame şi ne omoară tâlharii”. S-a prăpădit în acelaşi an, iar copiii s-au risipit ca potârnichiile în toate părţile, urmăriţi de securitate şi vârâţi şi ei în închisori la rândul lor. Azi, în 1990, când scriu aceste rânduri, nimeni nu-şi mai aminteşte de această familie cu care s-a început teroarea comunistă in Făgăraş.

(Ion Gavrilă Ogoranu – Brazii se frâng dar nu se îndoiesc, vol. I, ediția a II-a, Editura Marist, Baia Mare, 2009, pp. 42-43)

via Fericiti cei Prigoniti

URL Scurt: http://www.buciumul.ro/?p=22141

Postat de pe 11 feb. 2018. Catalogat ca Cultură, Ultimele ştiri. Puteţi urmări răspunsurile la acest articol via RSS 2.0. Puteţi lăsa un răspuns sau un trackback la acest articol.

Un comentariu for “Iosif Coriolan Buracu – biografia unui mare român”

  1. calin eugen

    Cate chipuri luminoase are Romania!..Si nici macar nu le stim…Parinte Buracu,roaga-_te ptr noi!

Lasă un răspuns

Legături utile

    Caută în arhivă

    Caută după dată
    Caută după categorie
    Caută cu Google

    Acţiuni

    | © Copyright 2012 Buciumul | css.php