Trei ani de la despărţirea de Maria Petraşcu

0 364

Pe 10 ianuarie s-au împlinit trei ani de cînd jurnalista Maria Petraşcu s-a stins din viaţă, după ce inima ei a cedat sub povara unor grele frămîntări. Maria Petrascu a fost distinsă post-mortem de preşedintele Traian Băsescu, “în semn de recunostinţă şi apreciere pentru profesionalismul de care a dat dovadaă de-a lungul unei cariere de excepţie în presă”, cu ordinul Cavaler în Serviciul Credincios al României. Ea a fost înmormîntată cu onoruri militare.

Maria Petraşcu s-a născut în 18 septembrie 1953 la Ileni, în Ţara Făgăraşului, dintr-o familie care a avut mult de suferit din cauza regimului comunist. La 19 ani a reuşit să se înscrie la facultatea de jurnalistică, dar numai după ce a muncit în fabrică, pentru că dosarul de admitere cerea ,,candidaţi veniţi din producţie“. A absolvit, a venit la Braşov şi a rămas credincioasă meseriei de ziarist, dar şi convingerilor ei personale, precum şi familiei şi, mai ales, dragostei pe care a purtat-o fiicei şi fiului ei. În 21 decembrie ’89, dimineaţa, Maria Petraşcu, îmbrăcată în negru, anunţă în redacţia ziarului „Drum nou“ că este în doliu după copiii de la Timişoara. În 22 decembrie ’89, împreună cu soţul ei, Marius Petraşcu, şi alţi colegi şi tipografi au scos primul ziar liber din Braşov, „LIBERTATEA”. În anii care au urmat a căutat neîncetat, mereu cu speranţa că va putea scrie despre adevăr şi dreptate, aprigă ca o făgărăşeancă ce se mîndrea că este. A părăsit în 1992 Gazeta de Transilvania (fostul ziar ,,Drum Nou“), apoi a scris alături de soţul ei la Mesager, Observator, Alternativa, apoi la Ziua. Ultimul ziar în care a semnat a fost Braşovul tău. Dar nu au fost şi cele din urmă articole, pentru că Maria a fost o prezenţă vie pe bloguri şi site-uri de opinie. După ce soţul ei, Marius Petraşcu, unul dintre cei mai importanţi ziarişti braşoveni, creator al mai multor publicaţii, s-a stins în 29 iulie 2003, Maria s-a îngrijit de lucrările lui rămase nepublicate. În anii 2000, a realizat la postul de televiziune TVS Holding, în paralel cu munca de ştirist, un ciclu de emisiuni impresionante despre luptătorii anticomunişti români şi un amplu documentar curajos despre crimele revoluţiei şi vinovaţii pentru morţii din Braşov, film care a primit mai multe premii.

 

sursa: MonitorulExpres

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php